Preşedintele USR, Dominic Fritz, a avut miercuri o întâlnire cu Darryl Nirenberg, ambasadorul SUA în România, el arătând că a purtat o lungă discuţie deschisă despre situaţia politică actuală, despre statul de drept în România şi despre valorile care ne leagă. Fritz a mai spus că ”şi-a exprimat îngrijorările, dar a şi împărtăşit ce l-a făcut să se îndrăgostească iremediabil de România”, relatează News.ro.
”Darryl Nirenberg, ambasadorul SUA în România, nu este un diplomat de carieră. A lucrat pentru Congresul american, apoi ca avocat şi lobbyist. Poate de aceea nu se pierde în formalităţi, nu are limbaj de rutină, ci e direct, curios, uman. L-am primit în vizită la sediul USR şi am purtat o lungă discuţie deschisă despre situaţia politică actuală, despre statul de drept în România şi despre valorile care ne leagă”, a scris liderul USR pe Facebook.
Dominic Fritz arată că ”şi-a exprimat îngrijorările, dar a şi împărtăşit ce l-a făcut să se îndrăgostească iremediabil de România”.
”Întrebările lui mi-au readus aminte de fascinaţia cu care se uită străinii la noi. E o putere pe care o avem de care încă nu suntem suficient de conştienţi. Recunoştinţa ambasadorului pentru buna colaborare internaţională a României, un aliat fidel al SUA, NATO şi UE, a fost sinceră. Am promis că o voi transmite mai departe şi miniştrilor USR Oana Ţoiu şi Radu Miruţă. Îi mulţumesc şi lui. Un om bun care a devenit rapid un prieten important al României”, a mai spus Fritz.













