Odată cu arestarea, vineri, a lui Igor Girkin (cunoscut sub numele de „Strelkov” sau „Igor cel Groaznic”), cariera unuia dintre cele mai faimoase personaje din războiul ruso-ucrainean pare a fi ajuns într-un punct mort. Girkin, ucigașul de carieră cu chipul sensibil și ochii sufletești, a jucat numeroase roluri de-a lungul timpului: activist, blogger, colonel FSB, călău, criminal de război condamnat și eternul ghimpe în coasta Ministerului rus al Apărării. Naționalist declarat și membru fondator al „Clubului Patrioților Furioși”, el a criticat în mod constant „operațiunea militară specială” a lui Putin pentru eșecurile sale și pentru ceea ce el considera a fi jumătăți de măsură, solicitând în mod repetat legea marțială și mobilizarea în masă pentru a evita o înfrângere, scrie Robin Ashenden în The Spectator.
<< Acum, se pare că anvergura sa a fost redusă. Arestarea sa de către „reprezentanți ai Comitetului de Investigații” a avut loc vineri dimineață la ora 11:30, potrivit unei postări pe Telegram, care ar fi fost scrisă de soția sa, Miroslava Reginskaia: „Nu eram acasă la acea oră. La scurt timp, potrivit portarului, l-au scos înarmați pe soțul meu și l-au dus într-o direcție necunoscută… Nu știu nimic despre locul unde se află soțul meu și nu m-a contactat”. Girkin este acuzat acum de „incitare la extremism”, un termen convenabil de nebulos care, de obicei, înseamnă doar că Kremlinul s-a supărat și te are în vizor. Dar, de data aceasta, expresia este potrivită. Dacă nici Girkin nu este un extremist, atunci cuvântul ăsta nu mai are niciun sens.
Să spunem că în ultimele 18 luni Girkin a fost slobod la gură este pur și simplu un eufemism. În septembrie anul trecut, el a prezis o înfrângere totală a Rusiei, a cerut ca ministrul Apărării, Serghei Șoigu, să fie executat de un pluton de execuție și a făcut presiuni pentru lovituri nucleare „pentru a expedia 20 de milioane de refugiați în Europa”. Trei luni mai târziu, după o perioadă de lupte în Ucraina, a vorbit despre demoralizarea și nedumerirea trupelor ruse: „Soldații și ofițerii nu înțeleg: în numele a ce, pentru ce și cu ce scop luptă. Este un mister pentru ei”. Tendința sa neabătută de a spune ceea ce nu se poate spune și de a fi intangibil i-a lăsat perplecși pe kremlinologi. Avea Girkin prieteni la vârf sau era pur și simplu prea popular printre adepții liniei dure pro-război pentru a fi supus unui atac direct? Cu siguranță, profilul său în Rusia nici că putea fi mai mare. Chiar și cei care-l disprețuiau îi urmăreau cu aviditate canalul Telegram. În momentul în care contraofensiva ucraineană a început luna trecută, un prieten rus pro-Kiev era abătut din cauza progresului ei șovăielnic. „Girkin este vesel astăzi”, a spus el. „Și acesta este un semn foarte rău”.
Recent, atacurile sale s-au apropiat mai mult de Kremlin. După revolta Wagner eșuată din 25 iunie, el l-a atacat direct pe Putin, afirmând că, dacă președintele nu era dispus să „preia conducerea pentru creării unor condiții de pregătire pentru război”, atunci poate că ar trebui să cedeze altuia locul. Totuși, Girkin a rămas în libertate, dar săptămâna aceasta a mers prea departe. Într-o postare incredibil de nesăbuită – deși exactă – despre Putin pe canalul său Telegram, el a răbufnit: „Timp de 23 de ani, țara a fost condusă de un om de nimic, care a reușit să arunce praf în ochii” poporului său. „Dar țara nu va mai putea rezista încă șase ani cu acest golan laș la putere”. El riscă acum o pedeapsă de cinci ani într-o închisoare din Rusia.
