PSD, PNL și UDMR, așadar trei dintre cele patru partide democratice au convenit în cele din urmă o nouă formulă de guvern.
Viteza cu care s-au derulat negocierile și calendarul extrem de strâns pentru “botezul” din Parlament au în mod evident menirea de a reduce nivelul instabilității politice din țară, de a semnaliza vizibil, în afara ei, că din perspectiva noii alianțe nu există dubii în privința busolei strategice a României (vezi nominalizarea lui Emil Hurezeanu la Externe) și de a asigura un cadru politic și juridic adecvat reluării alegerilor prezidențiale (până în Paști, din câtese poate înțelege).
Nu va fi nicidecum un guvern perfect, dar nici nu pare unul predispus la a intra rapid în criză.
Nu poate fi considerat un cabinet perfect, măcar având în vedere faptul că Justiția trece la PSD, dar nici nu este de trecut cu vederea meritul de a-l coopta într-unul dintre ministerele cele mai sensibile, cel al Educației, pe rectorul UBB, Daniel David.
În siajul negocierilor și deciziilor la care s-a ajuns pe formarea noului executiv, s-au remarcat și două declarații artificiale și stridente ca un brad împodobit de Crăciun.
Îi aparțin liderului PSD, Marcel Ciolacu:
- “Eu sunt ferm convins că va fi un guvern pe patru ani”.
- “Eu vreau o Românie în care să fie zero corupţie”.
Prima sună cel puțin hazardat, având în vedere turbulențele și complexitatea peisajului politic românesc. A două sună în esență bine, dar contextualizat sună cel puțin straniu, venind din gura unui om politic încă dator cu explicații de substanță pe tema “aroganțelor” din viața sa privată – zborurile la premii de Formula 1, cu jet privat închiriat de Nordis.
În rest, e drept, rămâne pozitiv faptul că sunt șanse ca România să aibă un guvern pro-Vest până la Crăciun, însă rămâne de văzut în ce măsură noua formulă instalată la Palatul Victoria va reuși ca într-un timp extrem de scurt să pună adecvat în operă două măsuri vitale:
- Echilibrarea finanțelor țării, agravate de un dezmăț pre-electoral binecunoscut.
- Convingerea unei plaje cât mai largi de public că, în ciuda nuanțelor de gri care apasă cromatica forțelor pro-occidentale, soluția nu constă totuși în refugierea electoratului sub umbrela candidatului la prezidențiale propus de partidele extremiste; soluția nu este așadar refugierea românilor în “Casa Rusia” din peisajul politic autohton.
Un gând și despre USR, marele absent din noua ecuație guvernamentală.
Acest partid rămâne, în esența lui, unul promițător, iar prezența sa în Parlamentul de la București nu încetează să fie una de bun augur.
Intrarea în noul legislativ a atât de multor aleși proveniți din cele trei partide extremisto-putiniste nu face decât să sublinieze o dată în plus cura de sănătate pe care aduce prezența în legislativ a aleșilor USR, iar imaginile hidoase ale primei zile cu noul Parlament consolidează această idee.
Însă la fel de adevărat este și faptul că USR întâmpină serioase probleme în atingerea maturității politice.
Nu se regăsește în actuala formulă guvernamentală nu doar pentru că nu a fost în mod autentic dorit de ceilalți trei (o fi călduță și tentantă această idee, dar nu reflectă fidel și integral realitatea), ci și din cauza unui amestec de alte două motive: USR nu a știut cum să se impună și deci să pătrundă; USR nu a vrut în mod autentic să pătrundă.
În cele aproximativ două săptămâni de discuții și mai ales pe parcursul ultimelor zile de negocieri, liderii USR au remixat melodia fără succes la public și fără succes politic din vremea ieșirii de la guvernare, consumată acum trei ani.
Lamentări publice, ultimatumuri isterice, lipsă de consecvență în mesajele de poziționare strategică, teribilism de copil răsfățat. Eșecul fusese previzibil, în final a fost și confirmat.
