VIDEO | Un adolescent de 13 ani devine primul jucător care învinge jocul Tetris după 40 de ani

Sursa: captură video

După ce timp de 40 de ani a obsedat generaţii de jucători, jocul video Tetris a fost în sfârşit învins de un adolescent american, o reuşită realizată anterior doar de inteligenţa artificială, transmite joi AFP.

La 13 ani, Willis Gibson a devenit primul om care a ajuns la sfârşitul acestui joc clasic Nintendo, în cadrul căruia jucătorul trebuie să potrivească laolaltă blocuri care cad din ce în ce mai rapid, pentru a forma linii complete şi a le face să dispară de pe ecran, relatează Agerpres.

Acest joc puzzle extrem de captivant, dezvoltat de un inginer sovietic, nu are cu adevărat un sfârşit – atunci când consola nu mai poate ţine pasul, ecranul îngheaţă brusc.

Acest lucru s-a întâmplat în cazul adolescentului, care se identifică prin porecla “Blue Scuti”, când a ajuns la nivelul 157, după un efort de 38 de minute.

“O, Doamne!”, a exclamat băiatul când jocul s-a oprit, într-un videoclip cu jocul său publicat pe YouTube. “Nu-mi mai simt degetele”, a declarat el copleşit de emoţie.

“Acest lucru nu a mai fost realizat niciodată de un om”, a declarat pentru The New York Times preşedintele Campionatului Mondial de Tetris, Vince Clemente. “Este ceva despre care toată lumea credea că este imposibil până în urmă cu câţiva ani”, a adăugat el.

Multă vreme, nivelul 29 a fost considerat limita Tetris, când jocul devine atât de rapid încât oamenii nu mai pot reacţiona suficient de repede.

În ultimii ani însă, o nouă generaţie de jucători a depăşit limitele a ceea ce era considerat posibil prin adoptarea tehnicii “rulării”, care reinventează modul de utilizare a manetei consolei NES – permite folosirea tuturor degetelor în loc de doar unul sau două şi creşte în mod dramatic frecvenţa presiunilor.

Originar din Oklahoma, Willis Gibson a folosit această tehnică pentru a-şi stabili recordul, cu câteva luni înainte de aniversarea a 40 de ani a jocului, lansat în iunie 1984.

O performanţă lăudată pe scară largă în comunitatea de “gameri”.

Directorul general al Tetris, Maya Rogers, l-a felicitat la rândul său pe tânărul jucător. “Felicitări lui ‘Blue Scuti’ pentru această reuşită extraordinară, care sfidează toate limitele preconcepute ale acestui joc legendar”, a comentat ea într-un comunicat transmis site-ului popsci.com.