AFP: Franța, pregătită să se alinieze la obiectivul de 5% din PIB pentru cheltuieli de securitate

Sursa: Pixabay

Franța este pregătită să se alinieze la obiectivul de 5% din PIB pentru cheltuieli militare și de securitate, discutat în cadrul NATO, a dat de înțeles joi ministrul său de externe, Jean-Noël Barrot, potrivit AFP, citată de Agerpres.ro.

‘Președintele (francez Emmanuel) Macron a declarat deja că obiectivul de 3 până la 3,5% este bun pentru că ne permite să finanțăm capacitățile de apărare’, a afirmat Barrot în marja unei reuniuni a NATO în Antalya, Turcia.

Secretarul general al NATO, Mark Rutte, vrea ca țările Alianței să consacre cel puțin 3,5% din PIB cheltuielilor militare în sens strict până în 2032, dar și 1,5% din PIB unor cheltuieli de securitate în sens mai larg, precum infrastructurile. Acest ultim obiectiv este mai ușor de atins, mai ales pentru țările cele mai întârziate.

Asupra acestui punct, Barrot a sugerat că procentul este de asemenea la îndemâna Franței, care alocă în prezent 2% din PIB cheltuielilor militare.

‘Obiectivul de 3,5% este o sumă bună pentru cheltuielile de bază în materie de apărare’, a explicat el. ‘Însă aceasta este însoțită de cheltuieli care vor contribui la creșterea capacității noastre de apărare, care nu sunt cheltuieli de apărare directe, dar care trebuie realizate’, precum securitatea cibernetică sau mobilitatea militară, a subliniat el.

Omologul său german, Johann Wadephul, a afirmat și el joi că Berlinul este pregătit ‘să-l urmeze’ pe președintele american Donald Trump în voința sa ca toate țările NATO să își fixeze ca obiectiv alocarea a 5% din PIB pentru apărare.

‘Vom vorbi din nou despre aceasta astăzi. Dar trebuie privit rezultatul. Și rezultatul este că președintele Trump a cerut aceste 5%. Iar noi îl urmăm asupra acestui punct’. a declarat Wadephul cu prilejul reuniunii din Antalya.

Subiectul a fost discutat la reuniunea informală de miercuri și joi a miniștrilor de externe, în vederea unui acord la summitul NATO ce va avea loc pe 24 și 25 iunie la Haga.

La finele lui 2024, 22 de state ale Alianței au atins obiectivul de 2% din PIB stabilit la summitul din 2014. Mai multe state, printre care Italia, Spania sau Belgia, sunt încă departe de acest procent, dar au promis să îl atingă în anul în curs.

AFP: Germania susține obiectivul lui Trump ca țările NATO să cheltuiască 5% din PIB pentru apărare