China spune că este „imoral şi iresponsabil” să fie acuzată de SUA pentru pandemie

China a criticat comentariile „imorale şi iresponsabile” ale oficialităţilor americane care au învinovăţit reacţia iniţială a Beijingului pentru înrăutăţirea impactului global al pandemiei de coronavirus, transmite Reuters, citată de Agerpres.

Consilierul pentru securitate al Casei Albe, Robert O’Brien, a acuzat miercuri China că a reacţionat cu întârziere la urgenţa iniţială a coronavirusului.

Întrebat despre comentariile lui O’Brien, purtătorul de cuvânt al Ministerului de Externe chinez, Geng Shuang, a declarat joi că afirmaţiile „imorale şi iresponsabile” ale anumitor oficialităţi americane nu vor ajuta eforturile Statelor Unite de a combate epidemia.

Eforturile Chinei de a încetini răspândirea virusului au lăsat timp restului lumii spre a se pregăti împotriva epidemiei, a susţinut Geng.

„Dorim ca unii responsabili din SUA să-şi concentreze acum energia pentru a răspunde virusului şi a promova cooperarea, nu pe a da vina pe China”, a afirmat el.

Coronavirusul a apărut în decembrie în oraşul Wuhan din centrul Chinei şi în provincia din care acesta face parte, Hubei, unde s-au înregistrat circa două treimi dintre cazurile de până acum la nivel mondial. În ultimele săptămâni însă, marea majoritate a cazurilor noi au fost confirmate în afara Chinei.

Autorităţile chineze consideră că prin măsurile luate în ianuarie şi februarie, inclusiv închiderea aproape totală a provinciei Hubei, au fost prevenite noi focare de amploarea celui din Wuhan şi s-a încetinit răspândirea sa în străinătate.

„Din nefericire, în loc să recurgă la cele mai bune practici, acest focar din Wuhan a fost ţinut secret”, a afirmat O’Brien miercuri.

„Aceasta a costat probabil comunitatea mondială o întârziere de două luni”, timp în care „am fi putut limita dramatic atât ceea ce s-a întâmplat în China, cât şi ceea ce se întâmplă acum în toată lumea”, a fost de părere consilierul Casei Albe.

Mai mult de 119.000 de oameni au fost infectaţi cu noul coronavirus la nivel mondial, dintre care 4.298 au decedat, marea lor majoritate în China, potrivit unui bilanţ alcătuit de Reuters.

În SUA există până acum 975 de cazuri de contaminare şi 30 de decese.

„Am făcut o treabă bună cu felul în care am reacţionat, dar (…) modul în care a început în China şi modul în care a fost gestionat de la început nu a fost corect”, a mai spus O’Brien. 

1 COMENTARIU

  1. China este vinovata pentru tot, China este de-un cinism major, pentru ca acest virus da peste cap toata lumea, care intra in recesiune si toate tarile cu greutate ale lumii au treaba pana peste cap, cata vreme China, pana la sfarsitul anului va ajunge sa depaseasca restul lumii. De ce face asta China? Simplu, pentru bani si putere in lume, partenerii externi majoritari din companiile chineze s-au retras in actuala situatie, iar China le-a cumparat participatiile la sume mult mai mici, adica de fapt sunt nationalizate. Asadar, China a reusit treaba asta cu un cost uman aproape de neglijat, la 1,3 miliarde de cetateni pe care-i are China, si in plus arunca si in recesiune puterile lumii, G8, care acuma trebuie sa gestioneze aceasta pandemie, ele nefiind dictaturi, ca sa poata aplica metodele Chinei. Deci, iata de ce se intampla toata aceasta nebunie, pentru ca a vrut China sa devina prima putere a lumii, si va deveni.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here