Analiză NY Times: Mulți dintre adepții lui Trump se consideră participanți la un fel de război sfânt

Fuziunea creștinismului evanghelic cu extremismul lui Trump. Mulți dintre adepții președintelui american se consideră participanți la un fel de război sfânt, într-un amestec de frustrare și înfocare religioasă, se arată într-o analiză din The New York Times.

Înainte să ajungă la Capitoliu, miercurea trecută, membrii grupării Proud Boys (extremă dreapta) s-au oprit pe stradă, au îngenuncheat și s-au rugat ca Dumnezeu să aducă „reformă și renaștere pentru națiunea minunată în care am fost binecuvântați să trăim”. I-au cerut lui Dumnezeu restaurarea „sistemelor de valori” și „curajul și puterea de a ne reprezenta bine cultura”. Apoi au cerut protecția divină pentru ceea ce urma să vină.

După ce și-au terminat rugăciunea, s-au ridicat, iar liderul grupării s-a adresat presei, la megafon: „Dați-vă dracului din calea mea”. Apoi s-au îndreptat spre Capitoliu, s-au bătut cu polițiștii și au intrat în clădirea Congresului.

Un grup numit „Marșul către Ierihon”, care a organizat anterior o serie de demonstrații pentru „integritatea alegerilor”, a mărșăluit în jurul Capitolului de șapte ori, după modelul unei bătălii biblice în care israeliții au mărșăluit în jurul orașului Ierihon până când zidurile sale s-au sfărâmat.

Pe unele dintre bannerele purtate de participanții la revoltă se putea citi „Isus 2020”, „Armura lui Dumnezeu” sau „Trump a câștigat”. Toate acestea au fost intercalate cu aluzii la teoriile conspirației QAnon, steaguri confederate și tricouri cu mesaje antisemite.

Amestecul de referințe culturale a evidențiat un fenomen care se dezvoltă de ani buni – cele mai extremiste grupări de sprijin pentru Trump s-au aliat cu America evanghelică, cele două mulțimi devenind din ce în ce mai amestecate.

La fel ca mulți republicani din Congres, unii lideri evanghelici care l-au susținut pe Trump s-au distanțat de acțiunile unora dintre susținătorii acestuia, în urma violențelor de la Capitoliu, despre care spun că nu au absolut nimic de-a face cu creștinismul.

Răspândirea știrilor false cu privire la integritatea alegerilor au ajuns rapid în cercurile evanghelice conservatoare. Convingerile evanghelice apocaliptice despre sfârșitul lumii și judecata divină care se apropie, se estompează în fața teoriilor conspirației ale grupurilor QAnon, care afirmă că țara este dominată de birocrați și pedofili dintr-un „stat paralel”.

Analiza completă – AICI.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here