Sursa foto: investigative-report.ro

Institutul Cultural Român (ICR) a organizat, pe 24 iunie, un eveniment în curtea instituției. „Noaptea de muzică și poezie” a costat 113.500 lei și a fost coordonat de Direcția Centrul Cărții, structură a ICR condusă de Andrei Novac, dezvăluie investigative-report.ro.

ICR a împărțit invitaților și 70 de onorarii, majoritatea în valoare de 1100 de lei fiecare, pentru ca autorii să recite cinci minute din creațiile proprii. 53 de poeți au recitat pe scena sau au trimis filme înregistrate pe telefon, în timp ce 11 reprezentanți de edituri au vorbit despre problemele breslei.

Vosganian este la al șaptelea mandat de parlamentar, având statut de demnitar din 1990. Deține două case în Voluntari și Prahova, are 112.000 de dolari și 84.000 de lei în conturi bancare. Anul trecut, ex-deputatul ALDE a câștigat, potrivit propriei declarații de avere, 142.000 de lei indemnizație de la Camera Deputaților, 92.000 de lei de la Uniunea Armenilor din România în calitate de „director de publicații”, 44.400 de lei de la Uniunea Scriitorilor unde ocupă funcția de prim-vicepreședinte, 5.200 de lei drepturi de autor ca scriitor și 24.000 de lei în urma „legii recunoștinței”. În total, 307.000 de lei pe an, adică 64.000 de euro.

Marius Tucă a declarat într-un interviu că la începutul anilor 2000 era cel mai bine plătit ziarist din țară, având un salariu de zeci de mii de dolari pe lună și a fost până în 2015 director al cotidianului „Jurnalul Național”.

În prezent este co-acționar la firme care administrează cinci restaurante de lux.

Am întrebat ICR care au fost criteriile de selecție ale poeților invitați la „Noaptea de muzică și poezie”, cum și cine a stabilit onorariul acestora. Până la data publicării acestui material nu am primit un răspuns, dar ni s-a comunicat că cererea noastră a fost transmisă „departamentului de specialitate”, scrie investigative-report.ro.

*Maraton de cinci ore

Revenind la evenimentul din 24 iunie, în prima parte a sindrofiei au fost discutate tendințele actuale în ceea ce privește producția de carte și s-a vorbit despre „reinventarea aparițiilor editoriale”. Formația Krypton a interpretat „șlagăre cunoscute”, pentru 8.000 de lei, așa cum rezultă din documentele oficiale aprobate de Comitetul Director al ICR.

„Conferințele se vor desfășura în grădina ICR de la orele 11.00 – 12.30 si orele 13-14.30 și vor fi moderate de Andrei Novac, directorul Direcției Centrul Cărții. Aceste conferințe vin să demonstreze că, în aceste timpuri, literatura și producția de carte reprezintă polul către care scriitorii, editorii și cititorii se grupează pentru a promova atitudini, valori, perspective. Va interpreta șlagăre Ovidiu Mihăilescu”, se arată în proiectul propus aprobării de către Novac și acceptat de șeful ICR, Mirel Taloș.

„De la ora 18.00 pâna la ora 23.00 va avea loc partea a doua a evenimentului  „Noapte de muzică și poezie” care va consta într-un maraton de muzică și poezie. Peste 50 de scriitori contemporani vor recita poeme din creația proprie pe durata a 5 minute. Unii vor fi prezenți în grădina ICR, altii se vor înregistra și vor trimite filmulețe de 5 minute care vor fi proiectate pe un ecran. Momentele din grădină vor fi alternate cu proiecțiile pentru a nu crea aglomerație. Formația Krypton va interpreta câteva piese cunoscute”, se mai arată în proiectul propus aprobării Comitetului Director al ICR.

Conform documentelor, organizatorii se așteptau la 100 de participanți în curtea ICR. În realitate, din cauza promovării deficitare a evenimentului, din fotografiile postate de la eveniment rezultă că la întâlnire au participat cel mult 30 de persoane, adică cei care au recitat propriile poezii. Aproape jumătate dintre participanți au preferat să se înregistreze pe telefon și să transmită filmele care au fost difuzate pe un televizor montat pe o scena minusculă.

Conform datelor contractului, închirierea scenei a costat ICR suma de 4.950 de lei, iar înregistrarea evenimentului și tramsmisia live pe pagina de Facebook a instituției a costat 3.168 de lei.

Din partea editurilor, au vorbit despre provocările crizei mondiale Ovidiu Enculescu de la RAO, Mădălin Costache de la Paralela 45, Dan Pleșa de la Vellant, Silvia Colfescu de la Vremea, Lucian Pricop de la Cartex, Bogdan Hrib de la Tritonic, Călin Vlasie de la Cartea Românească, Dana Anghelescu de la Libris, Andrei Ruse de la Hyperliteratura, Alexandra Rusu de la Nemira, Roxana Liritis de la Corint, Horia Gârbea – scriitor. Fiecare a primit câte 1.100 de lei pentru intervențiile lor.

*Cinci poeți au refuzat invitația ICR

Cinci poeți au refuzat invitațiile și onorariile ICR. Este vorba de Ana Blandiana, Bogdan O. Popescu, Amelia Stănescu, Ioana Bogdan, Paul Aredzu și Nichita Danilov. În urma declinării invitației, ei au fost înlocuiți de alți cinci colegi poeți.

Articolul integral pe investigative-report.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here