10 august | Marea minciună din raportul Jandarmeriei

Foto: Inquam Photos/Octav Ganea

Documentul dat, joi, publicității de Digi24 conține un pasaj care ridică semne de întrebare cu privire la modul în care reprezentanții Jandarmeriei au înțeles să comunice date-cheie legate de coordonarea operațiunilor de reprimare a mitingului diasporei.

„La nivelul MAI, s-au desfășurat activități de monitorizare și raportare, nefiind activate alte mecanisme de conducere și coordonare („grupe centrale operative”, „celule de criză”, etc.)”, se arată în document.

Pasajul este cu atât mai interesant cu cât este pus în contextul activității ministrului de Interne de la acea dată, Carmen Dan. Aceasta a jucat un rol esențial în episodul reprimării mitingului din 10 august 2018, în condițiile în care a preluat controlul de facto al MAI după ora 12.00, după ce s-a întors din concediu.

În ciuda faptului că a negat această realitate, Carmen Dan s-a aflat oficial la comanda forțelor de intervenție și și-a exercitat autoritatea prin intermediul a două personaje-cheie care s-au aflat în Piața Victoriei la acel moment, Mihai Valeriu și Adrian Mlădinoiu.

Așadar, un alt personaj al cărui rol ar putea fi elucidat în urma desecretizării raportului 10 august (care în prezent se află la DIICOT, urmând a putea fi dat spre consultare publică, integrala, după finalizarea cercetărilor) este Mihai Valeriu.

Despre el, Carmen Dan, Adrian Mlădinoiu și Liviu Dragnea revista Newsweek România scria următoarele:

  • Neoficial, în seara zilei de 10 august, cel care a asigurat legătura dintre Carmen Dan și structurile MAI, precum și legătura lui Carmen Dan cu Liviu Dragnea, via secretarul de stat Adrian Mlădinoiu, a fost subsecretarul de stat în MAI Valeriu Mihai, cu gradul de comisar șef de poliție. Mihai a fost coleg cu Mlădinoiu în cadrul unități de intervenție a Ministerului de Interne, Acvila. Ulterior, acesta din urmă a ajuns bodyguardul lui Dragnea, a devenit apoi un apropiat al liderului PSD și acum este secretar de stat în Secretariatul General al Guvernului. 

La comanda Ministerului Afacerilor Interne se afla, tot în acea zi, Nucu Marin. Presa a relatat ulterior că s-a numărat printre oficialii audiați de procurorii care instrumentează dosarul 10 august.

Nu în ultimul rând, desecretizarea ar putea aduce în atenție motivele pentru care nu a fost activat Centrul Național de Conducere a Acțiunilor de Ordine Publică, un fel de celulă de criză din MAI, care se întrunește în situații speciale.

Iată ce scria Ziare.com, referitor la acest subiect, citând surse avizate:

  • „Acolo, în minister, au alte capabilități logistice, au posibilitatea de a monitoriza în timp real ce se întâmplă, de a primi informații. Centru are dotări. Se analizează datele și informațiile, se iau decizii și se vine în sprijinul celor din teren. De-aia se activează când sunt crize”.
  • „Planul de intervenție nu știu cine l-a realizat pentru că în dată de nouă august am primit un anunț că urmează să fie o întâlnire în ziua de 10 august cu domnul Gheorghe Nucu Marin (colonel, secretar de stat, înlocuitorul ministrului Carmen Dan în perioada în care această a fost în concediu – n.r.), domnul Nucu era împuternicit la comandă Ministerului. Dumnealui, de drept, coordona activitatea. A rămas să ne întâlnim în ziua de 10 august, dar în ziua de 10 nu ne-am mai întâlnit, nu ne-a mai chemat nimeni”.

Textul documentului de 20 de pagini – AICI

Foto: INQUAM/Octav Ganea

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here