<<România nu pare a fi esențială pentru strategia Chinei de creștere a prezenței și influenței sale în Europa, deoarece nu este o piață mare pentru produsele chinezești și nici nu joacă un rol politic de neînlocuit la nivel regional sau la Bruxelles. Interesul Chinei este mai degrabă în proiecte mari de infrastructură câștigate prin intermediul influenței în cadrul unor segmente prietenoase ale elitei (în special în cadrul Partidului Social-Democrat) decât în rândul populației generale. Lucrurile par să se fi schimbat de la pandemie, deoarece criticile la nivel mondial la adresa Chinei au determinat România să adopte poziții mai ferme pentru a se apăra de influența chineză potențial malignă. Impactul acestei schimbări de atitudine este încă prematur de evaluat>>, scriu Rufin Zamfir și Andrei Tiut, într-o analiză CEPA.
<<În istoria recentă, prezența chineză în România a fost aproape exclusiv legată de proiecte de infrastructură și energie ca parte a Inițiativei Belt and Road, printre care căi ferate de mare viteză, tehnologii 5G prin Huawei, managementul portului Constanța, centrale nucleare la Cernavodă și centrale electrice convenționale la Tarnița și Turceni-Rovinari. Beijingul preferă proiectele care nu sunt atribuite prin licitație, ci prin negocieri directe cu actorii politici relevanți și care garantează profiturile chinezești (și posibilitatea de a transfera, pe cât posibil, riscul către statul român). Chiar dacă România face parte din obiectivul diplomatic mai amplu de stabilire a influenței chineze în Europa Centrală și de Est prin intermediul formatului 16/17+1,2 Beijingul înțelege limitele pe termen scurt ale influenței sale într-o țară care este un membru mai degrabă entuziast al UE și al NATO și care are un parteneriat strategic strâns cu SUA. Deocamdată, pare mulțumit să rămână prezent în România, pe cât posibil într-o lumină pozitivă și cu contacte care îi vor permite să aibă mai multă influență atunci când circumstanțele o vor permite.
China folosește propaganda în România ca parte a efortului său mai larg de a submina democrația liberală occidentală și de a se prezenta ca o alternativă viabilă. În special, o parte din propaganda chineză pare să vizeze mai degrabă elitele partidului chinez decât publicul românesc, unele texte fiind pur și simplu incapabile să convingă pe cineva de ceva. Acestea sunt scrise în limbaj comunist care ar fi imediat recognoscibil ca atare în România, o țară cu un trecut comunist relativ recent. Chiar și tânăra generație ar trebui să fie capabilă să detecteze diferența clară de stil dintre limbajul publicației gazdă și inserția de propagandă.
Abordarea Chinei nu izvorăște neapărat din intenții răuvoitoare. Beijingul nu pare să dorească să submineze direct statul sau să semene discordie, iar acțiunile sale sunt relativ transparente. Într-adevăr, China și România au avut anterior relații bune, iar în unele cercuri chinezești pare să existe în continuare convingerea că cele două țări au o relație specială , în ciuda schimbării regimului politic.
Oricare ar fi intențiile Chinei, acțiunile sale sunt susceptibile de a avea consecințe dăunătoare în mai multe moduri. În timp ce România continuă să se lupte pentru a eradica frauda și, prin urmare, pentru a beneficia de fonduri UE strict controlate, investițiile chinezești, fără obligații politice, pot părea atractive. Dar acestea vin cu obligații economice serioase, iar într-o țară cu instituții slabe, pot afecta economia, așa cum s-a văzut în unele părți ale Africii și în Balcani. Un aflux de investiții nesupravegheate se va întoarce probabil împotriva sa atunci când va veni timpul ca statul să-și îndeplinească obligațiile financiare față de China.
Dincolo de aceste ipoteze, China se folosește de institutele Confucius din România pentru a crea un mic grup de elite care sunt familiarizate cu limba și cultura sa, dar care sunt în esență apolitice și manifestă puțină preocupare pentru drepturile omului și democrație în China. În aceste poziții, ele vor face în mod inevitabil presiuni pentru o poziție mai relaxată în ceea ce privește drepturile omului în străinătate și, posibil pe termen lung, acasă.
