Ar putea pierde Rusia bătălia pentru Donbas?

Foto: Wikimedia Commons

„Ne confruntăm cu o dilemă serioasă la începutul Bătăliei pentru Donbas”, scrie în The Spectator Phillips O’Brien, profesor de studii strategice.

<< Ideea că armata rusă rămâne o forță puternică, eficientă, capabilă să străpungă liniile ucrainene și să încercuiască forțele în Donbas, rămâne larg răspândită. Se pretinde în mod regulat că acum rușii și-au scurtat liniile de aprovizionare, și-au concentrat și reconstruit forțele și au numit un criminal de război însetat de sânge pe post de comandant, și că ne vor arăta de ce sunt capabili. Și se susține că rușii trebuie să pună mâna pe Donbas și să obțină o victorie majoră până pe 9 mai, pentru ca Vladimir Putin să poată organiza o paradă de Ziua Victoriei la Moscova.

Dar dacă forțele ruse nu s-au îmbunătățit de la începutul războiului din Ucraina? Până acum, rușii au excelat la aruncarea în aer, la împușcat civili și au avut unele progrese sporadice. Semnele timpurii ale Bătăliei pentru Donbas arată că aceste specialități au fost perfecționate. Chiar dacă bătălia a fost declarată oficial pe 18 aprilie (când rușii au început o blocadă de artilerie în Donbas), avansurile rusești de atunci au fost lente și blocate. Până acum există puține semne că armata rusă s-a transformat în forța militară eficientă și rapidă pe care mulți analiști o previzionaseră înainte de începerea invaziei. Într-adevăr, primele indicii arată că rușii vor avea dificultăți în colectarea și susținerea forțelor puternice de care vor avea nevoie pentru a marca o victorie decisivă în regiune.

Cu cât aflăm mai multe despre forțele ruse și ucrainene adunate pentru Bătălia din Donbas, cu atât părem a fi mai departe de presupunerile noastre de dinainte de război.

Un punct surprinzător a ieșit la lumină într-un briefing al Departamentului de Apărare al SUA, joi. Departamentul a susținut că pierderile de tancuri rusești au fost atât de mari, iar pierderile de tancuri ucrainene atât de puține (ucrainenii au primit atât de multe întăriri din țările NATO, precum au și capturat vehicule rusești funcționale) încât Ucraina are acum mai multe tancuri operaționale în țară decât rușii. Pumnul mare de fier, despre care mulți ziceau că va strivi trupele ucrainene, s-a micșorat.

Problemele Rusiei nu se limitează doar la tancuri. Când vine vorba de soldați – întotdeauna o problemă într-o armată lipsită de oameni pregătiți și competenți – rușii au de furcă. În loc să le ofere soldaților care au fost învinși în jurul Kievului șansa de-a se odihni și de-a se recupera, îi aruncă rapid înapoi în luptă în Donbas. Rușii încep lupta cu ceea ce pare a fi o armată prea mică. Rușii aveau joi undeva între 80 și 90 de grupuri tactice de batalion în țară: cel mult 80.000 și ceva de soldați. Aceasta este o armată mică, dacă luați în considerare numărul de fronturi pe care Rusia luptă. Pe lângă Donbas, Rusia trebuie să încercuiască și Mariupol, să blocheze Harkovul, să se țină cu dinții de Herson și să supravegheze sutele de kilometri dintre armatele ruse și cele ucrainene.

Mai mult, asul din mânecă pe care mulți presupuneau că l-ar avea rușii, forța lor aeriană foarte mare și așa-zis modernizată, cu servicii complete, este încă ținută la distanță de ucraineni. Rușii nu au câștigat supremația aeriană. În schimb, apărarea antiaeriană ucraineană îi forțează pe piloții ruși să zboare cât de repede pot în Ucraina, să-și arunce bombele și să se întoarcă iute. Asta înseamnă că ucrainenii și-au păstrat capacitatea de a-și deplasa forțele fără a fi atacați și de a-și folosi propriile platforme aeriene pentru a continua să țină piept forțelor ruse.

Deși armata rusă are încă câteva elemente foarte puternice, în special artileria, ea intră în luptă cu nimic din ceea ce ne-am fi așteptat în mod normal pentru o ofensivă majoră.

Și în timp ce rușii încă încearcă să-și revină din grelele pierderi timpurii, ucrainenii sunt în multe privințe o forță armată mai bună decât erau la începutul invaziei. Pe atunci, țările occidentale erau reticente în a le oferi prea multe arme avansate și transporturi limitate de sistemele antitanc sau antiaeriene portabile. Dar când au văzut ferocitatea și inteligența rezistenței ucrainene – și tendințele corespunzătoare de genocid ale forțelor ruse – țările NATO în special au început să crească semnificativ cantitatea de arme grele eficiente pe care sunt dispuse să le trimită la Kiev. Cel mai recent, SUA au început să introducă obuziere grele de 155 și chiar vehicule aeriene fără pilot de nouă generație pentru a-i ajuta pe ucraineni. Marea Britanie s-a implicat, de asemenea, în acțiune, sporind livrările de arme, inclusiv eficientul sistem antiaerian Starstreak, care s-ar putea dovedi important pentru a împiedica Rusia în obținerea supremației aeriene.

Toate astea înseamnă că Bătălia pentru Donbas va fi, cel mai probabil, departe de marea victorie pe care Vladimir Putin o tânjește. Probabil că rușii vor înregistra mici progrese, dar cu un cost serios, iar soldații lor deja epuizați își vor vedea dorința de sacrificiu pusă la grea încercare. La un moment dat, va trebui să admitem că analiza noastră de dinainte de război privind forțele armate ruse a fost atât de greșită, încât va trebui să ne scuturăm de această eroare și să avem încredere în ceea ce se află direct sub ochii noștri. >>

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here