Anchetă: O femeie însărcinată în 9 luni a fost operată de hernie la Târgu Jiu. Nici medicii și nici pacienta nu au știut că poartă un copil

Conducerea Spitalului Judeţean Târgu Jiu a declanşat o anchetă după ce o femeie care de fapt era însărcinată în luna a noua a fost diagnosticată cu eventraţie, fiind supusă unei intervenţii chirurgicale. Femeia, în vârstă de 35 de ani, care nu ştia că este însărcinată şi s-a prezentat la spital acuzând dureri abdominale, a născut o fetiţă, a declarat pentru News.ro purtătorul de cuvânt al unităţii sanitare Mihaela Ţicleanu.

”În prezent încercăm să aflăm toate detaliile şi pentru a afla toate detaliile, mediul chirurg şi ceilalţi medici prezenţi în sala de operaţie au fost chemaţi în această dimineaţă de către conducerea unităţii sanitare pentru a-şi exprima punctele de vedere. Menţionez faptul că pacienta în vârstă de 35 de ani se află la Terapie Intensivă pentru recuperarea post-operatorie, iar nou-născutul, este vorba de o fetiţă care s-a născut la greutatea de 3,2 kilograme, este internat la neonatologie. Atât starea de sănătate a mamei, cât şi starea de sănătate a nou-născutei este stabilă şi ambele sunt bine”, a precizat Ţicleanu.
Ea a afirmat că la acest moment conducerea spitalului adună date pentru a stabili ce s-a întâmplat.
”Încă încercăm să aflăm care a fost situaţia. Pot să vă spun că se pare că există cazuri medicale, demonstrate, cercetate, în care femeia efectiv nu ştie că este însărcinată. Ea s-a prezentat la spital pentru dureri abdominale, i s-a pus diagnosticul de eventraţie, pentru care s-a şi intervenit şi pe care o şi avea de fapt. Ea zice că nu a ştiut că este însărcinată, în aceste nouă luni nu a fost niciodată la medic. Din ce am putut afla până acum, nu a fost nici măcar la medicul de familie”, a declarat Mihaela Ţicleanu.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here