ANPM: Trebuie să oprim arderile de vegetaţie şi să pedepsim piromanii! Au fost aproape 5.600 de incendii în primele şase luni

Preşedintele Agenţiei Naţionale pentru Protecţia Mediului (ANPM), Laurenţiu Păştinaru, atrage atenţia asupra numărului ridicat de arderi de vegetaţie, incendii provocate intenţionat de unii proprietari de terenuri. ”Ideea că arderea face bine pământurilor este profund greşită, în realitate având efect negativ atât asupra biodiversităţii şi ecosistemelor, cât şi asupra sănătăţii umane”, subliniază el. În primele şase luni ale acestui an, au fost aproape 5.600 de incendii de vegetaţie. ”Trebuie să oprim arderile de vegetaţie şi să pedepsim piromanii!”, arată şeful ANPM, potrivit News.ro.

Potrivit unui comunicat de presă transmis, joi, de Agenţia Naţională pentru Protecţia Mediului (ANPM), fenomenul arderilor de vegetaţie a atins cote fără precedent anul trecut, când numărul total al incendiilor de acest fel a fost de 2,6 ori mai mare decât cel înregistrat în anul 2018, după cum arată statisticile Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă.

Anul acesta, în primele 6 luni s-au înregistrat alte 5.587 de incendii de vegetaţie, adică mai mult de 30 pe zi.

”De la 8.191, în 2018, până la 20.945, în 2022, este o diferenţă care arată că numărul piromanilor a crescut constant, în ciuda măsurilor de pază şi sancţiunilor tot mai mari, iar acest lucru este periculos pentru oameni, sol şi mediu, în general”, a avertizat Laurenţiu Alexandru Păştinaru, preşedintele ANPM.

Conform OUG nr.195/2005 privind protecţia mediului, arderea miriştilor, stufului, tufărişurilor, litierei pădurii şi vegetaţiei ierboase constituie contravenţie şi se sancţionează cu amendă de la 7.500 de lei la 15.000 de lei, pentru persoane fizice, şi de la 50.000 de lei şi până la 100.000 de lei, pentru persoane juridice. Mai mult decât atât, în cazul în care aceste suprafeţe se află în arii protejate sau pe terenuri supuse refacerii ecologice, arderile constituie infracţiuni şi se sancţionează penal.

”Trebuie să oprim arderile de vegetaţie şi să pedepsim piromanii! Au fost aproape 5.600 de incendii în primele şase luni. Anul trecut, 15 oameni şi-au pierdut viaţa din cauza acestor incendii. Anul acesta, alţi doi oameni au decedat în urma arderilor scăpate de sub control. Facem apel la populaţie, să înţeleagă că prin aceste incendieri pun în pericol viaţa sau sănătatea proprie şi a întregilor comunităţi din zonă. De cele mai multe ori, cei care recurg la astfel de practici sunt chiar proprietarii sau deţinătorii terenurilor respective. Ideea că arderea face bine pământurilor este profund greşită, în realitate având efect negativ atât asupra biodiversităţii şi ecosistemelor, cât şi asupra sănătăţii umane”, a subliniat preşedintele ANPM.

Potrivit sursei citate, şi în acest an autorităţile au fost permanent în alertă, prin acţiuni de patrulare, controale, acţiuni de informare publică şi interinstituţională şi conlucrare cu echipe de voluntari, reuşind să reducă la aproximativ jumătate numărul incidentelor, faţă de 2022. Astfel, în primele 6 luni ale anului (în 181 de zile) s-au înregistrat 5.587 de incendii, respectiv o medie de 30,8 arderi de vegetaţie pe zi, în toată ţara. În luna martie, nivelul a fost cel mai mare: 1.726 de incendii, adică în medie 56 pe zi. Din cele cinci persoane afectate, două au murit.

”Este nevoie de responsabilitate, pentru că implicaţiile pot fi din cele mai grave. Pe când lucram în echipele de control ale Gărzii Naţionale de Mediu interveneam de câtre ori se putea, pentru a limita extinderea flăcărilor, până la venirea pompierilor. Au existat, însă şi multe situaţii în care au ars gospodării, de la focuri lăsate nesupravegheate în propriile curţi sau pe câmp. Aceste arderi nu aduc niciun fel de beneficiu. Anul trecut a fost o adevărată nebunie cu aceste incendii al căror număr a crescut cu 113% faţă de 2021”, a spus reprezentantul ANPM.

Din datele anului trecut, cele mai multe incendii de acest fel s-au înregistrat în judeţul Prahova, urmat de Dâmboviţa şi de Hunedoara.

În lunile martie şi iulie sunt cele mai multe arderi de vegetaţie.

Potrivit specialiştilor din domeniul biodiversităţii, citaţi de ANPM, unele date experimentale au demonstrat că:

1. Arderea miriştii conduce la reducerea recoltelor culturilor agricole cu 25-35%, funcţie de cultura precedentă, iar cel mai puternic afectate sunt recoltele de grâu şi orz;

2. Calculele arată că în urma arderii vegetaţiei în sol sunt returnate doar circa 50% din elementele provenite din arderea biomasei, restul împrăştiindu-se cu cenuşa, pe suprafaţa solului;

3. Două elemente de importanţă majoră în circuitul biochimic – carbonul şi azotul – se pierd total prin ardere;

4. Fumul rezultat în urma arderii vegetaţiei uscate se ridică în atmosferă până la circa 25 de kilometri şi se poate răspândi pe distanţe foarte mari;

5. Cresc de 20 de ori cantităţile de pulberi în suspensie din aer şi particule de funingine PM 2,5;

6. Eliberează cantităţi foarte mari de dioxid de carbon şi alte gaze cu efect de seră, care sunt unele din principalele cauze ale apariţiei ploii acide;

7. Cresc incidenţa bolilor respiratorii şi a crizelor acute de astm;

8. Pot provoca boli respiratorii acute la copii şi modificări ale funcţiei ventilatorii pulmonare.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here