Anchetatorul special ucrainean pentru crime de război cere ajutor internaţional

Ukrainian State Emergency Service firefighters work to extinguish a fire at the scene of a Russian shelling in the town of Vyshgorod outside the capital Kyiv, Ukraine, Wednesday, Nov. 23, 2022. Authorities reported power outages in multiple cities of Ukraine, including parts of Kyiv, and in neighboring Moldova after renewed strikes Wednesday struck Ukrainian infrastructure facilities.,Image: 739640343, License: Rights-managed, Restrictions: This content is intended for editorial use only. For other uses, additional clearances may be required., Model Release: no, Credit line: Efrem Lukatsky / AP / Profimedia

Anchetatorul special ucrainean pentru crime de război, Ghiunduz Mamedov, a cerut ajutorul comunităţii internaţionale pentru urmărirea penală a posibilelor încălcări ale legislaţiei umanitare internaţionale în războiul declanşat de Rusia împotriva Ucrainei, transmite luni dpa, citată de Agerpres.

Mamedov a declarat agenţiei citate, la Kiev, că sistemele judiciare din alte ţări ar putea desfăşura anchete, dacă există motive cum ar fi prezenţa victimelor conflictului în ţări precum Germania.

“Am documentat circa 500 de cazuri de încălcări ale legislaţiei umanitare internaţionale începând din septembrie anul trecut. Alte instituţii trebuie să participe la anchetă”, a cerut el.

Oficialul ucrainean a apreciat ca exemplar modul în care justiţia germană a efectuat procedurile pentru crimele comise în războiul din Siria.

El şi-a exprimat speranţa că guvernul de la Berlin “va susţine crearea unei instituţii internaţionale dedicate în întregime anchetării crimelor împotriva Ucrainei”.

Întrebat dacă şi partea ucraineană a comis astfel de infracţiuni, iar acestea ar trebui urmărite penal în acelaşi fel, Mamedov a răspuns: “Nu contest nici asta”.

Anchetatorul special a fost din 2016 procuror al Ucrainei pentru Crimeea, peninsula anexată de Rusia în 2024 cu încălcarea legilor internaţionale, apoi adjunct al procurorului general al Ucrainei din 2019 până în 2021. Acum, el conduce un grup de lucru care strânge dovezi despre încălcări ale legislaţiei umanitare internaţionale şi determină principiile şi regulile pentru cei implicaţi în conflicte armate.