Anne Applebaum: Nu există o ordine mondială liberală / Dublul episod din 1994: avertismentul estonian și reacția viceprimarului Putin

Foto: Unsplash

<< În februarie 1994, în marea sală de bal a primăriei din Hamburg, președintele Estoniei a ținut un discurs remarcabil. Stând în fața unui public în rochii de seară, Lennart Meri a lăudat valorile lumii democratice la care Estonia aspira. „Libertatea fiecărui individ, libertatea economiei și comerțului, precum și libertatea minții, a culturii și a științei, sunt inseparabile”, le-a spus el celor din Hamburg. „Ele formează condiția prealabilă a unei democrații viabile.” Țara sa, după ce își recâștigase independența față de Uniunea Sovietică în urmă cu trei ani, credea în aceste valori: „Poporul estonian nu și-a abandonat niciodată credința în libertate în deceniile de opresiune totalitară”.>> – scrie Anne Applebaum în The Atlantic.

<< Dar Meri venise și să transmită un avertisment: libertatea în Estonia și în Europa ar putea fi în curând amenințată. Președintele rus Boris Elțin și cercurile sale de acoliți reveneau la limbajul imperialismului, vorbind despre Rusia ca primus inter pares primul dintre egali – în fostul imperiu sovietic. În 1994, Moscova era deja opărită de limbajul resentimentului, al agresiunii și al nostalgiei imperiale; statul rus dezvolta o viziune iliberală asupra lumii și chiar atunci se pregătea să o impună. Meri a cerut lumii democratice să ia atitudine: Occidentul ar trebui „să explice în mod clar conducerii ruse că o altă expansiune imperialistă nu va avea nicio șansă”.

În acel moment, viceprimarul de atunci al Sankt-Petersburgului, Vladimir Putin, s-a ridicat și a ieșit din sală.

Temerile lui Meri erau împărtășite la acea vreme în toate fostele națiuni captive din Europa Centrală și de Est și erau suficient de puternice pentru a convinge guvernele din Estonia, Polonia și din alte părți să facă campanie pentru admiterea în NATO. Au reușit pentru că nimeni de la Washington, Londra sau Berlin nu credea că noii membri au vreo importanță. Uniunea Sovietică dispăruse, viceprimarul Sankt-Petersburgului nu era o persoană importantă, iar Estonia nu avea să fie niciodată apărată. Acesta a fost motivul pentru care nici Bill Clinton, nici George W. Bush nu au făcut prea multe încercări de-a înarma sau de-a întări noii membri NATO. Abia în 2014 administrația Obama a plasat în sfârșit un număr mic de trupe americane în regiune, în mare parte într-un efort de a-și asigura aliații după prima invazie rusă în Ucraina.

Nimeni în lumea occidentală nu a simțit vreo amenințare. Timp de 30 de ani, companiile occidentale de petrol și gaze s-au îngrămădit în Rusia, în parteneriat cu oligarhii ruși care furaseră în mod deschis activele pe care le controlau. Instituțiile financiare occidentale au făcut afaceri profitabile în Rusia, creând sisteme care să permită acelorași cleptocrați ruși să-și exporte banii furați și să-i păstreze intacți, în mod anonim, în proprietăți și bănci occidentale. Ne-am convins că nu există niciun rău în îmbogățirea dictatorilor și a prietenilor lor. Ne-am imaginat că comerțul va transforma partenerii noștri comerciali. Că bogăția va aduce liberalismul. Capitalismul va aduce democrația — iar democrația va aduce pacea.

La urma urmei, nu era prima oară. În urma cataclismului din 1939–1945, europenii abandonaseră într-adevăr războaiele de cucerire imperială, teritorială. Au încetat să mai viseze la exterminarea reciprocă. În schimb, continentul care fusese sursa celor mai grave două războaie pe care le cunoscuse vreodată omenirea a creat Uniunea Europeană, o organizație menită să găsească soluții negociate la conflicte și să promoveze cooperarea și comerțul. Datorită metamorfozării Europei – și mai ales datorită transformării extraordinare a Germaniei dintr-o dictatură nazistă în motorul integrării și prosperității continentului –, europenii și americanii credeau că au creat un set de reguli care să păstreze pacea nu numai pe propriile continente, ci în cele din urmă în întreaga lume.

Această ordine mondială liberală s-a bazat pe mantra „Nu se va mai repeta niciodată”. Niciodată nu va mai exista genocid. Niciodată națiunile mari nu vor mai șterge națiunile mai mici de pe hartă. Niciodată nu vom mai fi luați pe nepusă masă de dictatori care au folosit limbajul crimei în masă. Cel puțin în Europa, vom ști cum să reacționăm.

