Schimbarea la Față a Mântuitorului Iisus Hristos, sărbătorită la 6 august, este unul din Praznicele împărătești ale Bisericii Ortodoxe.
‘Domnul nostru Iisus Hristos, în anul treizeci și trei al nașterii Sale și în al treilea an, cel de pe urmă al propovăduirii sale, apropiindu-se spre patima cea de bună voie pentru mântuirea noastră, s-a dus în laturile Cezareei lui Filip, după cuvintele pe care i le-a zis Petru: ‘Tu ești Hristos Fiul Dumnezeului celui viu…’, și acolo a început a spune ucenicilor Săi că I se cade să meargă în Ierusalim, să pătimească mult de la bătrâni, de la arhierei și de la cărturari, și să fie ucis’. (Sinaxar la Schimbarea la Față a Domnului nostru Iisus Hristos)
Și pentru aceasta a văzut pe ucenicii Săi mâhnindu-se. Atunci, ridicându-le mâhnirea sufletelor lor, a făgăduit unora dintre dânșii că, după puține zile, are să le arate lor slava Sa, zicând: ‘Adevărat grăiesc vouă că sunt unii, din cei ce stau aici, care nu vor gusta moartea, până ce nu vor vedea împărăția lui Dumnezeu, venind întru putere’. (Marcu, 9, 1)
Deci, trecând șase zile de când a grăit aceste cuvinte, Domnul a venit la Muntele Taborului, care este în Galileea, iar după El au venit ucenicii și mult popor, relatează Agerpres.ro.
‘Dar de vreme ce obiceiul Domnului nostru Iisus Hristos era ca rugăciunile cele către Dumnezeu Tatăl să le facă singur, îndeosebi de ucenicii Săi, de aceea a lăsat sub munte poporul și pe ucenicii Săi și a luat numai pe trei din ei: pe Petru, pe Iacov și pe Ioan, și s-a suit cu dânșii în munte să se roage’. (Sinaxar la Schimbarea la Față a Domnului nostru Iisus Hristos)
Pe când Se ruga, Domnul Dumnezeu și Mântuitorul nostru Iisus Hristos S-a schimbat la față înaintea lor și S-a făcut chipul feței Sale luminos ca soarele și hainele Sale albe ca zăpada.
‘Pe Tabor, Hristos a arătat frumusețea și slava dumnezeirii Sale, pentru ca apostolii și, prin ei, întreaga omenire să cunoască a Cui asemănare o are omul și către ce se apropie când se înalță duhovnicește’, spune Sfântul Ioan Maximovici.
‘Păcatul a pătruns adânc în firea omului, într-un fel, s-a contopit cu ea. Fiecare om se naște cu un germene al păcatului și eliberarea de el este un fel de luptă cu sine însuși. De aceea, lupta aceasta este chinuitoare, dar e obligatorie pentru apropierea de Dumnezeu’. (Sfântul Ioan Maximovici)
‘Omul singur nu are destule puteri pentru aceasta, dar îl ajută harul lui Dumnezeu, pe care Dumnezeu îl dă prin Biserica întemeiată de Fiul lui Dumnezeu întrupat. De aceea, S-a întrupat El, ca să restaureze chipul Său cel căzut’. (Sfântul Ioan Maximovici)
‘Pe măsura curățirii omului de păcat și a apropierii de Dumnezeu, slava lui Dumnezeu se reflectă în el tot mai mult. De aceea se și numesc sfinții cuvioși ‘cei întocmai (asemenea) cu’. Ca în oglindă se reflectă slava lui Dumnezeu în sufletele lor, umplându-i de strălucire’ – Sfântul Ioan Maximovici. (surse: ‘Predici și îndrumări duhovnicești’, Sfântul Ioan Maximovici, București, 2001 – ediție electronică, Apologeticum, 2006; Viețile Sfinților – paginiortodoxe.tripod.com)
