Vlad Voiculescu, la DNA: Tot acest dosar este unic în Europa

Foto: Inquam / Octav Ganea

Fostul ministru al Sănătăţii Vlad Voiculescu a declarat vineri că dosarul deschis de DNA privind achiziţia de vaccinuri împotriva COVID-19 este unic în Europa şi nu există „nicăieri” un procuror care să investigheze o decizie de oportunitate politică, transmite Agerpres.

Vlad Voiculescu a fost chemat la DNA pentru a i se aduce la cunoştinţă că a fost pus sub acuzare pentru abuz în serviciu, în dosarul privind achiziţia de vaccinuri împotriva COVID-19, în care prejudiciul ar fi de peste 1 miliard de euro.

„Există un surplus (de vaccinuri – n.r.) în toată Europa. Când vorbim despre surplus, trebuie să ne gândim ce ar fi însemnat ca România să nu comande ca toată Europa sau să comande cu ţârâita. Asta ar fi însemnat că mulţi oameni nu ar fi avut acces la vaccin. Încă o dată, nu au fost deciziile mele. Tot acest dosar este unic în Europa. Nicăieri, nu există un procuror care să investigheze o decizie politică de genul acesta. Deciziile politice sunt de oportunitate, conform urgenţelor din momentul respectiv: salvarea de vieţi omeneşti şi redeschiderea economiei”, a spus Voiculescu.

El a reiterat faptul că nu a semnat niciun contract cu privire la achiziţia de vaccinuri, în schimb le-a arătat jurnaliştilor Raportul Comitetului Naţional de Coordonare a Activităţilor privind Vaccinarea împotriva COVID-19 în perioada 2020-2022, în care apar pozele celor care ar fi responsabili de procesul de vaccinare: Klaus Iohannis, Nicolae Ciucă, Valeriu Gheorghiţă, Andrei Baciu.

„Acest document a apărut online şi apoi a dispărut. Vă puteţi întreba de ce? Din fericire, câţiva l-au salvat”, a afirmat Voiculescu.

Fost strateg al NATO: Nu este posibilă o pace negociată cu Rusia / Ucraina nu este singura vinovată de contraofensiva lentă

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here