Dar în timp ce trăiam fericiți sub iluzia că „Nu se va mai repeta niciodată” însemna ceva real, liderii Rusiei, proprietarii celui mai mare arsenal nuclear din lume, reconstruiau o armată și o mașinărie de propagandă menite să faciliteze crimele în masă, precum și o mafie stat controlat de un număr mic de oameni și care nu semăna cu capitalismul occidental. Multă vreme – prea multă vreme -, custozii ordinii mondiale liberale au refuzat să înțeleagă aceste schimbări. Au închis ochii când Rusia a „pacificat” Cecenia ucigând zeci de mii de oameni. Când Rusia a bombardat școli și spitale din Siria, liderii occidentali au decis că aceasta nu era problema lor. Când Rusia a invadat Ucraina pentru prima dată, au găsit motive să nu-și facă griji. Cu siguranță Putin se va mulțumi doar cu anexarea Crimeei. Când Rusia a invadat Ucraina a doua oară, ocupând o parte din Donbas, erau siguri că va fi suficient de înțelept să se oprească.

Chiar și atunci când rușii, care s-au îmbogățit din cleptocrația pe care le-o facilităm, au cumpărat politicieni occidentali, au finanțat mișcări de extremă dreapta și au condus campanii de dezinformare în timpul alegerilor democratice americane și europene, liderii Americii și Europei au refuzat totuși să-i ia în serios. Au fost doar câteva postări pe Facebook. Și ce dacă? Nu credeam că suntem în război cu Rusia. Am crezut, în schimb, că suntem în siguranță și liberi, protejați de tratate, de garanții frontaliere și de normele și regulile ordinii mondiale liberale.

Cu cea de-a treia, și cea mai brutală invadare a Ucrainei, vacuitatea acestor credințe a fost dezvăluită. Președintele rus a negat deschis existența unui stat ucrainean legitim: „Rușii și ucrainenii”, a spus el, „erau un singur popor, un întreg”. Armata sa a vizat civili, spitale și școli. Politicile sale au avut ca scop crearea de refugiați, astfel încât să destabilizeze Europa de Vest. „Nu se va mai repeta niciodată” a fost expus ca un slogan gol, în timp ce un plan de genocid s-a conturat sub ochii noștri chiar de-a lungul graniței de est a Uniunii Europene. Alte autocrații urmăresc să vadă ce vom face noi în privința asta, pentru că Rusia nu este singura națiune din lume care râvnește la teritoriul vecinilor săi, nu este singura care caută să distrugă populații întregi, nu este singura care nu are nicio reținere privind folosirea violenței în masă. Coreea de Nord poate ataca Coreea de Sud în orice moment și are arme nucleare care pot lovi Japonia. China încearcă să elimine uigurii ca grup etnic distinct și are planuri imperiale față de Taiwan.

Nu putem da ceasul înapoi în 1994 pentru a vedea ce s-ar fi întâmplat dacă am fi ascultat de avertismentul lui Lennart Meri. Dar putem înfrunta viitorul cu onestitate. Putem numi provocările pentru a ne pregăti să le facem față.

Nu există o ordine mondială liberală naturală și nu există reguli fără desemnarea cuiva care să le pună în aplicare. Dacă democrațiile nu se apără împreună, forțele autocrației le vor distruge. Folosesc cuvântul forțe, la plural, în mod deliberat. Mulți politicieni americani ar prefera să se concentreze pe concurența pe termen lung cu China. Dar atâta timp cât Rusia este condusă de Putin, atunci Rusia este în război și cu noi. La fel și Belarus, Coreea de Nord, Venezuela, Iran, Nicaragua, Ungaria și multe alte state. Poate că nu vrem să concurăm cu ei sau nu dăm doi bani pe ele. Dar lor le pasă de noi. Aceste țări înțeleg că limbajul democrației, al anticorupției și al justiției este periculos pentru forma lor de putere autocratică – și știu că acel limbaj își are originea în lumea democratică, lumea noastră.

Această luptă nu este teoretică. Este nevoie de armate, strategii, arme și planuri pe termen lung. Este nevoie de o cooperare aliată mult mai strânsă, nu numai în Europa, ci și în Pacific, Africa și America Latină. NATO nu mai poate funcționa ca și cum ar putea cândva să i se ceară să se apere; trebuie să înceapă să funcționeze așa cum a făcut-o în timpul Războiului Rece, presupunând că o invazie ar putea avea loc în orice moment. Decizia Germaniei de a crește cheltuielile pentru apărare cu 100 de miliarde de euro este un început bun; la fel este și declarația Danemarcei, conform căreia va crește cheltuielile pentru apărare. Dar o coordonare mai profundă a armatei și a informațiilor ar putea necesita noi instituții – poate o Legiune Europeană voluntară, conectată la Uniunea Europeană sau o alianță baltică care include Suedia și Finlanda – și o gândire diferită despre unde și cum investim în apărarea europeană și a Pacificului.

