VIDEO | Poliţia franceză a recurs la gaze lacrimogene, la Nisa, pentru a-i dispersa pe suporteri

Poliţia a folosit gaze lacrimogene la Nisa pentru a dispersa mulţimea, după finala Cupei Mondiale Franţa – Argentina pierdută de campioana mondială din 2018 după lovituri de departajare, relatează „Le Figaro”.

Dezamăgirea suporterilor francezi, care se adunaseră să urmărească meciul în baruri şi sperau că echipa lor îşi va reconfirma titlul, este uriaşă, scrie ziarul francez citat de News.ro.

„Sunt lacrimi pe obrajii suporterilor: dar nu este vorba de înfrângere, ci de gaze lacrimogene lansate de poliţie pentru a dispersa mulţimea care se deplasează pe bulevardul Jean Médecin. Efectul a fost imediat”, a transmis corespondentul „Le Figaro” de la Nisa.

Forţele de ordine erau prezente în număr mare, cu câteva minute înainte de încheierea meciului.

Şi la Paris, pentru a-şi descărca frustrarea, unii fani au aruncat câteva petarde în Piaţa Bastilia. La faţa locului se aflau forţe de ordine, dar nu au intervenit.

În schimb, pe străzile din cartierul Oberkampf, fanii argentinieni sărbătoresc al treilea titlu mondial al ţării lor, relatează „Le Figaro”.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here