Ministerul iranian de Externe a anunţat că i-a convocat pe ambasadorii Regatului Unit, Franţei şi Germaniei pentru a protesta faţă de comentariile făcute de autorităţile din aceste ţări în urma loviturilor iraniene împotriva Israelului din cursul nopţii, relatează Le Figaro şi Reuters.
Cei trei diplomaţi europeni „au fost convocaţi la minister (…) ca urmare a poziţiilor iresponsabile ale unor oficiali din aceste ţări privind răspunsul Iranului la seria de acţiuni ale regimului sionist împotriva cetăţenilor şi intereselor ţării noastre”, a precizat diplomaţia iraniană într-un comunicat publicat de agenţia oficială Irna, potrivit News.ro.
Cele trei ţări europene au condamnat atacul cu drone şi rachete al Iranului împotriva Israelului, care s-a desfăşurat în noaptea de sâmbătă spre duminică şi a fost o ripostă la bombardarea de către Israel a consulatului său din Siria la 1 aprilie.
Directorul pentru Europa de Vest din cadrul Ministerului iranian de Externe a acuzat cele trei ţări de „standarde duble”, deoarece acestea s-au opus la începutul acestei luni unei declaraţii a Consiliului de Securitate al ONU, redactată de Rusia, care ar fi condamnat atacul Israelului asupra complexului ambasadei Iranului din Siria.
„Acţiunea militară a Iranului împotriva bazelor regimului sionist (Israel) se încadrează perfect în cadrul dreptului la apărare legitimă stipulat în articolul 51 din Carta Naţiunilor Unite şi este un răspuns la o serie de crime, inclusiv la recentul atac asupra complexului ambasadei din Siria”, a adăugat oficialul.