Maia Sandu, întrevedere cu Laura Codruţa Kövesi, şeful Parchetului European: Moldova este hotărâtă să reformeze justiţia şi să alinieze legislaţia naţională la standardele europene

Sursa: zdg.md

Preşedintele Republicii Moldova, Maia Sandu, a discutat, luni, în cadrul unei întrevederi cu Laura Codruţa Kövesi, şeful Parchetului European, despre combaterea corupţiei şi necesitatea unui sistem de justiţie independent şi puternic. ”Moldova este hotărâtă să reformeze justiţia şi să alinieze legislaţia naţională la standardele europene”, a afirmat Sandu.

Potrivit unui comunicat al Preşedinţiei Republicii Moldova, Maia Sandu s-a întâlnit, luni, cu Laura Codruţa Kövesi, procuror-şef al Parchetului European, cu care a discutat despre importanţa combaterii corupţiei şi necesitatea unui sistem de justiţie independent şi puternic, relatează News.ro.

Şeful statului a subliniat că în procesul de aderare la Uniunea Europeană, colaborarea strânsă dintre instituţiile de drept din Moldova şi Parchetul European este esenţială.

”Moldova este hotărâtă să reformeze justiţia şi să alinieze legislaţia naţională la standardele europene. Vom duce acest proces până la capăt, oricâte obstacole s-ar pune, pentru a ne asigura că în Moldova legea e lege pentru toţi”, a afirmat Maia Sandu.

VIDEO | Klaus Iohannis, în vizită la Chișinău/Maia Sandu: România joacă un rol esenţial în sprijinirea eforturilor de consolidare a independenţei energetice a Republicii Moldova