Alegerile din Iowa câștigate în premieră de un candidat LGBTQ. Cine este Pete Buttigieg

Pete Buttigieg conduce în votul pentru alegerile primare din Iowa, primul stat unde reprezentanţii Partidului Democrat au votat pentru desemnarea candidatului la preşedinţia SUA, potrivit rezultatelor pentru 62% din secţiile de vot, devansându-l pe senatorul socialist Bernie Sanders, au indicat date comunicate de Partidul Democrat, marţi, la o zi de la vot, relatează AFP, citată de Agerpres.

Pete Buttigieg, 38 de ani, fost primar al oraşului South Bend din statul Indiana, deţine 26,9% dintre voturi, clasându-se înaintea lui Bernie Sanders, care a obţinut 25,1%. Senatoarea Elizabeth Warren a întrunit 18,3% şi fostul vicepreşedinte Joe Biden s-a clasat pe locul patru cu 15,6%.

Alegerile interne din Iowa se bucură de o atenţie deosebită deoarece sunt primele, restul statelor urmând să organizeze proceduri similare mai târziu în acest an.

Rezultatele din Iowa pot ajuta candidaţii să îşi consolideze poziţiile înaintea competiţiilor din state cu populaţie mai mare, care vor avea un cuvânt mai greu de spus la Convenţia Naţională a Partidului Democrat, unde va fi desemnat oficial reprezentantul în cursa pentru Casa Albă.

Pete Buttigieg este reprezentant al comunității LGBTQ și este căsătorit din iunie 2018 cu Chasten Buttigieg.

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here