Activitățile din Bulgaria în spații închise, doar cu certificat COVID începând de azi. Guvernul de la Sofia ia în calcul un lockdown complet

Certificatul verde devine obligatoriu în Bulgaria pentru toate activitățile în spații închise, începând de joi, 21 octombrie. Acestea sunt noile măsuri antiepidemice pe care ministrul bulgar al sănătății, Stoicio Kațarov, le-a impus prin ordin, transmite Mediapool, citată de Rador.

Certificatul verde va fi obligatoriu pentru intrarea în: unitățile de alimentație publică și de divertisment, hoteluri, cinematografe, teatre, spectacole de circ, concerte, galerii, magazine de peste 300 de metri pătrați, săli de fitness, săli de sport, piscine și multe altele.

Aceasta înseamnă că intrările în aceste unități vor avea un regim de intrare cu un certificat care dovedește vaccinarea, trecerea prin boală sau un test negativ recent: până la 72 de ore pentru PCR și până la 48 de ore pentru antigen. Copiii sub 18 ani nu trebuie să prezinte certificate. Unitățile care nu îndeplinesc cerința de intrare cu un certificat verde trebuie să se închidă.

Noile măsuri vizează reducerea numărului de cazuri de COVID-19 și reducerea presiunii asupra spitalelor. Dacă aceste măsuri nu dau rezultatul dorit, ultima posibilitate rămâne un lockdown complet, a anunțat ministrul bulgar al sănătății, Stoicio Kațarov. Dar nu a dorit să menționeze un prag concret la care acest lucru se va întâmpla. Noile măsuri vor dura cel puțin 2 săptămâni.

Acestea stipulează, de asemenea, o cerință pentru un certificat verde obligatoriu pentru angajații din unitățile de sănătate publică și din casele de bătrâni din Bulgaria. Cei care lucrează în aceste unități trebuie să fie vaccinați sau testați în mod regulat.

În această etapă, nu este prevăzută introducerea unui certificat verde pentru profesori. În școli, instruirea cu prezență fizică va fi suspendată în municipalitățile cu o morbiditate la 14 zile de peste 750 la 100.000 de persoane.

Cu o morbiditate la 14 zile cuprinsă între 500 și 700 la 100.000 de persoane, se va alterna 50% cu participare și 50% cursuri online. Atunci când morbiditatea la 14 zile este cuprinsă între 250 și 500 la 100.000 de persoane, se suspendă cursurile cu prezență fizică la 50% din clase, dacă lipsesc peste 20% dintre elevii din școală sau dacă mai mult de 30% din clase sunt în carantină.

Conform noilor măsuri, Sofia este una dintre regiunile în care școlile pot trece în curând la învățare în întregime în online.

„Școlile nu vor fi avute în vedere ca regiuni, ci ca municipalități. Obiectivul nostru este să menținem cât mai multe școli deschise pentru instruire față în față”, a spus ministrul Kațarov. Decizia de a trece la școala online va fi luată de ministrul educației.

Toți elevii din clasa a V-a până la a XII-a, precum și tot personalul pedagogic și non-pedagogic din școli, trebuie să poarte măști de protecție. Grădinițele vor funcționa în conformitate cu recomandările în condițiile unei situații epidemice de urgență.

În universități, instruirea față în față se va desfășura numai în condițiile unui certificat verde. Fiecare universitate trebuie să decidă dacă predarea se va face online sau offline. Certificatul nu va fi necesar pentru transportul public, administrație, magazine alimentare, farmacii, bănci.

Excursiile organizate și vizitele în grup la obiectivele turistice vor putea avea loc numai dacă toți participanții au certificate verzi. Vizitele în spitale și instituții specializate pentru servicii sociale sunt suspendate.

Piețele, târgurile, expozițiile în aer liber trebuie să respecte cerința de cel mult 1 persoană pe 8 metri pătrați și o distanță de 1,5 metri. Sportul de echipă în interior este suspendat, cu excepția antrenamentelor și competițiilor sportivilor înregistrați la federațiile autorizate.

Nu este permis accesul publicului la evenimentele sportive în interior, iar în aer liber – este permis cu certificat verde. Kațarov a spus că experții au dorit în primul rând introducerea unui regim de intrare cu certificate verzi, dar au fost și unii care s-au pronunțat pentru închiderea unităților. Cu toate acestea, a prevalat intrarea cu un certificat verde.

Dacă situația nu poate fi controlată cu aceste măsuri, ultima șansă rămâne un lockdown complet, a anunțat Kațarov. Dar el a refuzat să precizeze un prag concret la care acest lucru se va întâmpla. Noua înăsprire a măsurilor a fost anunțată după aproape 5.000 de noi infectări cu coronavirus și peste 200 de decese care au fost înregistrate marți.

Deja 10 regiuni din Bulgaria se încadrează în zona roșu închis, cu o morbiditate de peste 500 la 100.000 de persoane: Varna, Vidin, Gabrovo, Kiustendil, Montana, Pernik, Sliven, Sofia-Capitală, Sofia-Regiune și orașul Stara Zagora. 16 regiuni sunt încă în zona roșie, dar nu sunt pe punctul de a trece la zona roșu închis, cum ar fi Dobrici, Lambol, Blagoevgrad.

În acest context, spitalele își extind capacitatea de a găzdui mai mulți pacienți cu coronavirus. Directorul Inspectoratului Regional de Sănătate din Sofia, dr. Dancio Pencev, a anunțat, după o întâlnire cu directorii spitalelor, că 30% din capacitatea instituțiilor medicale din capitală va fi rezervată pacienților cu coronavirus.

„Va exista o creștere a numărului de paturi de spitale, atât pentru cazurile ușoare, cât și pentru cazurile grave. Urmează restructurarea clinicilor și reorientarea personalului. Sper că acesta va fi ultimul ordin pentru creșterea numărului de paturi în Sofia, deși cifrele sunt alarmante”, a comentat Pencev.

În ceea ce privește „plimbarea” ambulanțelor cu pacienți între diferite spitale în căutare de locuri, Pencev a anunțat că a fost introdusă o platformă electronică în Sofia, care este actualizată la fiecare 3 ore, privind numărul de paturi libere în spitale.

„S-a decis ca de fiecare dată când un pacient este internat, fie că este vorba de o formă ușoară sau de un tratament intensiv, pacientul să fie înregistrat în acest sistem, astfel încât ambulanțele să nu fie supraîncărcate, să poată ști unde să meargă la timp”, a mai spus el.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here