Cunoscutul actor canadian Christopher Plummer, celebru pentru rolul căpitanului Georg von Trapp alături de Julie Andrews în musicalul de succes din 1965 ”Sunetul muzicii”, a încetat din viaţă la vârsta de 91 de ani, a anunţat vineri impresarul său, citat de media americane, relatează AFP, citată de Agerpres.

”Chris era un om extraordinar care şi-a iubit şi respectat profund profesia”, a declarat Lou Pitt, prieten şi impresar al actorului timp de zeci de ani.

Christopher Plummer a decedat la locuinţa sa din Connecticut, SUA, fiindu-i alături soţia sa Elaine Taylor.

 

Cu o activitate actoricească bogată ce s-a întins pe parcursul a 75 de ani, lucrând în faţa camerelor de filmat până la vârsta de 90 de ani, Christopher Plummer a fost recompensat cu un Oscar abia spre sfârşitul carierei sale, la 82 de ani, pentru cel mai bun rol secundar în ”Beginners” (Începători, 2012). A devenit astfel cel mai în vârstă actor oscarizat. Când a primit prima sa statuetă, s-a adresat trofeului: „Unde ai fost? Te-am aşteptat toată viaţa!”

Pentru aceeaşi interpretare sobră şi emoţionantă a unui bătrân care şi-a asumat homosexualitatea după moartea soţiei sale din ”Beginners” Plummer a primit şi un Glob de aur.

În 2018 a adăugat încă o nominalizare la râvnitul Oscar pentru colaborarea sa cu regizorul Ridley Scott în „All the Money in the World” (Toţi banii din lume), în care l-a înlocuit în mod impecabil pe Kevin Spacey, căruia i s-a retras distribuţia în urma unor acuzaţii de abuz sexual.

În total Plummer a fost nominalizat de trei ori la Oscar, de trei ori la Globurile de Aur şi de două ori la premiile sindicatului actorilor de la Hollywood (Screen Actors Guild, SAG).

În ”Sunetul muzicii” l-a întruchipat pe baronul Georg Von Trapp, un tată văduv austriac a şapte copii, personaj rigid care şi-a recâştigat gustul pentru viaţă datorită noii guvernante, interpretată de Julie Andrews. Comedie muzicală încununată cu cinci premii Oscar şi două Globuri de aur, ”Sunetul muzicii” a devenit apoi unul dintre cele mai populare filme din lume.

Cu câţiva ani înainte, Plummer a participat la o altă superproducţie, ‘The Fall of the Roman Empire’ (Căderea Imperiului Roman,1964), aminteşte EFE.

Născut în Quebec (Canada) la 13 decembrie 1929 şi crescut la Montreal, Christopher Plummer şi-a început cariera atât în engleză, cât şi în franceză. El a dorit mai întâi să fie pianist profesionist înainte de a deveni actor la vârsta de 17 ani după ce l-a văzut pe Laurence Olivier în „Henry V”. Înainte de a apărea în faţa camerelor de filmat, s-a remarcat prin prezenţa pe scenele de teatru de pe Broadway, unde a câştigat şi două premii Tony, cel mai mare premiu din circuitul teatral.

„Singura mea educaţie a fost versul, poezia, cărţile – cuvintele”, mărturisea acest strănepot al premierului canadian John Abbott pentru International Herald Tribune.

Actor rece şi distins, el a interpretat peste 75 de roluri din repertoriul shakespearian în Canada.

Primul rol de film a fost în ‘Stage Struck’ (1958) de Sidney Lumet. Va juca apoi în mai mult de o sută de filme la fel de variate precum „Twelve Monkeys” (Armata celor 12 maimuţe, 1995) de Terry Gilliam, „Malcom X” (1992) de Spike Lee sau „Star Trek 6: Unknown land” (Star Trek VI: Tărâmul nedescoperit, 1991).

Tată al actriţei de comedie Amanda Plummer, Christopher Plummer era căsătorit din 1970 cu actriţa britanică Elaine Taylor, a treia soţie a sa.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here