La fel ca povestea ieșirii din vechea guvernare, și povestea neintrării în noua guvernare a eșuat în a lăsa publicului măcar impresia că deznodământul a fost într-adevăr nedrept.
USR ar fi putut lăsa și atunci, dar și acum o astfel de impresie dacă pe parcurs ar fi dat semne credibile că și-a jucat deștept cartea, că a făcut tot ceea ce este omenește și politic posibil. Nu principiile au fost și sunt problema USR, ci liderii și negociatorii săi – incapabili să nu facă greșeli și incapabili să învețe din greșeli.
Iar pentru USR, de așteptat este că băncile opoziției vor fi și de data asta, așa cum au fost și data trecută, un măr otrăvit.
Ba, de aici înainte, va fi chiar mai greu pentru USR în opoziție, căci ceilalți opozanți (AUR, SOS, POT) vor face un zgomot mai mare ca USR. Spre deosebire de USR, cele trei partide extremiste nu scrupule, nu au limite, nu au nimic “sfânt”, vor fi în stare de orice, cu orice preț.
În plus, mă aștept ca liderii celor trei partide extremiste să nu aibă ezitări ca din când în când să încerce unele târguri pe sub tejghea cu noua guvernare.
În fine, o parte din forțele aflate la guvernare, și, în integralitatea lor, suveraniștii din opoziție vor avea tot interesul să lase constant USR-ul în ofsaid.
O astfel de proiecție a realității ar trebui să aibă non-stop USR în minte – deopotrivă liderii săi ineficienți și activul care le-a acceptat tacticile și strategiile lamentabile.
Cu actuala garnitură de conducere la butoanele formațiunii, anticipez că USR va fi pradă ușor de ronțăit chiar și în opoziție fiind.
În noua configurație – cu USR în opoziție, iar PSD, PNL și UDMR la guvernare – devine tot mai interesantă și lupta pentru Cotroceni.
Noua coaliție își leagă speranțele de candidatul comun Crin Antonescu. Probabil, în virtutea relației sale speciale din trecut cu PSD, Antonescu poate fi omul care să capteze cât mai mai mult din electoratul PSD, electorat pe care sondajele de după primul tur îl zugrăveau ca predispus în proporție de peste 60% să voteze Călin Georgescu, în lipsa unui candidat al PSD.
Dar nici Crin Antonescu nu pornește ca o lumină – apare brusc după un deceniu de absență, iar retragerea sa temporară de pe scena politică fusese marcată de câteva înfrângeri – în partid, în alegeri, în competiția cu aliatul Ponta, pentru nominalizarea de candidat la Cotroceni.
Un lucru bun este că a vorbit de necesitatea unor sondaje care să reflecte poziția de pe care ar porni pe drumul unei eventuale candidaturi la prezidențiale în 2025.
În cazul USR, rămâne de văzut dacă Elena Lasconi rămâne varianta. Cum deja există și o variantă Nicușor Dan, care deși este independent are capacitatea de a “fura” din electoratul potențial al Elenei Lasconi, va fi una din două: fie unul dintre ei se va retrage preventiv, fie vom asista la o canibalizare.
Deschise rămâne mutările și pe culoarul suveranist. Călin Georgescu nu ar avea cum să fie acceptat de CCR, în caz că va candida din nou. Așa sugerează logica din moment ce din cauza sprijinului rusesc pentru Georgescu au fost anulate alegerile prezidențiale.
Diana Șoșoacă poate că ca vrea să candideze, dar și aici logica impune un veto din partea CCR, măcar în baza precedentului.
George Simion își face bucuros încălzirea, dar la încălzire s-a anunțat recent și promotoarea încrâncenată a lui Călin Georgescu, Anca Alexandrescu, fostă consilieră la cei mai grei pesediști.
România nu este în apele ei. Neatenția, ignoranța, trădarea și lipsa de apetit pentru compromisuri strategice o pot propulsa în 2025 într-un no man’s land de toată hidoșenia. E valabil deopotrivă pentru clasa politică și pentru electorat.
