Universul.net inaugurează o nouă rubrică, „Sertarul cu de toate”. Practic, secțiunea va fi un „agregator” de clipuri, filme, cărți, însemnări etc. În general, lucruri care caracterizează activitatea în mediul online a redactorilor noștri și care, într-un fel sau altul, surprind detalii importante sau pur și simplu imprevizibilul și diversitatea inepuizabilă a lumii în care trăim.
Parachute Films este o micuță casă de producție din Georgia, axată în general pe regizorii aflați la început de drum, pe acele talente emergente care au toate atuurile pentru a deveni ulterior nume de referință în cinematografia georgiană.
Am descoperit deunăzi că, pe fondul izolării la domiciliu, Parachute Films a pus dispoziție pe site-ul companiei un cocktail de filme georgiene (lungmetraje, scurtmetraje, documentare) din noul val. Niște delicatese. Și toate au subtitrări în engleză.
Cinematografia acestui curajos popor din Caucaz este puțin cunoscută în Europa, iar în România aproape deloc, poate cu excepția a doi monștri sacri – Tengiz Abuladze și Serghei Paradjanov.
Câteva recomandări din lista Parachute, ce am apucat să vizionez până acum:
Bun de tot scurtmetrajul lui Giorgi Tavartkiladze, „Bad People” (2019), fierbinte ca o dușcă de rachiu.
Suntem în Tbilisi, anul 1991, baie de gloanțe. Georgia și-a câștigat independența, dar intervine tăvălugul unui război civil.
Și care-i cel mai nimerit loc să te întâlnești accidental cu un fost coleg de școală dacă nu într-un război civil, iar el să fie în tabăra inamică?
Un alt scurtmetraj percutant: „Ana” (2017), în regia lui Margo Zubashvili.
Un portret de femeie. Disperare la foc mărunt, joc actoricesc de nota 10.
„Temo” (2019) al lui Lasha Tskvitinidze redă blestemul standard al fostelor țări comuniste trecute prin haosul tranziției.
Ghinionul și sărăcia se țin după Temo mai ceva ca propria-i umbră. Îngropat în datorii, șomer, Temo cochetează cu inventica, dar totodată visează să dea și-o lovitură de antreprenor pe net: vrea să vândă broaște cu 80 de euro francezilor.
Trăiește într-o chichineață din bolțari și undeva, pe câmpul din jur, are o cadă în care crește prețioasele făpturi amfibiene. Firește, nimic nu-i iese, iar bomboana de pe coliva ratării va fi o crimă.
Lasha Tskvitinidze pune sub lupă, cu o atingere de Gogol, Ferentariul georgian.
Cine a copilărit cu atenția trează printre furturile anilor ’90, se va simți ca peștele în baltă în scurtmetrajul savuros al lui Giga Khaindrava, „Security Guard” (2017).
Doi gardieni sictiriți păzesc curtea unei fabrici de napolitane. E vară și e zăpușeală. Și un duh al falimentului plutește peste turbăria luxuriantă. Un fel de Huckleberry Finn al capitalismului sălbatic.
Și preferatul meu de până acum, „All Day Strolling” (2011).
În 2004, în vremea președinției lui Saakașvili, refugiații războiului din Abhazia, din 1993, au început să fie mutați din Tbilisi pe unde-o fi. S-a lăsat cu proteste, cu bătăi, dar tot i-au măturat din capitală.
O parte dintre aceștia au fost duși în sătucul Fotskho, un loc al nimănui rătăcit printre cariere de granit. Aici ar fi trebuit să funcționeze un baraj grandios. Numai că URSS a picat și a lăsat în urmă o zonă-fantomă, sărăcie lucie și hoitul unui baraj nefuncțional. Cu timpul însă, pe măsură ce sătucul muncitoresc căzut în ruină a fost populat cu refugiați, a început să ia naștere un habitat concentraționar ce pare de-a dreptul desprins din Macondo.
În 2011, cu o cameră de televiziune pe umăr, regizorul georgian Sandro Kakabadze s-a dus în Fotskho și a început pur și simplu să-i filmeze pe amărâți, să-și „bage nasul” în viața crepusculară a comunității. Rezultatul? Un mini-documentar observațional în care realismul magic transpare tragicomic prin sechelele războiului.
Un bărbat umblă cu un pinguin micuț de pluș, cam cât un deget de mic, și zice: „Aici până și pinguinul meu a murit de foame”. Vântul bate a semn de punctuație, nu a vânt. O bătrână calcă nesigură pe tocuri (pare că și-a investit toată avuția în perechea de pantofi) printre hârtoapele străduțelor și pare un faun. Doi indivizi scormonesc platourile din jur cu târnăcopul în speranța că vor găsi metale prețioase: glodul nu-i darnic cu ei, le scoate din adâncuri doar fâșii putrezite de haine și rar câte-o sârmă de cupru. Într-un apartament, o fetiță drăgălașă pe nume Albina mușcă dintr-un măr și citește dintr-o biblie ilustrată pentru copii. Iar alți doi copilași bântuie printre blocuri dezafectate ca prin cel mai frumos Disneyland posibil, luându-se după orăcăitul broaștelor din bălțile de ploaie.
Ce-ți rămâne de făcut într-un asemenea loc, într-o colonie a Nimicului? Varianta pragmatică este să înnebunești. Varianta sentimentală este să te plimbi cât e ziua de lungă până la baraj și înapoi și să strigi prin văi: „Mi-e foame!”. Nu vei primi nimic de mâncare, evident, dar măcar ți se va umple gura de vânt.
LISTA COMPLETĂ a filmelor – AICI.
