VIDEO | Iohannis: Voi susţine adoptarea de măsuri suplimentare pentru consolidarea Flancului estic pe toate componentele operaţionale

Summitul NATO de la Vilnius are mize importante în ceea ce priveşte obiectivele prioritare ale României, a declarat, marţi, preşedintele Klaus Iohannis, care a anunţat că va susţine adoptarea de măsuri suplimentare pentru consolidarea Flancului estic pe toate componentele operaţionale, transmite Agerpres.ro.

„În ceea ce priveşte obiectivele prioritare pentru România, acest summit are mize importante, care ţin de priorităţile noastre de politică externă şi de securitate. Obiectivele noastre sunt, în primul rând, cele care ţin de noua postură de descurajare şi apărare a Alianţei, care se bazează pe conceptul de Apărare Înaintată. Acest concept a fost anunţat la Madrid, adică o prezenţă NATO consolidată din toate punctele de vedere. Voi susţine adoptarea de măsuri suplimentare pentru consolidarea Flancului estic pe toate componentele operaţionale”, a afirmat Iohannis, înainte de reuniunea din capitala Lituaniei, care are loc marţi şi miercuri.

El a afirmat că adoptarea Planurilor de Apărare Regională, inclusiv a celui care include România, reprezintă un element central, care va permite un răspuns eficient al NATO la două ameninţări „majore”: Rusia şi terorismul.

Şeful statului a precizat că România urmăreşte şi menţinerea unei implicări sporite aliate în regiunea Mării Negre, ca zonă de importanţă strategică pentru securitatea euroatlantică.

În ceea ce priveşte Ucraina, preşedintele Iohannis a subliniat că România va continua să fie un susţinător ferm al aderării la NATO.

„Voi susţine un angajament sporit în termeni politici şi practici, care să permită o mai mare apropiere a acestui stat de Alianţă. Dorim să marcăm progrese în ceea ce priveşte aderarea Ucrainei la Alianţă construind pe baza angajamentului asumat de NATO la Bucureşti în 2008”, a afirmat Iohannis, care a amintit că în luna iunie a semnat o declaraţie bilaterală cu omologul de la Kiev, Volodimir Zelenski, privind susţinerea pentru integrarea euroatlantică a Ucrainei.

Potrivit şefului statului, organizarea primei reuniuni a Consiliului NATO – Ucraina, cu participarea preşedintelui Zelenski, va fi un moment de importanţă simbolică.

„Pentru noi, este esenţială menţinerea unităţii aliate în luarea deciziilor pe această temă”, a spus Iohannis.

El a evidenţiat că, în cadrul summitului NATO, va avea şi un mesaj fără echivoc cu privire la susţinerea consolidării capacităţii de apărare şi a rezilienţei Republicii Moldova.

„La summit voi puncta şi valoarea de netăgăduit a legăturii transatlantice pentru securitatea noastră, a tuturor, în special în actualul context de securitate. De asemenea, voi susţine adoptarea unui angajament sporit în ceea ce priveşte investiţiile în apărare, necesar pentru a consolida aşa-numitul Defence Pledge din 2014”, a completat Iohannis.

Totodată, el a salutat acordul între Suedia şi Turcia, facilitat de secretarul general al NATO, arătând că acesta marchează progrese mult aşteptate în ceea ce priveşte aderarea Suediei. „Sper ca acest proces să se finalizeze cât mai curând”, a adăugat şeful statului.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here