ANALIZĂ | Epopeea reactoarelor 3 și 4 de la Cernavodă. „Povestea participării chineze pare a se fi încheiat”

Șase ani, șase prim-miniștri și nouă guverne au negociat pentru România construcția reactoarelor 3 și 4 ale centralei nucleare de la Cernavodă cu compania chineză China General Nuclear Power (CGN). 2019 a fost însă anul în care guvernul Ludovic Orban I avea să pună capăt lungului șir de negocieri, se arată într-o analiză a Romanian Institute for the Study of the Asia-Pacific (RISAP), o organizație neguvernamentală și principalul think tank din România care se ocupă cu cercetarea regiunii Asia-Pacific.

• Redăm analiza integrală, semnată de Andreea Brînză, cercetătoare în cadrul RISAP, specializată în geostrategia, geopolitica și geoeconomia regiunii Asia-Pacific.

După ce în luna mai 2019, vechiul guvern semnase un acord pentru înființarea unei companii cu capital mixt (joint venture) cu compania chineză (pasul final înainte de demararea lucrărilor efective), România a decis să renunțe la proiect. Chiar dacă anunțul nu a fost făcut public și s-ar putea să nu fie încă definitiv, guvernul ia în calcul să înlocuiască acest proiect cu unul nou, care prevede construirea de către Nuclearelectrica a unui singur rector nuclear la centrala nucleară de la Cernavodă — conform informării primite de RISAP de la guvernul României.

Povestea reactoarelor 3 și 4 este una foarte veche și primele schițe datează încă din perioada epocii de aur comuniste. Construcția unităților 3 și 4 a început încă din perioada comunistă, însă ea a fost apoi întreruptă, nefiind finalizate clădirile care urmau să găzduiască reactoarele. În 2009, România a decis că mai are nevoie de alte 2 reactoare nucleare pentru a produce energie electrica. Primul și al doilea reactor nuclear de la Cernavodă au devenit operaționale în 1996 și 2007 și acoperă 20% din producția de energie a țării. În anul 2009, Nuclearelectrica, compania care controlează și operează centrala de la Cernavodă a format o companie cu capital mixt (joint venture) cu RWE, GDF Suez, ENEL, CEZ, ArcelorMittal și Iberdrola, în vederea construirii celor două reactoare. Dar în mai puțin de 3 ani toate aceste companii aveau sa se retragă din proiect, lăsând România fără alternative.

Salvarea proiectului avea să vină din China, în 2013, când guvernul condus de Victor Ponta a semnat o scrisoare de intenție cu compania chineză China General Nuclear Power (CGN), în cadrul summitului formatului 16+1, ce a avut loc la București în acel an. Costul estimat al proiectului se ridica la 8 miliarde de dolari, dar pentru ca proiectul să înceapă, România trebuia să organizeze o licitație publică, conform regulilor Uniunii Europene. La această licitație singurul participant, CGN, a fost și compania care a câștigat proiectul. Chiar dacă pare a fi o favoare făcută Chinei, în realitate CGN a fost singura companie străină interesată atunci de proiect. În 2015, Nuclearelectrica și CGN au semnat un memorandum de înțelegere care trebuia să fie urmat de 10 săptămâni de negocieri, timp în care urma să se scrie și acordul pentru joint venture. Acordul investitorilor (în formă preliminară) care deschidea calea pentru înființarea societății cu capital mixt (joint venture) avea să se semneze însă de-abia în mai 2019, în timpul guvernului Dăncilă. Conform acestuia, societatea cu capital mixt ar fi trebuit să fie înființată în cel mult 60 de zile de la semnarea acordului. Această companie nu a mai devenit însă realitate.

