Antonio Guterres: Lipsa punerii în aplicare a rezoluţiei ONU privind Gaza ar fi „de neiertat”

Sursa: captură video

Secretarul general al Naţiunilor Unite, Antonio Guterres (foto), a salutat luni adoptarea de către Consiliul de Securitate al ONU a unei rezoluţii prin care se cere o încetare imediată a focului în Fâşia Gaza şi eliberarea ostaticilor reţinuţi de Hamas, estimând că lipsa punerii în aplicare a acestui apel ar fi „de neiertat”, relatează AFP şi dpa, citate de Agerpres.

„Această rezoluţie trebuie pusă în aplicare. Un eşec ar fi de neiertat”, a spus el într-un mesaj postat pe reţeaua X.

Autoritatea Palestiniană a salutat luni rezoluţia adoptată de Consiliul de Securitate al ONU care cere o încetarea imediată a focului în Fâşia Gaza, un teritoriu devastat după cinci luni şi jumătate de război între Israel şi mişcarea Hamas.

„Salutăm rezoluţia Consiliului de Securitate al ONU care cere o încetare imediată a focului în Fâşia Gaza”, a declarat ministrul palestinian al afacerilor civile, Hussein al-Sheikh, pe reţeaua X.

„Cerem încheierea definitivă a acestui război criminal şi retragerea imediată a Israelului din Fâşia Gaza”, a adăugat oficialul palestinian.

Rezoluţia, adoptată cu 14 voturi pentru şi o abţinere, cea a Statelor Unite, „cere o încetare imediată a focului în timpul lunii Ramadanului”, – care a început deja în urmă cu două săptămâni -, care ar trebui să „ducă la o încetare a focului de durată”, şi „cere eliberarea imediată şi necondiţionată a tuturor ostaticilor”.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here