Acasă Actualitate Parlament | Proiect privind instituirea unor măsuri speciale pentru protecţia obiectivelor militare

Parlament | Proiect privind instituirea unor măsuri speciale pentru protecţia obiectivelor militare

Inquam Photos / George Calin

Deputaţii PSD Alfred Simonis şi Mihai Weber au depus la Senat proiectul de lege privind instituirea unor măsuri speciale pentru protecţia obiectivelor militare. Propunerea legislativă are scopul de a introduce un mecanism de protecţie a obiectivelor militare care deservesc activităţilor pentru securitatea naţională. Astfel, iniţiativa celor doi deputaţi social-democraţi prevede stabilirea, prin hotărâre a CSAT, a obiectivelor militare care deservesc activităţi pentru securitatea naţională în jurul cărora se instituie, în extravilan, pe o rază de 2.400 de metri, zone cu regim de protecţie specială, transmite News.ro.

„Se impune completarea cadrului normativ pentru a răspunde, în mod adecvat, necesităţilor de desfăşurare în siguranţă a activităţii specifice securităţii naţionale, respectiv menţinerii funcţionalităţii primare care a fost stabilită pentru aceste obiective”, precizează cei doi deputaţi, în expunerea de motive a proiectului de lege.

Conform expunerii de motive, „în acord cu principiile, interesele şi obiectivele strategice şi de securitate şi ţinând cont de complexitatea şi sensibilitatea activităţii specifice desfăşurate în obiectivele militare care deservesc activităţi pentru securitatea naţională, propunerea legislativă urmăreşte consacrarea, la nivel de lege, a unui mecanism de protecţie a acestor obiective, prin:

– stabilirea, prin Hotărâre a Consiliului Suprem de Apărare a Ţării, a obiectivelor militare care deservesc activităţi pentru securitatea naţională în jurul cărora se instituie, în extravilan, pe o rază de 2.400 de metri, zone cu regim de protecţie specială;

– reglementarea expresă a categoriilor de activităţi care nu se pot desfăşura în zonele cu regim de protecţie specială;

– stabilirea, în sarcina instituţiilor competente, a obligaţiei de a integra zonele cu regim de protecţie specială şi implicit a interdicţiilor necesare protecţiei obiectivelor militare, în baza de date a oficiilor teritoriale de cadastru şi publicitate imobiliară, în documentaţiile de amenajare a teritoriului judeţean, respectiv în planurile urbanistice generale şi în regulamentele aferente ale unităţilor administrativ-teritoriale, pentru asigurarea opozabilităţii faţă de terţi”.

Iniţiatorii mai precizează că„ impunerea anumitor obligaţii în zonele cu regim de protecţie specială, în extravilanul localităţilor, nu va afecta funcţia de bază a terenurilor, fie că sunt terenuri cu destinaţie agricolă, forestieră sau aflate permanent sub ape, motiv pentru care propunerea legislativă nu implică un impact bugetar”.

Prin urmare, proiectul de lege prevede că „termenii şi expresiile de mai jos au următoarele semnificaţii:

a) obiectiv militar imobilele şi instalaţiile, aflate în proprietatea/administrarea instituţiilor din sistemul naţional de apărare, ordine publică şi securitate naţională, care deservesc activităţi pentru securitatea naţională, situate în extravilan sau în intravilan şi care fac parte din zonele cu regim de protecţie specială;

b) zonă cu regim de protecţie specială zona cu caracter special instituită în jurul obiectivelor militare în care sunt interzise, în extravilan, activităţile prevăzute la art.3, pe o rază de 2.400 de metri de la perimetrul obiectivului militar, în vederea protejării activităţilor specifice desfăşurate în cadrul acestora;

c) emiţător radio – echipament sau parte componentă relevantă a acestuia, capabil să comunice prin intermediul emisiei undelor radio, care utilizează spectrul alocat radiocomunicaţiilor terestre/spaţiale şi pentru operarea căruia este necesară obţinerea unei licenţe de utilizare a frecvenţelor radio”.

