Peste 250 de metri cubi de deşeuri care proveneau din bazinul hidrografic românesc au fost scoase din Someş în câteva zile, susţin reprezentanţii Direcţiei Naţionale a Apelor din Ungaria, potrivit News.ro.
În numai câteva zile, de pe porţiunea din Ungaria a râului Someş au fost scoase 257 de metri cub de deşeuri care proveneau din bazinul hidrografic românesc, fiind aduse de apele umflate ale râului, a anunţat purtătorul de cuvânt al Direcţiei Naţionale a Apelor din Ungaria, luni, pe canalul public de ştiri M1 din Ungaria, conform MTI.
Deoarece Someşul este un râu mai îngust decât Tisa, au reuşit să oprească aproape complet traseul deşeurilor, a explicat purtătorul de cuvânt.
Deşeurile aduse în Ungaria de apele râurilor Someş şi Tisa au provocat în repetate rânduri nemulţumirea autorităţilor de la Budapesta, preşedintele ungar János Áder adresându-se atât omologilor român şi ucrainean, cât şi Comisiei Europene.