Ambasada Norvegiei își deschide un birou la Chișinău: Nu există semne că războiul se va încheia curând

Sursa foto: wikipedia

Norvegia îşi va deschide un birou diplomatic la Chişinău, după ce până acum relaţiile cu Republica Moldova erau asigurate de la Bucureşti a misiunii diplomatice norvegiene. Anunţul a fost făcut de Ministerul de Externe al Norvegiei, care a subliniat că deschiderea unui birou separat la Chişinău reprezintă un semnal al sprijinului Norvegiei „într-un moment crucial pentru Moldova şi Europa”, transmite News.ro.

„Situaţia de securitate din Europa înseamnă că trebuie să ne schimbăm atenţia şi să ne reorganizăm resursele. În ultimul an, am trimis mai mulţi diplomaţi norvegieni la Kiev, Bucureşti şi Vilnius, printre altele. Acum, pentru prima dată, deschidem o misiune a serviciului extern norvegian în Republica Moldova”, a declarat şeful diplomaţiei norvegiene, Espen Barth Eide.

„Deschiderea unui birou al ambasadei este un semnal clar al sprijinului nostru într-un moment crucial pentru Moldova şi pentru Europa. Războiul Rusiei împotriva Ucrainei ameninţă securitatea întregii Europe. Nu există semne că războiul se va încheia curând. Atât Ucraina, cât şi Moldova vor avea nevoie de ajutorul nostru în anii următori”, arată ministrul de externe al Norvegiei.

MAE de la Oslo spune că Republica Moldova este afectată direct de războiul de agresiune al Rusiei împotriva Ucrainei, mulţi refugiaţi trecând graniţa din Ucraina.

În urma invaziei la scară largă a Rusiei în Ucraina, Norvegia şi-a sporit, prin urmare, în mod semnificativ sprijinul acordat Moldovei. În 2023, Moldova a primit un ajutor de peste 500 de milioane de coroane norvegiene. În plus, Norvegia a oferit 420 de milioane de coroane norvegiene pentru activităţi umanitare în Moldova de la invazia pe scară largă a Ucrainei de către Rusia în 2022.

 

„Moldova va continua să primească un sprijin semnificativ din partea Norvegiei şi în 2024. Programul norvegian Nansen pentru Ucraina permite, de asemenea, acordarea de asistenţă pentru Moldova. Noul birou al ambasadei va contribui la o bună urmărire a acestui sprijin”, asigură MAE norvegian.

„Sprijinul norvegian ajută statul moldovean să facă faţă crizei. Susţinem reformele democratice şi ambiţiile Moldovei pentru o cooperare mai strânsă cu restul Europei. Ajutorul din partea Norvegiei a permis, printre altele, plata salariilor pentru angajaţii publici din Moldova şi a ajutat la achiziţionarea de gaze înainte de iarnă”, arată diplomaţia de la Oslo.

Un birou de ambasadă este subordonat în mod oficial ambasadorului de la o ambasadă norvegiană din altă ţară. Biroul ambasadei de la Chişinău va fi ataşat Ambasadei Norvegiei din România.

În 2023, Ministerul de Externe de la Chişinău a anunţat că mai multe ţări, printre care Regatul Ţărilor de Jos, Belgia, Grecia, Spania au deschis sau vor deschide în curând ambasade în Republica Moldova. La 25 ianuarie, la Chişinău a fost inaugurată Ambasada Regatului Danemarcei. Cu această ocazie, în Republica Moldova, a efectuat o vizită ministrul afacerilor externe al Regatului Danemarcei, Lars Lokke Rasmussen, scrie NewsMaker.

Ciucă: România nu a beneficiat niciodată de garanţii de securitate mai puternice decât avem astăzi / Trebuie să fim pregătiţi pentru orice situaţie

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here