Șeful spionajului din Marea Britanie, Richard Moore, a avertizat săptămâna aceasta cu privire la amenințarea tot mai mare pe care o reprezintă China pentru Occident. Pe lângă riscul unui război cibernetic, țara comunistă a pompat sume uriașe pe tot globul, ca parte a strategiei sale „O centură, un drum”. Acum, UE a răspuns: anunțând un rival la inițiativa chineză, pentru a contracara influența Chinei în Africa și în alte părți. Inițiativa Global Gateway de la Bruxelles analizează modul în care UE poate mobiliza miliarde de euro, preluate de la statele membre, instituții financiare și din alte părți, pentru a rivaliza cu inițiativa „O centură, un drum”. Din păcate, e prea puțin și e prea târziu, scrie Andy Owen, fost ofițer de informații, într-un articol din The Spectator.
🔹 În anii în care am lucrat în Africa, am văzut direct cât de răspândită și atotcuprinzătoare este inițiativa „O centură, un drum” a Chinei. Peste un milion de cetățeni chinezi au migrat în Africa în ultimele două decenii. Această mișcare la scară largă a oamenilor a sporit influența politică și economică chineză și a fost încurajată de Beijing.
Capitala comercială a Camerunului, Douala, ne arată impactul acestei migrații: „Marea Piață a Chinei” din oraș a crescut de la o mână de tarabe chinezești la sfârșitul anilor 1990 la o rețea de mii de comercianți. Acesta este departe de a fi singurul semn al influenței chineze pe continent: peste tot în Africa se observă sigla cu petală roșie a gigantului chinez de telecomunicații Huawei. Am călătorit prin noi terminale de aeroport finanțate din împrumuturi chineze și construite de companii chineze. Într-o seară, stând lângă o piscină din Etiopia, am vorbit cu un lucrător umanitar al cărui zbor din Republica Democrată Congo (RDC) fusese plin de pasageri chinezi, cei mai mulți dintre ei legați de industria minieră. RDC, ale cărei resurse naturale au fost o sursă a concurenței în Războiul Rece, este acum centrul producției globale de cobalt. Anul trecut, 70% din cobaltul mondial a venit din RDC. Elementul este folosit pentru a împiedica bateriile cu litiu-ion să ia foc. Aceste baterii alimentează orice, de la telefoane mobile la mașini electrice. Aproximativ 40% din mineritul din RDC este controlat de companii chineze.
Occidentul, care până de curând a permis chinezilor accesul intim la unele dintre cele mai sensibile industrii ale sale, este vinovat că și-a luat ochii de pe minge. Și o inițiativă proastă a UE nu compensează timpul pierdut. Ca parte a schemei „O centură, un drum”, între 2006-2017, investițiile chineze în minerale în Africa au atins 33 de miliarde de dolari (25 de miliarde de lire sterline), diminuând investițiile companiilor occidentale.
În țările în care China asigură tranzacții cu minerale, ei livrează proiecte de infrastructură pentru a sprijini extracția de materii prime și importul de bunuri chinezești. Acestea includ aeroporturile prin care am trecut, mii de kilometri de autostrăzi, căi ferate din Kenya, Nigeria și Etiopia care leagă zăcămintele minerale interioare cu porturile și mega-porturile din Tanzania și Djibouti. Include, de asemenea, peste 40 de stadioane naționale, reședințe prezidențiale și clădiri guvernamentale, care sunt amintiri foarte vizibile ale bunăvoinței chineze. Aceste proiecte sunt plătite prin împrumuturi chineze și livrate de companii chineze.
Pentru China, scopul acestor proiecte este simplu: președintele Xi Jinping se consideră un lider pe termen lung, meritocratic (nedemocratic), care conduce printr-un amestec de marxism și naționalism bazat pe valori confucianiste. Această conducere, speră el, va genera o societate de armonie și „ordine” care va oferi o viață relativ bună (xiaokang) oamenilor săi.
Xi are nevoie de Africa pentru a realiza această viziune. Extracția de materii prime de pe continent este vitală pentru a alimenta cea de-a patra revoluție industrială, iar accesul la piețele Africii va menține economia Chinei în creștere și oamenii săi prosperi. Xi caută, de asemenea, faimă pentru China și ștergerea memoriei umilinței colonizărilor europene.
Deși China își prezintă inițiativa „O centură, un drum” ca pe-un câștig pentru toate părțile, realitatea este destul de diferită. Calitatea unora dintre proiectele de infrastructură pe care le finanțează lasă de dorit. Iar datoriile uriașe acumulate pentru realizarea proiectelor (China deține mai mult de 70% din datoria națională a Djiboutiului) au aspectul unei „capcane a datoriilor” menită să asigure stăpânirea influenței chineze.
Pentru a contracara această imagine, China folosește soft power pentru a câștiga inimi și minți. În timpul pandemiei, China a vândut și a donat vaccinuri în 13 țări africane, majoritatea celor în care avea legături economice existente. China a investit și în mass-media africană. De când și-a mutat biroul regional la Nairobi, agenția națională de știri Xinhua a construit una dintre cele mai mari rețele de corespondenți de pe continent. Televiziunea de stat chinezească, radioul și ediția de Africa a China Daily au acum birouri în Nairobi.
Ca răspuns la inițiativa „O centură, un drum”, proiectul Global Gateway al UE este naiv. Subestimează amploarea investițiilor Chinei și exagerează atracția valorilor democratice occidentale. Statele africane nu doresc să urmeze visul altora. Vor legături, nu alte dependențe. Eșecul națiunilor dezvoltate de-a sprijini în mod corespunzător lansarea vaccinurilor în lumea în curs de dezvoltare a fost de vină pentru apariția variantei Omicron. Acest lucru ar trebui să servească drept memento că ceea ce se întâmplă în Africa are potențialul de-a ne afecta pe toți.🟦
Extrema-dreaptă, una dintre cele mai periculoase „variante” de Sars-CoV-2
