A ajuns în spațiu, iar după o lună a murit în accident de avion

Sursa: Twitter

Glen de Vries, care a călătorit în spaţiu luna trecută alături de actorul William Shatner, a murit într-un accident de avion, potrivit Associated Press, preluată de News.ro.

De Vries, în vârstă de 49 de ani, co-fondatpr al Medidata Solutions şi în prezent vicepreşedinte al corporaţiei Dassault Systèmes, şi Thomas P. Fischer, în vârstă de 54 de ani, au murit după ce avionul lor s-a prăbuşit joi într-o pădure la nord de New Jersey, potrivit poliţiei.

Ei se aflau la bordul unui avion Cessna 172 cu un singur motor.

De Vries avea pregătire de pilot privat, iar Fischer deţinea o şcoală de pilotaj. Autorităţile nu au spus cine pilota avionul de mici dimensiuni.

În al doilea zbor spaţial cu echipaj uman al Blue Origin, din 13 octombrie, William Shatner a fost însoţit de trei persoane la bordul navei New Shepard: Audrey Powers, vicepreşedinte al Blue Origin; Chris Boshuizen, co-fondator al companiei Planet; şi Glen de Vries.

„O să îmi ia un timp până voi putea descrie. A fost incredibil”, a spus el după ce a primit din partea lui Jeff Bezos, fondatorul Blue Origin, insigna de astronaut al companiei.

Vineri, Blue Origin a scris pe Twitter: „Suntem devastaţi să află de moartea subită a lui Glen de Vries. A adus atât de multă viaţă şi energie echipei Blue Origin şi colegilor săi din echipaj. Pasiunea lui pentru aviaţie, munca lui caritabilă şi dedicarea faţă de meseria lui vor fi mereu respectate şi admirate”.

De Vries a licitat pentru un loc în primul echipaj Blue Origin şi a cumpărat locul pentru a doua călătorie. El făcea parte şi din conducerea Carnegie Mellon University.

Accidentul este anchetat de National Transportation Safety Board.

OMS cere ţărilor în care numărul cazurilor COVID este în creştere să intesifice restricţiile

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here