Negocierile au fost foarte mult deraiate de instabilitatea politică de la nivelul guvernamental. Toți cei 6 prim-miniștri care s-au perindat pe la Palatul Victoria nu au făcut decât să întârzie proiectul. Pentru șase luni în 2017, de exemplu, Guvernul Grindeanu nu a continuat aprobarea periodică a reînnoirii mandatului echipei române de negociere cu partea chineză, care a fost realizată tocmai în luna iulie de guvernul Tudose. Negocierile au fost dificile și din cauza pozițiilor diferite ale celor două părți, privind prețul pe care statul român avea să îl garanteze pentru energia electrică produsă de centrală, folosind mecanismul „contractului pentru diferență” (dacă prețul pieței ar scădea sub acest preț stabilit, statul ar trebui să plătească diferența către investitorul chinez, care dorea astfel să își asigure profitabilitatea investiției, ținând cont că orizontul de recuperare a investiției în cazul unei centrale nucleare se apropie de 30 de ani).

Problemele legate de Cernavoadă au fost cauzate și de Uniunea Europeană, întrucât aceasta nu este foarte încântată de acordarea unor ajutoare de stat, în forma prețului minim garantat pentru energia electrică produsă. Dar România avea precedentul proiectului centralei nucleare Hinkley Point C din Marea Britanie, la care participă tot compania chineză CGN, și care deși implica ajutor de stat, a fost acceptat de către Uniunea Europeană.

Dacă nu erau suficiente, la aceste probleme s-au adăugat și noile tensiuni dintre SUA și China, care s-au manifestat și în România, în privința infrastructurii critice. Deși cazul companiei de telecomunicații Huawei a atras mult mai multă atenție, și centrala nucleară de la Cernavodă a căzut la mijloc, fiind o investiție strategică în rețeaua energetică a unui stat membru NATO și aliat al SUA care găzduiește atât o bază militară americană, cât și scutul anti-rachetă de la Deveselu. Compania chineză CGN a fost o țintă directă a tensiunilor dintre SUA și China, ea fiind inclusă, din cauza acuzațiilor de spionaj, pe lista entităților (aceeași listă pe care a fost inclusă și Huawei), companiilor americane fiindu-le interzis să-i vândă tehnologie, echipamente sau servicii.

În acest context, toate speranțele României de a construi alte 2 rectoare nucleare au fost spulberate odată cu venirea la putere a guvernului Orban I, care fiind un guvern de dreapta, nu era atât de deschis nici față de ajutorul de stat, dar nici față de China. Având viziuni diferite față de PSD, nereușind să se înțeleagă cu CGN, care solicita foarte multe asigurări financiare, dar și constrâns de SUA, guvernul PNL a ales să renunțe la proiect. Motivul invocat de executiv a fost cel al garanțiilor solicitate de CGN, care nu au fost acceptabile pentru guvernul PNL.

Dar, în fapt, nu doar aceste garanții au fost cauza renunțării la proiect, ci aspecte mai profunde legate de direcția generală a politicii externe și presiuni externe, respectarea unor memorandumuri semnate cu SUA și chiar viziuni politice diferite. În 2019, în timpul vizitei președintelui Klaus Iohannis în SUA, România și SUA au semnat un memorandum de înțelegere prin care România se angaja să nu permită pe piața sa companii cu tehnologie 5G care nu prezintă credibilitate și ridică suspiciuni de spionaj. Fără a menționa compania chineză, acest memorandum a fost în fapt un memorandum anti-Huawei. Interesant este că tot Sorin Grindeanu, acum președinte ANCOM, compania care se ocupă de licitațiile pentru rețeaua 5G, a amânat licitația, tocmai pentru a da timp parlamentului sau guvernului să transpună în lege memorandumul semnat cu SUA. Deși România și SUA nu au semnat niciun alt memorandum care să vizeze CGN, precum cel despre Huawei, în cadrul declarației comune a celor doi președinți, a fost specificat faptul că aceștia „încurajează puternic industriile din cele două țări să lucreze împreună pentru a sprijini obiectivele România în domeniul energiei nucleare civile”.

