În urmă cu exact 100 de ani, România Mare era încă marcată de marile traume din Primul Război Mondial. O țară aflată încă în pline frământări politice, economice și sociale. Presa din zilele de început de decembrie 1919 nu deborda de articole festiviste, ba dimpotrivă, era preocupată mai mult de criza politică generată de căderea guvernului gen. Arthur Văitoianu, de mersul negocierilor de pace și mai puțin de aniversări.

Prima pagină a ziarului Adevărul din 1 decembrie 1919

1919 fusese un an extrem de complicat pentru Armata Română, după luptele duse pentru Unirea efectivă a României cu Transilvania. Trupele românești ocupaseră Budapesta pentru a o elibera de comuniștii lui Béla Kun. La 4 august1919 armata română a intrat în Budapesta sub comanda generalului Gheorghe Mărdărescu. A fost cucerită capitala, Budapesta, Béla Kun a demisionat și regimul comunist a fost înlăturat. La 14 noiembrie 1919, armata română a părăsit Budapesta, care a rămas sub conducerea armatei naționale ungare. Armatele române au descoperit la Budapesta o parte din clopotele românești ale bisericilor Basarabilor și Brâncovenilor, furate de ungurii din armata austroungară și care nu fuseseră încă topite. La 25 februarie 1920, armata română a părăsit teritoriul Ungariei la cererea Antantei.

Aniversarea Marii Uniri era așadar marcată mai degrabă de criza guvernului condus de gen. Văitoianu (prim-ministru în perioada 12 septembrie – 4 decembrie 1919), decât de aniversarea unui an de la Marea Unire. Cu toate acestea, câteva articole legate de aniversarea marii Uniri puteau fi găsite în paginile ziarelor de pe 1, 2 sau 3 decembrie 1919.

Aniversarea Unirii României Mari în Capitală
Grandioasa serbare a Unirii în Bucovina
Publicitatea de acum 100 de ani. Cinematografele își atrăgeau clienții cu reclame în care menționau ”Local bine încălzit cu calorifer”…
Reclamă din 1919 la generatoare electrice
De la CFR se anunța că luni 1 decembrie nu este nicio sărbătoare, deci ”tot personalul trebue să lucreze”
Rezolvarea conflictelor de muncă în urmă cu 100 de ani

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here