ANM: Temperaturi caniculare până la începutul lunii august

Temperaturile vor fi peste cele obişnuite în această perioadă, în toată ţara, cu valori mai ridicate în sudul ţării, până la începutul lunii august, anunţă vineri meteorologii, care au făcut publică prognoza pentru intervalul 8 iulie – 5 august, informează News.ro.

Săptămâna 08.07.2024 – 15.07.2024

Valorile termice vor fi mai ridicate decât cele specifice pentru această săptămână pe întreg teritoriul României, dar mai ales în regiunile sudice.

Cu excepţia extremităţii de sud-est a ţării, unde regimul pluviometric va fi apropiat de cel normal, cantităţile de precipitaţii vor fi deficitare, mai ales în zonele montane.

Săptămâna 15.07.2024 – 22.07.2024

Temperaturile medii vor fi mai ridicate decât cele normale pentru acest interval, în toate regiunile, dar mai ales în cele sudice.

Cantităţile de precipitaţii vor fi în general apropiate de cele normale pentru această perioadă, în cea mai mare parte a ţării.

Săptămâna 22.07.2024 – 29.07.2024

Temperatura medie a aerului va avea valori mai ridicate decât cele normale pentru acest interval, în cea mai mare parte a ţării, dar mai ales în sudul teritoriului.

Regimul pluviometric va fi în general apropiat de cel normal pentru această perioadă, în cea mai mare parte a ţări.

Săptămâna 29.07.2024 – 05.08.2024

Mediile valorilor termice se vor situa peste cele specifice pentru această săptămână pe întreg teritoriul României, dar mai ales în regiunile sudice.

Cantităţile de precipitaţii vor fi în general apropiate de cele normale pentru acest interval, în majoritatea regiunilor.

Sondaj INSCOP: Peste 60% dintre români așteaptă îmbunătățiri după alegerile locale

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here