Tot în 2019 însă, în timpul unei vizite în SUA a prim-ministrului de atunci, Viorica Dăncilă, avea să fie semnat un memorandum de înțelegere cu SUA privind cooperarea în domeniul nuclear civil dintre cele două state, dezvoltând astfel precedenta declarație comună. Chiar dacă a fost perceput la acea vreme ca un atac la adresa CGN și investiției sale în Cernavodă, memorandumul, care nu era obligatoriu din puncte de vedere legal, dar mai ales fiindcă viza doar cooperarea bilaterală, fără referire la terțe părți, nu a avut cum să afecteze proiectul propus de CGN la Cernavodă.

Deși în mai 2019, guvernul Dăncilă și CGN au semnat un document care implica pasul final al negocierilor și posibilitatea demarării proiectului de construcție a celor două reactoare, din nou, nu s-a făcut niciun progres în următoarele luni, iar societatea cu capital mixt (joint venture) nu a fost înființată.

În decembrie 2019, prim-ministrul Ludovic Orban avea să anunțe că este foarte probabil ca guvernul să renunțe la proiect. Între timp, se pare că decizia a fost în sfârșit luată. Întrucât compania de proiect nu a fost înființată până în momentul renunțării la proiect, România nu a fost obligată să ofere compensații financiare companiei chineze.

În cei mai bine de șase ani de când investiția CGN în Cernavodă a pornit la drum, contextul și atractivitatea acestei investiții s-au schimbat mult. Scăderea impresionantă a prețului energiei regenerabile, renunțarea de către guvern la alte proiecte energetice conexe, includerea CGN pe lista entităților și declanșarea unei confruntări directe între SUA și China, creșterea scepticismului în Bruxelles față de investițiile chineze în infrastructură critică europeană, toate aceste lucruri au făcut ca steaua proiectului să apună, acesta pierzându-i pe unii dintre susținătorii săi. Printre aceștia se număra chiar și Victor Ponta, inițiatorul acestui parteneriat, care a considerat că proiectul era fezabil combinat cu proiectul hidrocentralei cu acumulare prin pompaj Tarnița-Lăpuștești. Dar și acest proiect, propus tot în 2013, a avut soarta reactoarelor de la Cernavodă. Întrucât avea capacitatea de a stoca energie, Tarnița-Lăpuștești mergea perfect mână în mână cu centrala de la Cernavodă, care cu 4 reactoare funcționale ar fi avut supraproducție de energie. Prețul proiectului se ridica la 1 miliard de euro, iar în faza a doua a licitației se calificaseră doar companii chineze.

Dar pentru că România încă mai este interesată de reducerea dependenței de energia convențională, chiar dacă energia nucleară a devenit foarte controversată după accidentul de la Fukushima, statul român nu a renunțat întru totul la proiectul de la Cernavodă. Astfel, ia în calcul construirea doar a unui singur reactor, de către compania Nuclearelectrica, controlată de stat.

Având în vedere că în curând cele două reactoare deja operaționale ar trebui să intre într-un proces de recondiționare, existența a cel puțin unui al treilea reactor ar fi fost foarte util României. Un consorțiu format dintr-o companie americană și una sud-coreeană și-a exprimat interesul pentru un contract de 1,5 miliarde de euro, pentru retehnologizarea unității 1 de la Cernavodă.

Povestea participării chineze în dezvoltarea centralei nucleare de la Cernavodă pare a se fi încheiat, după un drum lung de peste șase ani. Din cauza instabilității politice din România, care va avea probabil un nou guvern la sfârșitul anului, este greu de spus care va fi soarta extinderii acestei centrale nucleare, încă vitală pentru industria energetică din România. După șase ani de negocieri, întârzieri și acorduri semnate, dar ignorate, nu poate fi exclus ca CGN să se întoarcă din nou în joc, în funcție de compoziția viitorului guvern. Însă, cel mai probabil, centrala nucleară de la Cernavodă va continua fără investiții chineze. Când va fi gata un nou reactor rămâne însă o dilemă la care probabil va fi nevoie de încă mulți ani pentru a putea răspunde.