Angajatorii nu vor putea păstra pentru mai mult de doi ani un angajat plătit cu salariul minim

Sursa: Pixabay

Ministrul Finanţelor Publice, Adrian Câciu, anunţă că Guvernul a adoptat, marţi, actul normativ care prevede că începând cu 1 ianuarie angajatorii nu vor mai putea păstra pentru o perioadă mai mare de doi ani un angajat plătit cu valoarea salariului minim pe economie, transmite News.ro.

„24 de luni de la 1 ianuarie 2022, respectiv devine exigibilă la 1 ianuarie 2024”, a declarat Adrian Câciu.
Acesta a clarificat, răspunzând unei întrebări, că salariaţii care au avut şi până la 1 ianuarie 2022 salariul minim vor primi un venit mai mare decât valoarea acestuia la doi ani de la 1 ianuarie 2022.

„Măsura este una de tranziţie, încet-încet intrăm într-o normalitate cu ceea ce înseamnă fenomenul salariului minim. Am mai spus-o, salariul minim în România este un element strict de protecţie socială, aşa cum îl prevede Constituţia României, din nefericire, el a fost transformat într-un fenomen la nivel de piaţa muncii, un fenomen de salarizare efectivă şi încercăm să intrăm în normalitate ajutând, pe de altă parte şi antreprenorii pe această perioadă de tranziţie, astfel încât personalul să fie calificat”, a explicat Câciu.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here