AFP: Taiwanul a detectat în trei ore 22 de avioane chineze în jurul insulei

Sursa: X

Ministerul taiwanez al Apărării a anunţat sâmbătă detectarea a 22 de avioane chineze în jurul insulei în mai puţin de trei ore, relatează AFP, citată de News.ro.

”Am detectat activităţi ale unui număr de 22 de avioane aparţinând APL (armata chineză) începânde la ora (locală) 9.30 (4.30, ora României)”, a anunţat ministerul într-un comunicat publicat sâmbătă la ora locală 12.10.

”Douăspreze avioane au trecut linia mediană şi au intrat în zona de identificare a apărării aeriene a nordului şi centrului Taiwanukui”, anunţă ministerul.

Avioane de război şi drone s-au alăturat unor nave aparţinând Marinei chineze în cadrul unei misiuni de ”patrulare de luptă comune”, precizează aceeaşi sursă.

Aceste manevre intervin cu mai puţin de o lună înaintea învestirii, la 20 mai, a noului preşedinte taiwanez Lai Ching-te, pe care China îl consideră un separatist periculos.

”RĂZBOIUL ŞI DECLINUL” TAIWANULUI

Linia mediană desparte în două Strâmtoarea Taiwan, o cale maritimă îngustă, de 180 de kilometri, care desparte insula de China continentală.

Beijingul, care nu recunoaşte această linie, revendică Taiwanul ca făcând parte din teritoriul chinez şi nu a rennţat niciodată să recurgă la forţă pentru a prelua insula sub controlul său.

În timpul administraţiei preşedintei taiwaneze Tsai Ing-wen, tensiunile între Beijing şi Taipei au crescut, deoarece atât ea, cât şi Guvernul său resping orice pretenţie chineză asupra insulei.

Adjunctul său, vicepreşedintel Lai, a obţinut o victorie în alegerile prezidenţiale din ianuarie, în pofida unor avertismente ale beijingului potrivit cărora acesta ar provoca ”războiul şi declinul” Taiwanului.

Demonstraţia de putere militară de sâmbătă are loc în contextul în care Statele Unite şi Filipinele desfăşoară exerciţii militare comune în apropierea unor puncte fiebinţi în Marea Chinei de Sud şi Insulei Taiwan.

Aceste exerciţii comune includ o simulare a recuceririi unei insule ocupate de inamic în zone din dreptul Taianului.

Beijingul revendică aproape întreaga Mare a Chinei de Sud, în pofida unei hotărâri a justiţiei internaţionale potrivit căreia această revendicare nu are nicio bază juridică.

Confruntări recente între nave chineze şi filipineze au relansat temeri ale unui conflict mai larg.

Ministerul chinez de externe acuză Statele Unite de o ”alimentare a confruntării militare”.

Blinken: SUA şi China vor avea primele discuţii la nivel înalt despre inteligenţa artificială în săptămânile următoare

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here