Alfred Simonis: Parlamentul va avea o capelă ortodoxă / Va fi inaugurată pe 25 martie

Sursa: Inquam Photos / Octav Ganea

Palatul Parlamentului va avea o capelă ortodoxă care va fi inaugurată pe 25 martie, la sărbătoarea Bunei Vestiri, a anunţat, luni, preşedintele interimar al Camerei Deputaţilor, Alfred Simonis, transmite Agerpres.ro.

„Este vorba de un spaţiu în incinta clădirii Parlamentului, este vorba de un memorandum care a fost astăzi aprobat de Biroul permanent al Camerei Deputaţilor, la solicitarea mea, pentru a identifica acel spaţiu. Am rugat secretarul general să identifice un spaţiu care poate avea această destinaţie, de capelă ortodoxă, în incinta Parlamentului. Cred că suntem ultimul Parlament, din Europa cel puţin, care nu are un astfel de spaţiu. Ştiu că e o idee mai veche, s-a mai discutat despre ea, nu e neapărat o premieră acum. Ne dorim şi am identificat, măcar de principiu, un astfel de spaţiu, am avut o corespondenţă şi cu Patriarhia Română şi, cel mai probabil, la finalul acestei luni, mai exact pe 25 martie, de Buna Vestire, vom inaugura, vom sfinţi acea capelă”, a declarat Simonis, la Palatul Parlamentului.

El a menţionat că activitatea bisericească din această capelă va fi stabilită de Patriarhia Română.

„Nu cred că va fi vorba de un preot în permanenţă, dar acestea nu sunt chestiuni care ţin de activitatea Camerei Deputaţilor. Vom identifica un spaţiu unde oameni care vor să se roage şi să se închine pot să o facă. Mai toate Parlamentele din lume au un astfel de spaţiu. Activitatea bisericească din incinta acestui spaţiu o stabileşte Patriarhia”, a afirmat deputatul PSD.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here