Consultările “foarte probabil” luni, așa cum au fost anunțate de președintele Nicușor Dan când încă se afla în Ankara, par să fi debutat deja joi și vineri. Desigur, nu formal, nu direct și nu la Cotroceni, ci prin metoda zmeului – cu aruncarea prealabilă a buzduganului:
- PSD a ieșit public cu un apel panicard la responsabilitate: “Avem cu toții datoria să denunțăm orgoliile politice și să ne gândim în primul rând la cei care ne-au dat votul de încredere. Avem datoria să construim o majoritate pentru cetățeni, nu pentru politicieni”.
- Tot public, liderul UDMR, Kelemen Hunor, s-a adresat PSD, PNL și USR, îndemnând la îngroparea pragmatică securii: “Acum nu trebuie să tot calculăm cine cât a greșit. Acum trebuie să găsim acel punct în care ne putem întâlni”.
- Iar pe surse, Palatul Cotroceni a plimbat prin presă îndemnuri în aceeași notă, punctând că președintele și-ar dori desemnarea unui premier până la sfârșitul săptămânii viitoare. Și chiar punând un accent pe faptul că Nicușor Dan va exercita… presiuni: „Președintele va pune presiune pe liderii partidelor să nu mai amâne”, a declarat pentru HotNews o sursă din Administrația Prezidențială.
Poate că de data asta se va lega totuși ceva, dar poate că, la fel de bine, nu se va lega nici de data asta nimic.
În clipa de față, însă, unicul lucru cert și pe care îl cunoaștem cu toții este acela că, în două luni și ceva de criză, am mai asistat la filmul ăsta răsuflat al “consultărilor de luni”, cu preambulul lor marcat de declarații sforăitoare de intenție și de apeluri cazone la responsabilitate. Iar rezultatul, de fiecare dată, a fost nul.
Apropo, două luni de criză care, ca să nu uităm de unde am plecat, a fost declanșată de PSD, a fost tolerată anterior și în momentul declanșării ei de către Nicușor Dan, iar ulterior a fost amplificată și prelungită de tandemul Cotroceni-Kiseleff.
Dacă e să luăm punct cu punct cele trei puncte de mai sus, vom observa că:
- Apelul PSD are un singur cusur, dar e uriaș și e letal: zero credibilitate. De ce? Măcar pentru motivul că PSD a dovedit în aceste două luni că are zero poftă de asumare a responsabilității, iar asta pe toate planurile. Pe de o parte, în planul originii crizei, căci până una-alta, PSD a doborât Guvernul Bolojan și PSD a făcut asta fără a avea pregătită o soluție pe care să o pună imediat în loc. Iar pe de altă parte, în planul perpetuării și agravării crizei, căci PSD a refuzat să își asume sarcina de a forma o majoritate sau de a negocia în mod corect și realist o formulă minoritară.
- Apelul liderului UDMR este corect și pe formă, și pe fond. Dar este valabil doar pe formă și nu este valid pe fond întrucât, factual, contextul politic configurat începând cu 5 mai nu permite satisfacerea de la o zi la alta a unui deziderat fondat pe simpla uitare și resetare.
