Conferinta de presa sustinuta de fostul presedinte al Federatiei Romane de Gimanstica, in Bucuresti, joi, 5 noiembrie 2019. Inquam Photos / Octav Ganea

Fosta preşedintă a Federaţiei Române de Gimnastică, Andreea Răducan, consideră că acest sport are nevoie de cel puţin două cicluri olimpice pentru a reveni în elita mondială, în condiţiile în care se vor schimba anumite aspecte, notează Agerpres. Andreea Răducan a anunţat, joi, în cadrul unei conferinţe de presă, că demisionează din funcţia de preşedintă a Federaţiei Române de Gimnastică.

E foarte greu să pot estima, dar cred că e nevoie de cel puţin două cicluri olimpice pentru ca gimnastica să-şi revină. Şi la fete şi la băieţi avem copii cu real talent, care pot obţine rezultate foarte bune. Cred că de cel puţin două cicluri olimpice este nevoie, dar cu o altă atitudine, nu mergând în acelaşi ritm, pentru că asta e clar că nu are la ce să ducă bun. Sunt departe de a da un sfat următorului preşedinte al federaţiei, dar îi doresc să aibă susţinerea necesară pentru a pune în practică ideile. Poate că după experienţa cu mine şi ceilalţi să fie mai deschişi şi să aibă un culoar foarte bun„, a declarat Răducan, joi, într-o conferinţă de presă, în cadrul căreia şi-a anunţat demisia din funcţia de preşedintă a FRG.

Ea a precizat că nu şi-a dorit un război cu gimnastul Marian Drăgulescu, pe care l-a susţinut să devină reprezentantul sportivilor în Comitetul Executiv al FRG: „Vă amintiţi cum era cu medaliile înşirate pe trotuar, am încercat să-i explicăm toţi că un campion trebuie să rămână un campion şi nu este o atitudine potrivită. Marian a făcut ceea ce a considerat de cuviinţă. Nu ştiu dacă este în poziţia de a analiza activitatea mea ca manager la federaţie. Nu ştiu cine l-a convins să ducă acest război cu mine, eu nu mi-am dorit aşa ceva. Când un coleg, aşa cum spune că am fost noi, vine în Comitetul Executiv, unde a fost numit de noi, cu aprobarea mea, şi începe să numere zilele de lăuzie mi se pare destul de deplasat şi nu cred că asta ar fi trebuit să facă un sportiv de calibrul lui Marian Drăgulescu, reprezentant al sportivilor în Comitetul Executiv. Ar fi trebuit să se ocupe de cu totul altceva. Eu îl respect pentru toate performanţele pe care le-a avut ca sportiv şi îi urez succes la Jocurile Olimpice de la Tokyo”.

Vreau să mulţumesc colaboratorilor pentru modul în care am lucrat în aceşti ani urâţi. Folosesc aceşti termeni. Faptul că nu am antrenat nu înseamnă că nu ştiu ce se întâmplă în sală. Nu a fost greu şi de asta m-am speriat, dar a fost urât şi asta m-a făcut să pun punct activităţii mele aici. Să sperăm că vor avea mai multă inspiraţie, mai multă rezistenţă cei care vor veni, exact ce le trebuie pentru a face faţă în Federaţia Română de Gimnastică. E dificil pentru mine să fac public numele celor care s-au împotrivit. Aproximativ trei sferturi dintre membrii Comitetului Executiv, nu neapărat că nu au dorit schimbarea, dar au votat altceva. Am încercat să le explic că lipsa de constanţă creează disconfort. E foarte greu ca tu ca preşedinte să faci ceva dacă nu ai susţinerea Comitetului Executiv. Eu nu am venit aici să mă lupt cu nimeni, să ne atacăm, nici să ne certăm. Lucrurile au început să meargă atât de prost, încât, orice am fi încercat ar fi putut fi mai bine. Nu poţi să faci acelaşi lucru şi să ai pretenţia unui rezultat diferit. Am considerat că o schimbare, un suflu nou pentru sportivi ar fi binevenit. Eu nu spun că antrenorii nu-şi doresc, dar probabil că au intrat într-un blocaj. Văzând cum decurg lucrurile am decis să mă dau eu la o parte pentru binele gimnasticii româneşti. Ştiu că domnul Forminte a fost rugat să cedeze locul de antrenor coordonator, nu a dorit acest lucru. Eu nu am nimic personal cu domnul antrenor”, a mai spus Andreea Răducan.

Andreea Răducan a anunţat, joi, în cadrul unei conferinţe de presă, că demisionează din funcţia de preşedintă a Federaţiei Române de Gimnastică.

Conform statutului Federaţiei Române de Gimnastică, vicepreşedinta Maria Fumea va prelua atribuţiunile Andreei Răducan până la următoarea Adunare Generală, de la sfârşitul lunii februarie sau începutul lunii martie a anului viitor, când se vor organiza noi alegeri. Viitorul preşedinte al Federaţiei Române de Gimnastică va prelua mandatul Andreei Răducan, care se încheie la finalul lunii august 2021.
Răducan, aleasă în funcţia de preşedintă la 4 august 2017, a susţinut înlocuirea antrenorilor Nicolae Forminte (feminin) şi Marius Urzică (masculin), cărora le reproşează neîndeplinirea obiectivelor, mai exact ratarea calificării cu echipele la Jocurile Olimpice de la Tokyo din 2020.

Echipele naţionale feminine şi masculine ale României, conduse de antrenorii Nicolae Forminte, respectiv Marius Urzică, au ratat calificarea la Jocurile Olimpice de la Tokyo în urma rezultatelor slabe înregistrate la Campionatele Mondiale de gimnastică artistică de la Stuttgart.

România va fi reprezentată la Jocurile Olimpice de la Tokyo doar la individual prin sportivii Maria Holbură (individual compus) şi Marian Drăgulescu (sărituri).

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here