Amenzi de peste 47.000 după o înmormântăre

Polițiștii au dat, luni, amenzi în valoare de peste 47.000 de lei, după ce zeci de persoane au participat, duminică, la o înmormântare în orașul Urziceni, județul Ialomița.

Potrivit Poliției Ialomița, la înmormântarea din Urziceni au fost date 70 de amenzi pentru nerespectarea prevederilor Legii 55/2020, privind măsurile pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei COVID-19.

Polițiștii fac în continuare verificări pentru identificarea tuturor persoanelor implicate.

Înmormântarea la care au participat zeci de persoane a avut loc duminică, iar polițiștii au intervenit și au legitimat mai mulți ialomițeni, apoi au aplicat sancțiuni.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here