Dacă nu avem mijloace de-a transmite mesajele noastre lumii autocratice, atunci nimeni nu le va auzi. La fel cum am construit Departamentul pentru Securitate Internă din agenții disparate după 11 septembrie, acum trebuie să unim părțile disparate ale guvernului SUA axate pe comunicare, nu pentru a face propagandă, ci pentru a ajunge la mai mulți oameni din întreaga lume cu mai multe informații și să împiedicăm autocrațiile să denatureze aceste cunoștințe. De ce nu am construit un post de televiziune în limba rusă care să concureze cu propaganda lui Putin? De ce nu putem produce mai multe programe în mandarină sau uigură? Radiodifuzorii noștri de limbi străine — Radio Free Europe/Radio Liberty, Radio Free Asia, Radio Martí din Cuba — au nevoie nu doar de bani pentru programare, ci și de o investiție majoră în cercetare. Știm foarte puține despre publicul rus – ce citește, ce ar putea fi dornic să învețe.

Finanțarea educației și a culturii trebuie și ea regândită. Nu ar trebui să existe o universitate în limba rusă, la Vilnius sau la Varșovia, care să-i găzduiască toți intelectualii și gânditorii care tocmai au părăsit Moscova? N-ar trebuie să cheltuim mai mult pe educație în arabă, hindi, persană? O mare parte din ceea ce trece drept diplomație culturală rulează pe pilot automat. Programele ar trebui reformate pentru o altă eră, una în care, deși lumea este mai deschisă ca niciodată, dictaturile încearcă să ascundă aceste cunoștințe de cetățenii lor.

Comerțul cu autocrații promovează autocrația, nu democrația. Congresul a făcut unele progrese în ultimele luni în lupta împotriva cleptocrației globale, iar administrația Biden a avut dreptate să pună lupta împotriva corupției în centrul strategiei sale politice. Dar putem merge mult mai departe, fiindcă nu există niciun motiv ca vreo companie sau proprietate să fie păstrate în anonimat. Fiecare stat din SUA și fiecare țară democratică ar trebui să facă imediat transparentă întreaga sa proprietate. Paradisurile fiscale ar trebui să fie ilegale. Singurii oameni vor să-și păstreze casele, afacerile și veniturile secrete sunt escrocii și evazioniștii.

Avem nevoie de o schimbare dramatică și profundă a consumului nostru de energie și nu numai din cauza schimbărilor climatice. Miliardele de dolari pe care le-am trimis în Rusia, Iran, Venezuela și Arabia Saudită au promovat pe unii dintre cei mai răi și mai corupți dictatori din lume. Tranziția de la petrol și gaze la alte surse de energie trebuie să aibă loc cu mai mare viteză și determinare. Fiecare dolar cheltuit pe petrolul rusesc ajută la finanțarea artileriei care trage asupra civililor ucraineni.

Luați democrația în serios. Predați-o, dezbateți-o, îmbunătățiți-o, apărați-o. Poate că nu există o ordine mondială liberală naturală, dar există societăți liberale, țări deschise și libere care oferă oamenilor o șansă mai bună de a trăi o viață utilă decât o fac dictaturile. Desigur, nu sunt perfecte; a noastră are defecte profunde, diviziuni profunde, cicatrici istorice teribile. Dar acesta este un motiv în plus pentru a le apăra și proteja. Puține dintre ele au existat de-a lungul istoriei omenirii; multe au existat o vreme și apoi au eșuat. Ele pot fi distruse din exterior, dar și din interior, de diviziuni și demagogi.

Poate că în urma acestei crize putem învăța ceva de la ucraineni. De zeci de ani, purtăm un război cultural între valorile liberale, pe de-o parte, și formele musculoase de patriotism, pe de altă parte. Ucrainenii ne arată o modalitate de-a le avea pe amândouă. De îndată ce au început atacurile, ei și-au depășit numeroasele discordii politice, care nu sunt mai puțin amare decât ale noastre, și și au pus mâna pe arme pentru a-și apăra suveranitatea și democrația. Ne-au demonstrat că este posibil să fii patriot și credincios într-o societate deschisă, că o democrație poate fi mai puternică și mai acerbă decât adversarii ei. Tocmai pentru că nu există ordine mondială liberală, nu există norme și reguli, trebuie să luptăm feroce pentru valorile și speranțele liberalismului dacă dorim ca societățile noastre deschise să continue să existe.>>

SUB OCUPAȚIE | Povești din Bucea: „Tata avea șase găuri mari în spate” / „Doi soldați i-au împușcat pe soțul său, iar ea a fost violată”

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here