”Evacuăm un număr mare de sate şi preconizăm acum să evacuăm aproximativ 9.000 de copii, din cauza bombardamentelor forţelor armate ale Ucrainei”, a anunțat, marți, guvernatorul regiunii Belgorod, Viaceslav Gladkov, la o reuniune a partidului dictatorului moscovit, Rusia Unită.
O măsură radicală pe care autoritățile ruse o iau după ce în săptămâna precedentă bilanțul oficial înregistrase 16 morți și 98 de răniți în rândul localnicilor, din cauza bombardamentelor ucrainene sau sprijinite de ucraineni; și, evident, o măsură radicală pe care autoritățile o iau abia după ce a trecut cu bine spectacolul atent regizat al alegerilor prezidențiale, căci pe tărâmul lui Potemkin show-ul nu trebuia sub nicio formă umbrit de realitatea sumbră.
Altfel spus, imediat după ce Putin a înfrânt în alegerile prezidențiale aranjate după chipul și asemănarea sa, lumile paralele în care trăiesc regimul și poporul devin ca niciodată mai evidente.
În timp ce în universul lor de pluș, silovikii încă desfac șampanii scumpe, importate pe șest, pentru a sărbători scorul de handbal cu care a debutat noul mandat al lui Putin, în universul său râios, mujicul rus își face bagajele pentru o viață chiar mai periculoasă și mai precară decât în precedentul mandat putinist.
Situația la care s-a ajuns acum, pe fondul întețirii atacurilor ucrainene asupra unor zone învecinate de teritoriu rus recunoscut internațional, reprezintă doar un tranzitoriu punct culminant al unui fenomen care s-a conturat ca atare în ultimele zile ale anului trecut.
Scriam, la început de ianuarie, că „pentru rușii din Belgorod, anul 2023 s-a terminat cu un coșmar devenit realitate, iar anul 2024 a debutat cu un vis urât ce tinde să modeleze decisiv cotidianul și starea de spirit a populatiei, de aici încolo”.
Și modelarea, iată, avansează în forță.
De altfel, cel puțin atâta vreme cât Kievul este strâns cu ușa de criza livrărilor de armament, este de așteptat ca pentru omul de rând situația din Belgorod, dar nu numai de acolo, să se înrăutățească.
Într-un război marcat de asimetria resurselor, era cât se poate de logic să se intercaleze și o puternică asimetrie în materie de răspuns al taberei măcinate de handicapul dotării.
Pentru că nu s-au răsculat în stradă împotriva regimului și pentru că nici la urne nu au făcut mai nimic pentru a trânti la pământ putinismul, rușii de rând (desigur, în covârșitoarea lor majoritate, nu în totalitate) au legitimat starea de fapt și de asediu din regiunile de frontieră.
Nu este clar de ce resurse dispune Ucraina pentru a continua eficient și relevant cu această abordare asimetrică, dar este limpede că e forțată să găsească soluții pentru a merge înainte pe acest drum.
După cum scriam tot în ianuarie, dar în alt material, din perspectiva Kievului „este nevoie de mai mult la Belgorod și de mai mult decât Belgorod”.
Cât privește ideea de „mai mult la Belgorod”, vedem azi că aceasta prinde un pronunțat contur. Rămâne însă de văzut cât de grabnic se va cristaliza tendința și pe partea cealaltă – „mai mult decât Belgorod”. Totuși, la cum arată lucrurile deopotrivă pe front și în rândul aliaților (al căror sprijin militar încă e lovit de sincope strașnice), pare a fi o chestiune mai degrabă de „când” decât de „dacă”.
Poziția struțului, pe care poporul rus a adoptat-o atât de natural în raport cu Kremlinul, este un cadou de care se bucură exclusiv vătaful, dar o condamnare de pe urma căreia suferă exclusiv rândașul.
Desigur, veriga slabă a unei sistematice abordări asimetrice din partea Ucrainei, care să ducă, iată, la înmulțirea victimelor și evaluărilor în localități rusești, ar putea fi creșterea numărului de victime civile și în tabăra ucraineană, după modelul străvechi – „dinte pentru dinte, ochi pentru ochi”. La fel de adevărat este însă și faptul că decidenții de la Moscova – Kremlin și Armată – au demonstrat indubitabil faptul că nu au nevoie de asemenea pretexte pentru a bombarda în mod sistematic populația civilă din Ucraina. Iar aceasta este o aritmetică a Răului de care ucrainenii – cei de la conducere și cei de rând – sunt cu siguranță mai conștienți decât oricine altcineva pe lumea asta.
Căci și dacă Ucraina atacă zonele populate din regiunile rusești de frontieră, dar și dacă nu le atacă, realitatea este că armata rusă oricum va ataca populația ucraineană. Așa cum făcut-o din primele ore și zile ale conflictului, așa cum a continuat neabătut să procedeze pe parcurs, până în zi de azi.
Simplul fapt de a fi conștient de acest cadru și mod de operare te dezleagă de orice dilemă, de orice scrupul.
Reconfirmarea lui Putin la urne, de către ruși, vine la pachet cu reconfirmarea faptului că, în majoritatea ei, populația Rusiei este la rându-i responsabilă de dramele de la firul ierbii pe cate le trăiește și care nici pe viitor nu o pot și nu o vor ocoli.
După cum scriam în toamna lui 2022, despre ruși, în majoritatea lor, „poporul nu e prost, dar e cumplit de ignorant, de cinic, de nemilos și de oportunist, precum conducătorul”. Iar asta, inevitabil, costă.
În anul și jumătate care s-a scurs de atunci, vedem că rămân mai valabile că oricând și observația, și consecința.
Ceea ce a pierdut Putin la aceste alegeri este mai însemnat decât ceea ce anunță el că a câștigat
