Un şarpe de aproximativ un metru şi jumătate a fost observat, vineri dimineaţă, în staţiunea Venus, printre şezlonguri, iar oamenii aflaţi în zonă au cerut ajutorul jandarmilor. Un echipaj din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean a reuşit să captureze reptila, aceasta fiind eliberată departe de zonele populate, relatează News.ro.
”În această dimineaţă, în jurul orei 08:00, un echipaj din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Constanţa a intervenit pe o plajă din staţiunea Venus, în urma unui apel la numărul unic de urgenţă 112, prin care era semnalată prezenţa unui şarpe cu o lungime de aproximativ 1,5 metri printre şezlonguri. Jandarmii au reuşit să captureze reptila în condiţii de siguranţă, fără a pune în pericol persoanele aflate în zonă”, au transmis, vineri, reprezentanţii Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Constanţa.
Ei au menţionat că şarpele a fost transportat şi eliberat în habitatul său natural, într-o zonă sigură şi retrasă, departe de zonele populate.
Jandarmii au menţionat că intervenţia s-a încheiat fără incidente, iar pericolul pentru persoanele aflate pe plajă a fost înlăturat.