Majoritatea operațiunilor de propagandă ale Chinei în România se încadrează într-o narațiune mai amplă, colportată atât la nivel local, cât și global, conform căreia sistemul occidental de democrație și valori liberale este putred, ineficient și ipocrit. Această narațiune măreață se aliniază în mod natural cu narațiunile altor inamici ai democrației liberale, cum ar fi Rusia lui Putin sau mișcarea globală de extremă dreapta.
Metodele, instrumentele și tacticile PCC pentru promovarea influenței maligne
Eforturile de propagandă și de influență chineze se împart în două categorii: strategiile mai noi de largă popularitate, care vizează întreaga populație prin intermediul marilor publicații și al mijloacelor de comunicare socială, și strategiile mai tradiționale orientate către elite, care vizează menținerea contactelor cu politicienii și educarea cohortelor de experți prieteni ai Chinei.
Strategii de atragere îngustă (de elită): În mod tradițional, guvernul chinez a încercat să mențină relații bune cu politicienii români, în special cu Partidul Social Democrat de stânga (PSD), ale cărui rânduri au fost umplute inițial cu veterani ai Partidului Comunist Român desființat. Partidul Comunist Chinez a încercat să cultive politicieni cunoscuți, inclusiv foștii prim-miniștri Adrian Năstase, Victor Ponta și Viorica Dăncilă, toți membri ai PSD, și Emil Boc, în prezent membru al Partidului Național Liberal de centru-dreapta ; foștii miniștri de externe Theodor Meleșcanu și Adrian Severin, ambii PSD; europarlamentarul Maria Grapini, fost membru al PSD ; și chiar unii politicieni de rangul doi.
Partidul Comunist Chinez finanțează patru institute Confucius care promovează cultura chineză într-un mod puternic propagandistic și oferă diplome de limba chineză și facilitează burse de studii în China. Institutele sunt găzduite de universități românești de prestigiu și, deși niciun acord formal nu obligă gazdele să abordeze subiecte care sunt inacceptabile din punct de vedere politic pentru sponsor, universitățile par totuși atente în acest caz. Institutele dețin o influență prin finanțarea pe care o aduc și prin bursele pe care institutul le acordă studenților. Acest lucru duce la o anumită autocenzură și la articole prietenoase atunci când cercetătorii se întorc acasă după vizite în China.
Strategii de largă răspândire: Cel mai transparent canal de influență este pagina de Facebook a Ambasadei Chinei la București , care se concentrează pe subiecte importante pentru China, cum ar fi statutul Taiwanului , ajutorul COVID-19 sau proiectele din cadrul Inițiativei Belt and Road. Alte postări ar putea fi etichetate ca fiind „Viața în China”, lipsite de conținut politic explicit și conținând adesea link-uri către materiale în limba engleză. Acestea variază de la subiecte de interes uman, cum ar fi simpaticii panda sau instrumentele tradiționale, până la subiecte mai serioase și adiacente din punct de vedere politic, cum ar fi popularitatea sportivilor chinezi din China continentală în Hong Kong, alte știri despre Jocurile Olimpice sau știri despre programul spațial chinezesc. Comentariile negative sunt îndepărtate cu promptitudine, chiar și atunci când sunt scrise politicos. Postările tind să aibă mai puțin de o mână de comentarii pozitive (rămase), uneori de la comentatori recurenți, care par a fi persoane reale care doresc să fie remarcate.
Propaganda relativ deschisă în România este canalizată și prin advertoriale și conținuturi furnizate de mașina de propagandă internațională chineză. Canalele cele mai vizibile sunt ziarul mainstream Curierul Național și secțiunea în limba română a Radio China Internațional prin intermediul editorului său, Dan Tomozei, care trăiește în China.
Aceste canale minimalizează legătura dintre China și pandemia COVID-19; laudă generozitatea chineză față de țările mai sărace; critică democrația occidentală; promovează marile realizări ale aparatului comunist chinez; glorifică deciziile Partidului Comunist Chinez, adesea într-un limbaj birocratic, neautentic; și implicit neagă existența problemelor legate de drepturile omului în China. Propaganda chineză nu răspunde la acuzații, ci mai degrabă prezintă o contra-narațiune pozitivă, uneori bazată pe fapte dubioase.
