Megastarurile Taylor Swift şi Travis Kelce s-au căsătorit, a anunţat vineri purtătorul de cuvânt al cântăreţei, în timp ce invitaţii participau la o petrecere plină de vedete la Madison Square Garden din New York, relatează Reuters.
“JUST& T MARRIED” (Proaspăt căsătoriţi) a apărut pe ecranele gigantice de pe faţada arenei sportive din Manhattan, potrivit News.ro.
Câteva momente mai târziu, purtătorul de cuvânt al lui Swift a confirmat prin e-mail că muziciana câştigătoare a premiului Grammy s-a căsătorit cu vedeta echipei de fotbal american Kansas City Chiefs.
Deşi cei doi nu îşi confirmaseră anterior planurile, pregătirile au captivat publicul. Vedete precum Jennifer Lopez, Ed Sheeran, Ethan Hawke, Jimmy Fallon şi Abby Wambach au fost văzute intrând în incintă într-o zi toridă, când temperaturile au depăşit 100 de grade Fahrenheit (38 de grade Celsius).
Curioşii, printre care şi fanii cântăreţei, cunoscuţi sub numele de “Swifties”, s-au străduit să zărească mulţimea de vedete, în condiţiile unor măsuri de securitate stricte la un loc situat deasupra unuia dintre principalele noduri de transport din New York.
Oaspeţii celebri, îmbrăcaţi în smokinguri şi rochii de seară, au sosit vineri la Madison Square Garden din New York pentru ceea ce se preconiza a fi o nuntă fastuoasă a cuplului care a încântat fanii din întreaga lume cu o poveste de dragoste de trei ani.
SUV-urile negre au blocat traficul în timp ce intrau în incintă, oprindu-se atunci când angajaţii le-au cerut ocupanţilor să prezinte biletele electronice pentru verificare.
“Aveţi grijă la picioare!”, a strigat o persoană de la punctul de control către mulţime, în timp ce maşinile oaspeţilor treceau la câţiva paşi distanţă.
Zeci de curioşi stăteau în spatele barierelor din afara evenimentului supranumit “nunta regală a Americii”. Unul dintre ei etala o brăţară a prieteniei roz şi albă pe care scria “Team Bride”. Altul ţinea o pancartă realizată manual care făcea o aluzie la versurile unei melodii a lui Swift. “Karma este tipul de la Chiefs, care vine direct la MSG”, se putea citi pe aceasta.
ZILE DE PREGĂTIRE
În această săptămână, muncitorii au petrecut câteva zile descărcând alimente şi decoruri pentru un eveniment de amploare în celebra arenă din Manhattan. Luminile de pe vârful clădirii Empire State Building urmau să lumineze în albastru deschis vineri seara, o referinţă la zicala conform căreia “ceva albastru” la o nuntă aduce noroc, potrivit unui cont de social media al acestui monument.
Presa americană a relatat că cei doi plănuiesc o recepţie cu cocktailuri pentru 1.000 de persoane la începutul unui weekend prelungit de sărbătoare, când naţiunea celebrează cea de-a 250-a aniversare a Declaraţiei de Independenţă faţă de dominaţia britanică. Joi, prin intermediul unui purtător de cuvânt, cuplul a declarat că a donat 26 de milioane de dolari către mai multe organizaţii caritabile din oraş şi din alte părţi în această săptămână.
Vineri, vedeta de muzică country Dolly Parton le-a mulţumit lui Swift şi Kelce pe reţelele sociale pentru o donaţie de 2 milioane de dolari către organizaţia sa caritabilă, care trimite cărţi gratuite copiilor. Deşi nu a menţionat nimic despre nuntă, postarea lui Parton a inclus o aluzie jucăuşă la eventualii copii pe care cuplul i-ar putea avea în viitor.
“Este evident că voi doi aţi făcut din a da înapoi o parte esenţială a vieţii voastre. Aşa că, hei, când veţi avea primul copil, îl pot lua eu? Pentru că va fi un bebeluş cu totul special”, a spus Parton.
IDILĂ PUBLICĂ
Povestea de dragoste a cuplului a început în 2023, când Kelce a încercat fără succes să o întâlnească pe Swift în culise la unul dintre concertele ei, dar a reuşit să-i atragă atenţia şi să-i câştige inima povestind despre dezamăgirea sa într-un podcast. Ambii au 36 de ani.
Pe măsură ce relaţia s-a consolidat, cei doi au apărut împreună în public la concertele ei, la meciurile echipei sale, Kansas City Chiefs, şi în emisiunea “Saturday Night Live”, ceea ce a dus, în august 2025, la un anunţ de logodnă pe Instagram, care spunea: “Profesorul tău de engleză şi profesorul tău de sport se căsătoresc”.
Una dintre cele mai de succes muziciene din toate timpurile, autoarea pieselor “Love Story” şi “Shake It Off”, a câştigat 14 premii Grammy şi a doborât recorduri cu un turneu mondial de concerte care a transformat-o într-o miliardară.
Kelce, unul dintre cei mai cunoscuţi jucători din Liga Naţională de Fotbal American (NFL), a ajutat echipa Kansas City Chiefs să câştige trei Super Bowl-uri alături de starul Patrick Mahomes, quarterback-ul echipei. De asemenea, el este co-prezentator al popularului podcast despre sport şi cultură pop “New Heights”.
VIDEO | Madonna revine triumfal în industria muzicii de club cu albumul „Confessions II”













