Viitorul premier al Finlandei, ​Petteri Orpo: Finanţele publice înainte de toate

Sursa: Twitter

Promis la 53 de ani pentru funcţia de premier al Finlandei după victoria sa la alegerile legislative de duminică, liderul Coaliţiei Naţionale de centru-dreapta Petteri Orpo a făcut din rigurozitatea bugetară prima sa prioritate, comentează AFP, citată de Agerpres.ro.

Acest fost ministru experimentat, care a supravieţuit în fruntea partidului în pofida înfrângerii la legislativele din 2019, a reuşit de această dată să o devanseze pe rivala sa social-democrată, totuşi populară, şefa guvernului în funcţie Sanna Marin, precum şi pe naţionaliştii anti-imigraţie din Partidul Finlandezilor, care şi ei sperau la acest post.

„Este o mare victorie”, a savurat acest fiu de politician în faţa trupelor sale, după o noapte electorală plină de suspans.

Într-o Finlandă deja membră neoficială a clubului „frugalilor” sau „zgârciţilor, aceste ţări din Uniunea Europeană preocupate de rigoarea bugetară, sosirea sa promite câteva scântei la Bruxelles atunci când va veni vorba despre dezlegarea băierilor pungii.

„Cel mai important lucru (…) este să încetăm creşterea datoriei”, a spus el pentru AFP în marja campaniei sale.

La 73% din PIB, datoria publică a Finlandei rămâne cu mult sub nivelul altor ţări europene.

Dar Petteri Orpo a reuşit să convingă că acest nivel, care a crescut cu aproximativ 10 puncte în patru ani, este alarmant şi că este absolut necesar un plan de economii de 6 miliarde de euro.

În faţa premierului Sanna Marin bine cotată în alte mari dosare – gestionarea pandemiei de COVID-19, aderarea la NATO, fermitatea în faţa Moscovei şi sprijinul angajat pentru Ucraina – pare să fi găsit ceea ce consideră că este călcâiul lui Ahile al liderei de 37 de ani.

„Vreau să repar economia noastră, vreau să impulsionez creşterea economică”, a dat asigurări acest absolvent de ştiinţe politice şi de economie.

Sanna Marin „nu-şi face griji pentru economie, ea nu-şi face griji pentru datorie”, a subliniat el, atrăgându-şi astfel acuzaţia din partea rivalei sale că vrea „să ia de la săraci pentru a le da celor bogaţi”.

Fiul unui fost responsabil al „Kokoomus”, partidul istoric al dreptei finlandeze, Petteri Orpo a făcut campanie în fruntea sondajelor, dar avantajul său s-a topit în ultimele săptămâni, pentru a ajunge la o luptă foarte strânsă în trei.

Cu acest loc unu, acest originar din sud-vestul ţării va succede, fără surprize majore, în funcţia de prim-ministru. Dar se află în faţa unei dileme pentru formarea unei majorităţi în parlamentul de 200 de locuri, Eduskunta.

Fie negociază la stânga lui cu Sanna Marin, pentru a forma un guvern „albastru-roşu” care nu este un tabu pentru o clasă politică finlandeză.

Dar ar părea incoerent după ce a acuzat în repetate rânduri politica economică a social-democraţilor.

Sau, mai probabil, întinde mâna extremei dreapta din partidului naţionalist al finlandezilor. Dar cu o linie anti-imigraţie este greu compatibilă cu a lui.

„După părerea mea, Finlanda nu poate supravieţui fără mai multă imigrare a forţei de muncă”, a declarat el pentru AFP în timpul campaniei. „Vreau ca Finlanda să rămână o ţară deschisă, internaţională, din asta trăim, din exporturi”.

Dar, în pofida acestor divergenţe şi altora legate de UE şi climat, partidul său şi formaţiunea naţionalistă „au multe în comun”, a mai spus el în timpul campaniei.

„Nu există partid de extremă dreaptă în Finlanda”, a asigurat el presa străină duminică seara.

Ochelari mari, păr scurt, stilul său este foarte convenţional.

Iubitor de natură, pescuit şi drumeţii, este căsătorit şi are doi copii. Implicat în politică din adolescenţă, i-a luat 12 ani să-şi termine masterul, prea ocupat cu activismul său.

Longevitatea acestui om liniştit şi urban, chiar şters, stârneşte curiozitate într-o lume politică usturătoare şi nemiloasă.

Calmul său aparent este uneori un atu în discuţiile aprinse, dar el este adesea încolţit de oratori mai incisivi.

Bărbatul de 53 de ani face şi gafe, cum ar fi atunci când a trebuit să-şi ceară scuze pentru că a criticat „ţipetele” premierului Sanna Marin şi ale altei şefe de partid în cursul unei dezbateri, atrăgându-şi acuzaţii de sexism.

Dar este obişnuit să îngroape adversari care sunt mai extravaganţi sau mai cunoscuţi în străinătate decât el. Ca atunci când a cucerit şefia partidului în detrimentul fostului premier Alex Stubb.

Alegeri în Europa: Bulgaria, Muntenegru, Finlanda

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here