În Curierul Național, articolele sunt grupate într-o serie dedicată Chinei, marcată discret ca advertorial. Seria este curatoriată de CCTV+, televiziunea oficială chineză din străinătate, iar articolele sunt semnate ca fiind Radio China Internațional. Deși seria a început în august 2021, marcând un nou interes pentru comunicarea de masă din China, autorul este asumat în mod deschis ca fiind Radio China Internațional abia din octombrie 2021. În ceea ce privește mediul informațional general din România, însă, o cercetare internă realizată de GlobalFocus în decembrie 2021 în scopul acestei lucrări a arătat că, dintr-un eșantion de 99 de exemple de reportaje recente despre China, doar 10 au fost pozitive.
Raza de acțiune a tacticilor PCC
Influența politică a Chinei a părut să atingă un apogeu în perioada în care Victor Ponta a fost prim-ministru, între 2012 și 2015 , dar, ulterior, toate proiectele mari negociate cu China în timpul lui Ponta și, mai târziu, al Vioricăi Dăncilă au fost abandonate sau cel puțin suspendate, pe fondul unui puternic consens politic pro-occidental la București și al unui parteneriat strategic de durată cu SUA. Centralele electrice și planurile de infrastructură au fost anulate de legislația care blochează implicit participarea chineză la licitațiile publice sau de deciziile românești de a căuta soluții alternative. România a adoptat, de asemenea, măsuri care ar bloca efectiv vânzarea de infrastructură 5G de către Huawei în țară. În arena diplomatică, România face încă parte din formatul 16/17+1, dar a manifestat puțin entuziasm pentru a participa activ la reuniuni.
În această etapă, încercările Chinei de a-și proiecta influența în România vizează în primul rând elitele. Prin intermediul institutelor Confucius, noile generații de persoane cu un nivel de educație ridicat sunt convinse să se concentreze mai degrabă asupra aspectelor economice ale relației sino-române decât asupra amenințării pe care modelul politic chinezesc o reprezintă pentru democrație.
China se poate aștepta să exercite puțină influență prin intermediul diasporei sale. Chiar dacă imigranții chinezi din România manifestă mai multă simpatie față de țara gazdă decât cei din țările vecine față de țara lor , aceștia au puține contacte semnificative cu societatea românească din cauza barierelor culturale și lingvistice persistente.
În ansamblu, China continuă să aibă o vizibilitate publică redusă. Majoritatea sondajelor de opinie arată că nu este percepută nici ca un prieten major, nici ca o amenințare majoră.
Publicul și grupurile țintă
Datorită analfabetismului mediatic considerabil și obiceiurilor proaste de consum mediatic, publicul românesc poate fi o pradă ușoară pentru propagandă și manipulare, iar absența relativă a unui răspuns coordonat, condus de stat, sporește această vulnerabilitate.
Printre grupurile vizate se numără studenții de la institutele Confucius și cadrele universitare din universitățile românești gazdă. Deși ei înșiși au o influență limitată, este posibil ca la un moment dat să găsească un public printre cei mai puțin educați, cei care sunt analfabeți media și incapabili să distingă știrile reale de propagandă.
Alte potențiale ținte ușoare includ politicieni români corupți , factori de decizie români care consideră că oportunitățile de finanțare prin intermediul UE și al Băncii Mondiale sunt prea complicate pentru a permite o dezvoltare adecvată la nivel local și grupuri de „extremă dreapta”/ultraconservatoare care se fac ecoul ostilității Beijingului față de democrație și a plângerilor că Occidentul încearcă să impună valorile sale altor țări.
Concluzie
Deși nu există niciun motiv să credem că interesul chinezesc pentru România va scădea, România nu acordă prioritate relației sale cu China. Mai degrabă, publicul și politicienii se concentrează pe sprijinirea Ucrainei și a refugiaților ucraineni.
Războiul Rusiei în Ucraina va încuraja probabil publicul și factorii de decizie să reconsidere aliații României. Deși China poate promite o dezvoltare economică progresivă, nu poate oferi protecție sau sprijin împotriva războaielor și crizelor economice. Occidentul poate. Astfel, politicienii și factorii de influență care ar putea fi altfel favorabili regimurilor autoritare au puțin spațiu pentru angajament.
Acestea fiind spuse, după război, dezvoltarea va înlocui gestionarea crizelor, iar China ar putea decide să se reangajeze cu România și cu Europa Centrală și de Est în general”.>>