De asemenea, în zonele cu regim de protecţie specială este interzisă „executarea oricăror construcţii, amenajări sau instalaţii supraterane, indiferent de regimul de înalţime, precum şi subterane, cu excepţia celor situate pe terenuri aflate în proprietatea/administrarea Ministerului Apărării Naţionale şi numai dacă există avizul acestuia”.

Totodată, conform iniţiativei legislative, lista comună a obiectivelor militare în jurul cărora sunt stabilite zonele cu regim de protecţie specială se aprobă prin hotărâre a Consiliului Suprem de Apărare a Ţării (CSAT).

„În termen de 10 zile de la data aprobării hotărârii Consiliului Suprem de Apărare a Ţării, instituţiile din sistemul naţional de apărare, ordine publică şi securitate naţională comunică zonele cu regim de protecţie specială stabilite pentru obiectivele militare, către Agenţia Naţională de Cadastru şi Publicitate Imobiliară, în vederea integrării în baza de date a oficiilor teritoriale de cadastru si publicitate imobiliară, respectiv către autorităţile administraţiei publice locale ale comunelor, oraşelor şi municipiilor ale căror teritorii administrative se află în zona cu regim de protecţie specială, în vederea preluării, în planurile urbanistice generale şi în regulamentele aferente acestora, a interdicţiilor necesare protecţiei obiectivelor militare”, mai indică sursa menţionată.

Consiliile judeţene ale căror teritorii administrative intră sub incidenţa prevederilor prezentei legi au obligaţia:

„a) de a prelua, în documentaţiile de amenajare a teritoriului judeţean, interdicţiile necesare protecţiei obiectivelor militare;

b) de a asigura preluarea, în planurile urbanistice generale şi în regulamentele aferente ale unităţilor administrativ- teritoriale ale căror teritorii se află în zona cu regim de protecţie specială, a interdicţiilor necesare protecţiei obiectivelor militare”.

În plus, „autorităţile administraţiei publice locale ale comunelor, oraşelor şi municipiilor ale căror teritorii administrative se află în zona cu regim de protecţie specială au obligaţia preluării, în planurile urbanistice generale şi în regulamentele aferente acestora, a interdicţiilor necesare protecţiei obiectivelor militare, în termen de cel mult 60 de zile de la primirea informării prevăzute la art.4 alin. (2)”.

„În termen de 15 zile de la preluarea interdicţiilor necesare protecţiei obiectivelor militare, autorităţile prevăzute la alin. (2) transmit Consiliului judeţean de care aparţin planurile urbanistice şi regulamentele aferente acestora, avizate şi aprobate potrivit legii, în scopul îndeplinirii de către acesta a obligaţiilor”, mai prevede proiectul de lege.

Zonele cu regim de protecţie specială preluate în planurile urbanistice generale şi în regulamentele aferente acestora, sunt publicate de către autorităţi pe site-ul propriu, cu menţionarea interdicţiilor instituite.

Prevederile prezentei legi sunt aplicate „inclusiv terenurilor situate în zone cu regim de protecţie specială, trecute în intravilan, pe suprafaţa cărora nu a fost edificată nicio construcţie până la data intrării în vigoare a prezentei legi”, iar „proprietarii imobilelor care au obţinut autorizaţie de construire înainte de data intrării în vigoare a prezentei legi vor fi despăgubiţi în mod just şi prealabil pentru prejudiciile cauzate”.

Cuantumul despăgubirii este stabilit în baza unui raport de evaluare elaborat conform regulilor stabilite prin normele metodologice emise în aplicarea prezentei legi.

Totodată, plata despăgubirilor este asigurată de la bugetul de stat, conform regulilor stabilite prin normele metodologice emise în aplicarea prezentei legi.

„Normele metodologice privind despăbugubirile prevăzute în prezentul articol sunt elaborate în termen de 90 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei legi şi se aprobă prin hotărâre a Guvernului”, mai indică sursa amintită.

Proiectul a fost înregistrat la Senat, prim for sesizat, iar Camera Deputaţilor este decizională.

Regimentul „Coasta de Azur”. Ce oligarhi apropiați de Putin încă se simt în largul lor în Franța

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here