Cele aproape 90 de rachete și aproape 60 de drone cu care Rusia a atacat sistemul energetic al Ucrainei, în noaptea de joi spre vineri, reprezintă, în esență, recunoașterea neechivocă de către Putin a eficienței atacurilor ucrainene asupra teritoriului rusesc.
Și nu este aici vorba numai de incursiunile paramilitare din preajma alegerilor prezidențiale, soldate nu doar cu morți, răniți și pagube materiale, ci și cu evacuări în masă, în regiunea Belgorod, ci și de loviturile precise asupra unor elemente delicate de infrastructură, în special asupra unor rafinării rusești, din ultimele zile.
În plus, nu este exclus nici ca sălbaticul răspuns al rușilor, de joi spre vineri, să conțină totodată o notă anticipativă. Altfel spus, nu e exclus să reflecte evaluări interne extrem de pesimiste ale Moscovei cu privire la nivelul de progres atins de Kiev în materie de atacuri asupra teritoriului rusesc recunoscut internațional.
S-a ajuns în situația teribilă pentru Kremlin în care se vede cu ochiul liber faptul că Ucraina nu a bătut pasul pe loc la acest capitol, dezvoltând arme și tactici care au sporit în mod evident randamentul, gradul de precizie, raza de acțiune și puterea de foc a bombardamentelor cu drone. În rapoartele serviciilor secrete ruse e foarte probabil ca acest tip progres să fie încă și mai evident, dar și doldora cu detalii de natură să alimenteze temeri și frustrări deja ajunse la cote alarmante în cercurile puterii de la Moscova.
„Ce mai urmează?” – aceasta este probabil întrebarea care tulbură activitatea diurnă și somnul nocturn al decidenților ruși după fiecare succes reportat de Kiev, în condițiile în care ucrainenii nu doar că au devenit mai eficienți în selectarea și lovirea țintelor rusești, ci și mai indiferenți la potențiale rețineri sau frâne din partea aliaților.
Iar situația cu greu s-ar putea schimba și, oricum ai întoarce-o, o eventuală „calmare” a ucrainenilor, pe acest palier, oricum nu depinde de ucraineni ci mai degrabă de ruși și de occidentali.
Depinde de ruși – căci ei întrețin războiul în ansamblu și tot ei au inițiat bombardarea țintelor civile din Ucraina – fie că vorbim de clădiri rezidențiale, fie că vorbim de infrastructura energetică. Atât timp cât continuă războiul și atât timp că viețile și confortul civililor ucraineni nu sunt cruțate de ruși, Kievul are nu numai dreptul moral, ci și obligația față de propria securitate în a-și lărgi orizontul de luptă cu acțiuni asimetrice.
Și depinde de occidentali – căci nu au reușit să evite sincopele în materie de livrări de armament, iar asta a dus la o vulnerabilitate extremă a frontului, din perspectivă ucraineană. Lovind Rusia pe teritoriul ei, Kievul câștigă timp prețios și, în esență, purcede la o raționalizare corespunzătoare contextului, în ceea ce privește resursele de tactici, de echipamente și de oameni de care dispune în prezent.
În această ecuație, Putin a ajuns în situația în care cu un ochi râde și cu unul plânge.
Râde când vede penuria de muniție și arme cu care se confruntă operațiunile convenționale și trupele regulate ale Ucrainei. Plânge când vede că impactul rezultat din rolul tot mai substanțial conferit de Kiev, drept compensare, în asemenea circumstanțe, operațiunilor asimetrice și trupelor speciale.
E drept, chiar dacă a găsit soluții pe orizontală la problemele grave de pe verticală, Ucraina se expune la costuri semnificative, dovadă fiind inclusiv atacurile pe care a trebuit să le suporte în noaptea de joi spre vineri.
Dar chiar și așa, astfel de costuri sunt infinit mai mici decât cele care ar rezulta dacă nu ar acționa asimetric. Căci pentru Ucraina, dacă nu ar acționa și asimetric, asta ar însemna o creștere dramatică a riscului ca apărarea propriului teritoriu să înregistreze fisuri majore sau chiar să se prăbușească, cel puțin în anumite zone.
În orice caz, lovirea de către trupele speciale ale Kievului a unor obiective energetice sensibile de pe teritoriul Rusiei poate avea darul nu doar de a neliniști somnul lui Putin, ci și de a impulsiona sprijinul Occidentului.
Există unele semnale că loviturile concertate ale Ucrainei asupra rafinăriilor rusești ar fi creat oarecare disconfort; la Washington, de pildă, unde există temeri că prețul petrolului ar putea exploda la nivel mondial. Acesta este un indicator cât se poate de elocvent al complexității teribile pe care o implică un război de talia celui ruso-ucrainean. În același timp, tot Washingtonul este locul în care se găsește cheia cea mare care poate remodela dinamica acestui conflict. Căci ajutorul american pentru Ucraina este blocat la Washington, nu altundeva, încă de la sfârșitul anului trecut. Deci nu ar fi exclus ca emoțiile multilaterale pe care le dau loviturile ucrainene asupra rafinăriilor rusești mai degrabă să contribuie la stimularea imaginației americane în ceea ce privește deblocarea acestui ajutor.
Există inclusiv luări de poziție oficiale, de la Kiev, care sugerează că, prin acțiunile asimetrice care vizează infrastructura energetică rusească, Ucraina are în vedere și un asemenea unghi de abordare. În același timp, logica simplă sugerează că e de presupus că și în SUA, și în Europa se puteau face astfel de deducții și în lipsa unor semnale aproape explicite venite dinspre Kiev.
De câteva luni, mai precis de când ajutorul militar american e blocat, iar cel european rămâne subdimensionat, Ucraina luptă cu spatele la zid.
Pentru ucrainenii de rând – care după mai multe episoade de tip Bucea sunt mai conștienți ca oricând că cedarea se va solda cu o ocupație rusă ce se va remarca prin masacre și pedepsirea sălbatică a populației – faptul că trupele Kievului rămân chiar pe poziție în ciuda condițiilor tot mai vitrege reprezintă probabil cea mai prețioasă mângâiere și o motivație fără egal de a continua pe acest drum.
Pentru vecinii Ucrainei, Rusiei și Belarusului nimic nu ar trebui să conteze mai mult azi decât ca trupele Kievului să continue lupta indiferent cât de mult sau de puțin ajutor convențional occidental primesc.
Poziționarea din ultima vreme a Franței sugerează că lucrurile nu arată mai simplu, azi, nici pentru țările din vestul Europei, aflate la o distanță aparent „mai sigură” de gheara armatei ruse.
Iar probabilele complicații chineze și din peninsula coreană, suprapuse pe complicațiile actuale din Europa momentului, fac evident că nici America nu are încotro; trebuie să găsească soluții viabile pentru Ucraina.
În noaptea de joi spre vineri, Putin a atacat cu toată forța Ucraina, însă cu prețul de a-și fi trădat nervozitatea. Occidentul are, în acest context, ocazia de a construi pe această bază și nicidecum pretextul de a da înapoi.
După cum era de așteptat, victoria lui Putin înseamnă suferința poporului