Arestarea lui Girkin este doar o altă întorsătură a unei vieți care ar părea cu greu plauzibilă chiar și sub condeiul unui romancier strălucit. Într-un fel, el este o figură absurdă, un fel de Zelig rus, care apare mereu în momente cruciale ale istoriei. Îl putem numi pe Girkin în multe feluri: golan, psihopat, războinic, scandalagiu, patriot, bufon, dar nu-l putem numi plictisitor. Mereu agitat, un idealist întortocheat, aflat în nesfârșită contradicție cu realitatea rusă, a cerut revenirea monarhiei în țară, s-a dezlănțuit împotriva liberalilor și a fost un susținător înflăcărat al politicii „Russki Mir”, care cerea unificarea Belarusului, Ucrainei și Federației Ruse într-o singură „lume rusă”. Ucraina, a declarat el în 2015, nu s-a separat niciodată de Rusia în mintea sa, iar orice conflicte care au avut loc acolo le-a considerat un „război civil” în interiorul țării sale.
Haosul și violența l-au urmărit de-a lungul întregii sale vieți. După ce a luptat în fosta Iugoslavie în tinerețe, s-a spus mai târziu că a jucat un rol-cheie în masacrul a 3.000 de musulmani bosniaci la Visegrad. În cel de-al doilea război cecen, a fost acuzat că a răpit și a ucis șase localnici dintr-un sat de munte, ale căror cadavre nu au fost găsite niciodată. Într-unul din seria de e-mailuri ulterioare care îi sunt atribuite, Girkin i-a explicat unui prieten că „oamenii pe care i-am capturat și interogat aproape întotdeauna au dispărut fără urmă, fără proces, după ce am terminat cu ei”. Încă de la o vârstă fragedă, Girkin a fost în mod clar un om cu mâinile pătate de sânge și care nu se grăbea să le spele.
Dar abia în Ucraina, după Revoluția Maidan din 2014, avea să ajungă la apogeul poftei sale de sânge. După ce a jucat un rol activ și coercitiv în anexarea Crimeei în acel an, a fost trimis, se pare, în Donbas pentru a stimula o revoltă anti-Kiev. În acest sens, avea să se dovedească surprinzător de eficient, afirmând mai târziu că, fără eforturile sale, conflictul de opt ani din regiune, care a făcut 14.000 de victime, nu s-ar fi declanșat niciodată: „Am apăsat pe trăgaciul de lansare a războiului”, avea să se laude el, susținând că „dacă echipa noastră nu ar fi trecut granița, lucrurile s-ar fi sfârșit în cele din urmă ca la Harkov sau Odesa”.
În timp ce se afla în Donbas, guvernul ucrainean a susținut că Girkin a fost direct responsabil pentru răpirea, torturarea și uciderea politicianului ucrainean Volodimir Ribak și a studentului de 19 ani Iuri Popravko. Guvernul de la Kiev l-a catalogat drept „un monstru și un ucigaș”, dar în Republica Populară Donețk a fost numit, pentru câteva luni, ministru al apărării. Cea mai cunoscută crimă a sa a avut loc în iulie 2014, când, confundând aparent un avion de pasageri Boeing 777 care zbura de la Amsterdam la Kuala Lumpur cu un avion de război ucrainean, l-a doborât, ucigându-i pe toți cei 298 de pasageri, dintre care 80 de copii. „Asasini!”, a scandat un titlu dintr-un important ziar olandez în ziua următoare. A fost condamnat în absență la închisoare pe viață pentru această crimă de un tribunal olandez la sfârșitul anului trecut.
Rămâne de văzut dacă pedeapsa de cinci ani de închisoare care îl așteaptă probabil în Rusia marchează acum sfârșitul lui sau dacă se dovedește a fi doar cel mai recent episod dintr-o viață plină de suișuri și coborâșuri grotești. Având în vedere pedeapsa de nouă ani aplicată liderului opoziției Alexander Navalnîi și pedeapsa uluitoare de 25 de ani pentru Vladimir Kara-Murza, acești cinci ani par relativ blânzi. Acest lucru ridică, desigur, tot felul de întrebări, precum și momentul arestării sale. Adevăratul mister nu este de ce Igor Girkin se află în sfârșit în spatele gratiilor, ci de ce le-a luat atât de mult timp autorităților ruse. >>
