Alegeri prezidenţiale în Franţa, primul tur: Macron – 28,1 la sută, Le Pen – 23,3 la sută – estimări

Sursa: Flickr

Actualul preşedinte francez Emmanuel Macron (LREM) a obţinut 28,1 la sută din totalul voturilor la alegerile de duminică, iar Marine Le Pen (RN, extremă dreapta) a obţinut 23,3 la sută, conform estimărilor Ipsos/Sopra Steria pentru France Télévisions, Radio France, France24/RFI/MCD, Public Sénat/LCP Assemblée Nationale şi Le Parisien-Aujourd’hui en France, anunță News.ro.

Jean-Luc Melenchon (La France insoumise) este pe locul trei, cu 20.1 la sută, Éric Zemmour (Reconquête !) pe patru, cu 7,2 la sută, iar Valérie Pécresse (Les Républicains) pe cinci, cu 5 la sută.

Estimările arată că restul candidaţilor au obţinut următoarele procente: Yannick Jadot 4,4 %, Jean Lassalle 3,3 %, Fabien Roussel 2,7 %, Nicolas Dupont-Aignan 2,3 %, Anne Hidalgo 2,1 %, Nathalie Arthaud 0,8 % şi Philippe Poutou 0,7 %.

În Franţa, Preşedintele Republicii este ales prin vot universal direct, într-un scrutin majoritar uninominal în două tururi, pentru un mandat de cinci ani reînnoit o singură dată.

 

El trebuie să adune majoritatea absolută a voturilor exprimate într-unul sau două tururi, indiferent de rata de participare.

Potrivit articolului 7 din Constituţia Franţei, alegerea unei noi persoane în funcţia de şef al statului trebuie să aibă loc cu cel puţin 20 de zile şi cu cel mult 35 de zile înainte de încheierea mandatului preşedintelui în exerciţiu. Întrucât transferul de putere între Emmanuel Macron şi predecesorul său, François Hollande, a avut loc în 14 mai 2017, mandatul de cinci ani al actualului preşedinte se va încheia la 13 mai 2022.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here