Apartamentele din Bucureşti, pe locul 3 în UE ca randament al investiției

Locuințele din București au printre cele mai bune randamente din Europa, fiind atractive pentru investitorii străini, relevă un clasament realizat de compania imobiliară Imoteca în care capitala României se află pe locul 3 din 17 capitale europene analizate.

Randamentul unei locuințe se calculează pe baza prețului de achiziție a unei locuințe și valoarea chiriei pentru aceeași locuință. Procentajul obținut reprezintă randamentul din chirii pe care îl are acea locuință pe piață. Cu cât randamentul este mai mare, cu atat mai rentabilă este investiția în locuință.

Bucureștiul este atractiv pentru cei care investesc în imobiliare pentru că oferă un randament bun, iar impozitul pentru chiriile aferente este destul de redus în România, deci povara fiscală a beneficiarului nu este atât de mare. Se fac achiziții cu scop de investiție atât în zona de centru, cât și la periferia orașului. Investitorii caută să aibă cele mai bune randamente la locuința achiziționată. Pentru că un randament din chirii bun păstrează și valoarea locuinței sus, dacă se dorește a fi vândută în următorii ani”, spune Rafaela Nebreda, manager Imoteca.

Cel mai bun randament în București îl au apartamentele aflate mai departe de centru, dar si anumite proiecte boutique din centrul capitalei, unde chiria depășește cu mult media zonei. La un preț mediu pe metrul pătrat de 1.000 de euro randamentul din chirii este de 5,09%, în schimb pentru o locuință din centru care are un preț de 1.762 de euro/mp randamentul este de 4,65%. Potrivit specialiștilor Imoteca, în general randamentele din chirii variază de la 5% la 7%, dar sunt proiecte care au randamente chiar mai bune în funcție de calitatea lucrării, facilități, proximitate sau alte beneficii aduse locatarilor.

De exemplu, un apartament de două camere din proiectul Loft green apartments are un randament de 7,05% la o investiție de 68.000 de euro (cu o chirie de 400 de euro lunar) la care se mai adaugă în plus 1% din eficiența energetică a clădirii. Locuințele au o serie de beneficii pentru locatari deoarece folosesc pompe de căldură geotermice, sunt construite la standard de casă pasivă și nu au pierderi de căldură, iar toate aceste reduc cu 90% facturile lunare.

Pentru o garsonieră de 45.000 de euro din noul proiect Hils Pallady Residence, aflat pe bulevardul Theodor Pallady, randamentul este 7,5% la o chirie lunară de 280 de euro. Hils Pallady este un proiect mixt cu apartamente și spații de birouri în imediata apropiere a metroului Anghel Saligny, vis a vis de Ikea Pallady. Prima faza a proiectului va fi gata la sfârșitul anului 2020. Dezvoltatorul Edificia Star Construct va construi în total 12 blocuri a câte 11 etaje, unde vor fi 2000 de apartamente noi de una, două și trei camere.

Ca exemplu de proiect boutique, în Odyssey Baneasa randamentul se va situa în jurul valorii de 5,5%, mult peste media zonei.

Sofia, pe primul loc la randamentul din chirii

În capitala Bulgariei, prețul pe metru pătrat al apartamentelor din centru și de la pariferie este la jumătate în comparație cu prețul cerut în Bruxelles. Totuși, Sofia ocupă locul fruntaș la randamentul din chirii pentru apartamentele de la periferie unde metrul pătrat se vinde cu 977 de euro, iar randamentul este de 5,93%, cel mai mare dintre toate cele 17 capitale europene analizate.

La Bruxelles cel mai mare randament este cel al apartamentelor din centru, de 5,55%, pentru un cost pe metrul pătrat de 3.208 euro.

La coada clasamentului, cu cele mai slabe randamente din chirii sunt Viena și Paris, unde procentele nu depășesc 3%.

Sursa: Economica.net

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here