Andreea Berecleanu, fosta prezentatoare la Antena 1, critică teledonul lansat de Antena 1 și Antena 3 prin care românilor li se solicită să doneze bani pentru spitale. Dan Voiculescu, de la care statul are de recuperat peste 50 de milioane de euro din prejudiciul cauzat prin infracțiuni de corupție, a donat doar 100.000 de euro.

Informații primesc de pretutindeni, de pe toate continentele, de la prieteni, că mulți dintre voi. Oamenii sunt năpăstuiți, sunt neputincioși, mulți își duc existența de la o luna la alta și chiar de la o zi la alta. Situația este dramatică peste tot. Și totuși, nicăieri în această lume, nu s-a făcut un teledon. Oare, de ce?

Sigur că nu îți bagă nimeni cu forța mâna în buzunar, dar acum e sfâșietor să ceri de la un popor care NU ARE DE UNDE! Un popor care S-A SACRIFICAT DESTUL! De peste 80 de ani! S-au sacrificat părinții și bunicii noștri, acum se sacrifică aceste generații. E de înțeles că firmele să doneze, dar ÎN TĂCERE! Sau persoanele care au putere financiară. Avem prieteni care au făcut deja asta, avem oameni din familie care au știut drumul atunci când au avut de făcut o donație!

De ce trebuie expunere pentru așa ceva? Sper că tot ajutorul să fie REAL pentru cei care au nevoie și sper că medicii aflați în prima linie să-l primească! Vreau să știți un singur lucru. Această postare nu are nimic subiectiv în ea. Au existat multe momente în care am prezentat și realizat teledoane, dar pentru cazuri izolate, pentru români sinistrați, pentru zone din țară afectate de calamități. Așadar, cei care au donat atunci, nu erau în situația respectivă, își permiteau să facă un gest nobil. Uniunea acestui popor stă și în solidaritatea față de cei care nu sunt bolnavi dar stau acasă uitându-se la un frigider gol! Sau la cei care încă muncesc pentru că nu au nicio economie și trebuie să-și întrețină familia. Cei care trebuie să facă ceva sunt cei de la conducerea țării, de acum, și dintotdeauna!”, a scris Berecleanu pe Facebook.

Jurnalistul Mircea Marian atrage atenția că Voiculescu și Țiriac au donat doar câte 100.000 de euro în condițiile în care au vut beneficii uriașe din partea statului român.

100.000 de euro a donat famiglia Voiculescu la teledonul organizat de televiziunea lor. Să fie primit! Nu sunt eu în măsură să judec dacă Grapini a dat mult sau puțîn – 2.000 de euro – sau dacă fam. Țiriac putea mai mult (100.000 de euro). Orice ajutor e binevenit!

Dar, după 29 de ani de presă, am devenit cam suspicios și mă întreb dacă asta nu e PR pentru niște cetățeni care au supt statul de sume de zeci de ori peste ceea ce au donat, azi, cu mult spectacol. Poate, repet, sunt prea suspicios.

În orice caz, numitul Dan Voiculescu ne-ar ajută mai mult dacă ar returna zecile de milioanele de euro din dosarul ICA, prejudiciul stabilit de judecători. Atât. Și renunțăm la suta aia de mii de euro”, a scris Mircea Marian pe Facebook.

Ministerul de Finanțe a dezvăluit că ANAF a recuperat până la 6 mai 2019 doar 9 milioane de euro din prejudiciul de 60.482.615 euro din dosarul ICA, în care a fost condamnat Dan Voiculescu.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here