Președintele Taiwanului, Lai Ching-te, a afirmat marți că țara sa este dispusă să discute cu China, dar a accentuat în același timp că ”trebuie să se pregătească de război pentru a evita războiul”, informează AFP și Reuters, citate de Agerpres.ro.
China revendică suveranitatea asupra arhipelagului taiwanez și a amenințat cu recurgerea la forță pentru a prelua controlul asupra lui.
La un an de la învestirea sa, Lai Ching-te (65 de ani) a spus că autoritățile de la Taipei sunt ”dispuse” să discute cu China în condiții care garantează ”paritatea și demnitatea”.
”Pacea este inestimabilă și nu poate exista câștigător la încheierea unui război, dar nu putem întreține iluzii”, a afirmat Lai, care a promis că va continua ”să consolideze mijloacele de apărare națională”.
În același timp, partidul Kuomintang, aflat în opoziție în Taiwan, l-a calificat pe Lai drept ”dictator” și l-a acuzat că pune Taiwanul pe calea unui război cu Beijingul.
În schimb, Partidul Democrat Progresist, din care a provenit Lai Ching-te, a acuzat partidul Kuomintang că este un instrument al Chinei și subminează securitatea Taiwanului.
Marți, președintele Lai a afirmat că guvernul său dorește să ”consolideze cooperarea între partidele politice” și că echipa sa pentru securitate națională va începe să convoace opoziția la reuniunile consacrate securității naționale.
Beijingul a efectuat în ultimele 12 luni mai multe manevre militare de amploare în jurul insulei principale din arhipelagul taiwanez.
China a organizat luna trecută în jurul Taiwanului exercițiile militare cu numele de cod ‘Strait Thunder-2025A’. În mai anul trecut, chinezii au desfășurat exercițiile ‘Joint Sword-2024A’, iar în octombrie ‘Joint Sword-2024B’.
Riscul de război în strâmtoarea Taiwan este ridicat și devine tot mai mare