- Cât îl privește pe Nicușor Dan, aici e mereu lucru complicat și, din ce în ce mai des, lucru fără sens. Impulsul (pe surse via presă) pe care șeful statului încearcă să îl dea noii sale tentative de a debloca situația nu este în sine nici ceva rău, nici ceva inadecvat. Relativ, însă, este în cel mai bun caz stângaci, iar în cel mai rău caz ceva putermic turmentat. Mă explic. Pe de o parte, pe surse, șeful statului expune un punct de pornire modest: dorința de a pune capăt crizei până la finalul săptămânii viitoare. Pe de altă parte, expune o desfășurare a lucrurilor de o nemăsurată și de o extraordinară ambiție: va pune presiune pe partide astfel încât ele să ajungă la o înțelegere. Prima observație, așadar, ar fi aceea că Nicușor Dan operează, din nou, cu elemente antagonice – de la modestul “vreau,’ la virilul “fac”. Când te joci cu extremele, în general ratezi totul și mai ales esența. A doua observație privește dimensiunea modestă a lui “vreau” – vreau să obțin încheierea crizei până la final de săptămână. De vrut, cu toții probabil că vrem adesea multe – de la viață, de la noi înșine sau de la ceilalți. Dar simplul fapt de a exprima dorința este, nu rareori, irelevant – fără capacitatea de a acționa pe măsură, în realitate nu se va schimba nimic. Altfel spus, e irelevant că Nicușor Dan vrea deblocarea situației, căci a mai vrut-o și până acum, iar până acum nu s-a întâmplat nimic. A treia observație este legată de extraordinar de ambițiosul “fac” – fac presiuni pe partide astfel încât să livreze produsul numit guvern și guvernare. În cazul ăsta, problema nu este aceea că Nicușor Dan nu va face totuși ceva, ci problema este legată de ce anume va fi în stare să facă Nicușor Dan. Până acum, în cele două luni și ceva criză, Nicușor Dan chiar a făcut. Și a făcut chiar presiuni – doar că nu pe partide, ci pe un singur partid, în speță PNL. Iar ceea ce a făcut Nicușor Dan, dincolo de caracterul îndoielnic și chiar odios al facerilor dumnealui, a fost totodată în van. A făcut presiuni, iar tipul de presiuni pe care le-a făcut a distorsionat jocul politic, a alertat și dinamizat nefavorabil percepția publicului și a reprezentat un pericol pentru democrația însăși. Așadar, ce va face de data asta Nicușor Dan, în clipa de față rămâne un mister. Însă din ceea ce am putut vedea până acum, putem deduce că mai degrabă va fi ceva problematic și poate chiar ceva lipsit de finalitatea dorită. Și ar mai fi ceva la acest capitol al viitoare faceri marca Nicușor Dan. În repetate rânduri, până acum, Nicușor Dan a făcut cunoscut în mod public faptul că domnia sa… nu prea are ce face pe fond. Că nu are instrumente. Că el nu poate determina partidele să spună DA atunci când partidele vor să spună NU. Sunt chiar declarațiile domniei sale. Iar de aceste recunoașteri senine ale neputinței prezidențiale (deopotrivă bizare și auto-vătămătoare din perspectiva capacității de a mai negocia ceva), fiți siguri, a luat notă toată lumea bună cu care președintele se va consulta luni. Iar strategiile interlocutorilor pe care șeful statului îi va avea în față vor fi adaptate în consecință și îl vor pune în gravă dificultate. De aia și spuneam sus că lucrurile sunt nu doar mereu complicate cu Nicușor Dan, ci și tot mai adesea fără sens: căci președintele pregătește consultările anunțând prin consilieri, pe surse, că va pune presiune pe partide, dar cu doar câteva zile mai devreme anunțase el însuși că nu are nicio pârghie pentru a face presiuni, că îi lipsesc instrumentele, că, practic, în fața partidelor el este cumva la voia Domnului.
Personal, aștept consultările de luni cu:
- Preocuparea alimentată de “cazierul” dureros, deja acumulat de președinte în cursul actualei crize.
- Certitudinea că PSD va face orice pentru a nu-și asuma răspunderile de care a fugit cu viteza ghepardului și până acum. Iar în lipsa asumării cuvenitelor răspunderi de către PSD, râvnita deblocare a situației e mai degrabă ceva îndepărtat decât ceva proxim.
- Siguranța că PNL, dar și USR nu vor putea găsi peste noapte motive de substanță pentru a-și compromite postura și perspectivele, din moment ce astfel de motive au fost de negăsit în ultimele peste două luni.
- Certitudinea că UDMR va încerca să convingă pe toată lumea că securea războiului trebuie îngropată, căci UDMR are un interes legitim și structural în acest sens – o guvernare care să ajungă într-un fel sau altul la mâna AUR nu poate fi decât un vis urât pentru UDMR. Ca atare, e bun orice altceva. Doar că UDMR e suficient de mic și de insular, sub aspectul intereselor care-l animă, pentru a se dovedi, în cele din urmă, insuficient de convingător.
Greșeala lui Nicușor Dan nu constă în faptul că poartă consultări. Greșeala lui Nicușor Dan constă în ceea ce a semnalat corect un fost președinte, Traian Băsescu: ” Nu face nimic. Practic, nu poate servi”.
Singurul mod în care șeful statului poate într-adevăr să obțină ceva prin noile consultări constă în a răsturna masa; deci în a deveni de nerecunoscut față de cel care a fost în ultima vreme; deci în a se folosi adecvat de puterile prezidențiale; deci în a deschise spectrul anticipatelor; deci în a desemna un premier, însă ținând cont de realitățile politice, iar nu de combinații ieftine,.netransparente și nerealiste.
