Apariţia pe piaţă a 130 de milioane de vehicule electrice, o provocare enormă pentru reţelele electrice ale Europei – raport

Sursa: Pexels

Ritmul actual de adoptare a vehiculelor electrice este rapid: unul din cinci autovehicule vândute în Europa în anul 2021 a fost electric, însă accelerarea acestui ritm depinde de asigurarea unei experienţe de consum optimizate prin intermediul unei infrastructuri de alimentare solide, care să permită tuturor o încărcare rapidă şi eficientă, arată un nou raport realizat de EY şi Asociaţia industriei europene de energie – Eurelectric, potrivit Agerpres.

Creşterea masivă anticipată a numărului de vehicule electrice, de la aproximativ 5 milioane de autoturisme, vehicule comerciale uşoare şi vehicule grele în prezent, la 130 de milioane de vehicule până în 2035 va avea impact asupra reţelei, iar raportul EY constată că operatorii sistemelor de distribuţie (OSD) joacă un rol de o importanţă critică în succesul eMobilităţii şi al infrastructurii de alimentare necesară sprijinirii acesteia.

„130 de milioane de vehicule electrice sunt aşteptate în Europa până în 2035, susţinute de aproximativ 65 de milioane de puncte de încărcare. Creşterile rapide şi imprevizibile ale cererii de încărcare pot cauza probleme reţelelor electrice, cum ar fi fluctuaţiile de tensiune şi chiar întreruperi în alimentarea cu energie electrică. Operatorii de distribuţie locali au mai multe soluţii disponibile pentru a transforma aceste costuri suplimentare într-o investiţie cu potenţial de finanţare prin programele UE”, susţine Mihai Drăghici, Director, Consultanţă, EY România.

Specialiştii EY susţin că apariţia preconizată pe piaţă a 130 de milioane de vehicule electrice reprezintă o provocare enormă pentru reţelele electrice ale Europei. Potrivit calculelor realizate în cadrul raportului, creşterea anticipată a numărului de vehicule electrice va face necesară instalarea a cel puţin 65 de milioane de puncte de încărcare, dintre care 9 milioane publice, faţă de cele 374.000 de staţii existente în prezent. Şi cererea de electricitate pentru alimentare este aşteptată să se majoreze cu 30% pe an, ceea ce înseamnă o creştere de 200 TWh până în 2030.

Cu toate acestea, potrivit raportului, un eventual efect destabilizator nu ar urma să fie provocat de creşterea cererii, ci mai degrabă de faptul că mii sau chiar milioane de vehicule electrice vor fi alimentate simultan.

Analiza EY relevă că reţelele, care sunt deja extrem de solicitate în numeroase zone, s-ar putea transforma în puncte de blocaj, dacă perioadele de vârf pentru alimentarea vehiculelor electrice ar coincide cu intervalele de solicitare maximă în general.

Potrivit unei analize a celor şase cele mai comune scenarii de utilizare în materie de alimentare a vehiculelor electrice (rezidenţial rural, rezidenţial urban, la locul de muncă, autobaze, în timpul nopţii şi pe autostrăzi), majorarea sarcinii maxime va fi între 21% şi 90%. „Din acest motiv, o abordare de tipul „instalare şi atât” în ceea ce priveşte punctele de încărcare riscă să exacerbeze congestionarea reţelelor deja suprasolicitate”, avertizează experţii EY.

Raportul sugerează că alimentarea gestionată va fi un element crucial, care îi va ajuta pe operatorii sistemelor de distribuţie (OSD) să transforme vulnerabilitatea reprezentată de alimentarea necontrolată a milioane de vehicule electrice într-o resursă de valoare.

„Instalarea de reţele inteligente va oferi operatorilor informaţii în timp real cu privire la reţelele pe care le exploatează, precum şi posibilitatea de a analiza necesarul curent şi viitor. Aceste date îi vor ajuta să stabilească dacă sunt necesare investiţii în consolidarea reţelei sau soluţii de flexibilitate pentru a susţine alimentarea vehiculelor electrice. Totodată, înglobarea soluţiilor digitale le va permite OSD să controleze capacitatea disponibilă, momentul şi durata alimentării şi să faciliteze alimentarea vehiculelor electrice la ore la care energia din reţea este abundentă şi ieftină, preîntâmpinând astfel prăbuşirea reţelelor din cauza suprasolicitării”, se arată în raport.

Nevoia critică de a accelera substanţial instalarea de infrastructură de alimentare în concordanţă cu adoptarea vehiculelor electrice va impune o colaborare la scară largă între autorităţile municipale, autorităţile naţionale, urbanişti, operatorii punctelor de încărcare, furnizorii de servicii de eMobilitate, producătorii de autovehicule şi operatorii sistemelor de distribuţie.

„Prin această cooperare, sistemul de transport rutier conceput astăzi trebuie să îi deservească pe toţi consumatorii pentru o perioadă lungă de timp în viitor”, concluzionează raportul EY „Pot companiile de utilităţi să transforme vehiculele electrice în resurse de valoare pentru reţele?” , care se bazează pe date puse la dispoziţie de Eurelectric şi de membrii asociaţiei. Raportul cuprinde informaţii obţinute în urma discuţiilor cu lideri din domeniile care formează întregul ecosistem al eMobilităţii, printre care industria auto, utilităţi, administrarea flotelor, planificare urbană şi infrastructură de alimentare.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here